"Despre obiceiurile pe care le au geții, care își spun nemuritori, am vorbit. La trausi găsim aceleași datini ca și la restul tracilor – înafara celor legate de naștere și moarte, când ei fac ceea ce vom arăta. Rudele stau în jurul nou-născutului și plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure nou-născutul, o dată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferințele omenești. Când moare cineva, trausii îl îngroapă glumind și bucurându-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă omul și arată cât este el de fericit în toate privințele." (Herodot, Istorii)
Ce părere aveți de acest mod de a vă raporta la moartea? Cioran zicea că un semn clar al degradării lumii noastre este absența unei singur neam unde nașterea este prilej de doliu și de lamentări.
Ce părere aveți?
Ordonare:
După relevanţă
Spun părerea mea, care poate fi corectă sau greșită. Punctul de vedere privitor la moarte, așa cum apare el în întrebare, mi se pare unul nesănătos, ca să nu spun aberant. Cei care, la moartea cuiva, se bucurau și vedeau în asta ceva de bine, ca pe o eliberare de necazuri, nu se duceau imediat să se sinucidă. De ce, dacă moartea e ceva de dorit? Vezi? Se contraziceau singuri. Moartea e ceva de dorit, dar ei doreau să mai trăiască.
Vedem și în zilele noastre cum e. Nimeni nu vrea să moară. Că avem 2000 de lei pe lună sau 20.000, nu contează: vrem să trăim. Viața e cel mai frumos dar pe care îl avem. Că sunt și unii care vor să se sinucidă, or fi; dar raportat la nivelul întregii populații, aceștia sunt un procent extrem de mic.
Iar despre Cioran, nu cred că greșesc dacă spun că avea o minte bolnavă. Spun asta având în vedere prăpăstiile pe care le spunea. Una din ele fiind asta menționată de tine la final
Răspunde
Pentru mine atitudinea asta nu este într-atât de deplasată pe cât o prezinți.
Aduce-ți aminte, te rog, de moartea lui Socrate; cum acesta și-a încurajat discipolii a nu plânge, ci de-a se ferici pentru el, care în sfârșit e dezlănțuit din închisoarea de carne a trupului și lăsat liber să se 'nalțe spre tărâmul Ideilor, părăsind lumea aceasta coruptă. Ce este de plâns aici? Pentru cel ce-a dus o viață nedreaptă, moartea este prilej de plânsete și jale, căci sufletul său este așteptat în Hades; însă filosoful trebuie să se bucure când dă să moară, căci filosofia în sine e doar o preparare pentru inevitabilul deces.
De ce nu ne sinucidem, atunci? Fiindcă și viața e utilă, poate chiar fi un bine celui care o folosește cum trebuie; căci cum altfel să ne curățim sufletul de tot ce-l încătușează și-l ține legat aici? Nașterea nu trebuie, așadar, deplânsă, ci celebrată ca o oportunitate de a trăi filosofic și în concordanță cu natura, și de a mai elibera un suflet din închisoarea materiei.
În plus, așa cum arată Plotin în Eneade, când sufletul decide să-și pună capăt vieții pe pământ, o face de cele mai multe ori sub influența unor afecții. Era un cuvânt pentru asta în greacă, dar îmi scapă. Cu alte cuvinte, comite acest fapt într-o stare de tulburare, iar dacă ar fi să ne părăsească lumea așa, nu va mai prinde aripi carul spre a zbura către Elizeu. Platon include și o atenționare privind suicidul în "Phaedon".
Cioran, deși poate părea simplistic de pesimist în multe dintre scrierile sale, previntă disperarea și tumultul unui suflet dezorientat, chinuit, care nu-și găsește locul în lumea asta; e ceva mult mai profund decât lamentările emoționale din jurnalul unui licean. Trebuie menționat însă că eu găsesc cărțile lui mai interesante ca studiu psihologic decât ca exercițiu filosofic.
Răspunde E și așa cum zici tu. Să vedem, poate mai vine cineva cu o părere.
Eu is de aceaisi parere ca si sabin, restul ce spui tu is povesti, sau ce spune insusi Socrate discipolilor sai, intreg la minte sigur nu era. De fapt toti astia filosofi sau ce mai sunt, care spun ca asa ar trebuie, toti iau ceva sechele, sanatosi mintal sigur nu-s.
Un om sanatos fizic, mintal, mai ales mintal nu are cum se bucura de moarte, odata pentru ca habar nu are cei moartea, na experimentato nimeni, apoi sa se intoarca sa spuna e bine, sau nu-i bine.
Orice fiinta vie, constienta sau nu, va cauta sa traiasca, niciodata sa moara, asata este viata, lupta pana la ultima suflare.
Doar niste minti ratatcite, niste de astia dusi cu pluta, nu uita ca mullti criminali au minti geniale, asta nu inseamna cas sanatosi sau ca ar trebui sai urmam, ori sa le urmam ideile.
Socrate, astlantu Cioran niste plecati de acasa, toti acesti oameni is bolnavi mintal, pentru ca viata nu urmeazxa acel drum cel arata ei, este impotriva cursului vietii, asa ca ii putem clkar cataloga ca nesatosi mintal.
Tu daca ti se pare logic, firesc ce spun acesti nesatosi, arata ca ai ceva inclinatii de genul asta morbinde, care is de fapt niste idei, dorinte cam nesatoase 
dar acum asta e, fiecare cum s-a nascut.
Ce pot sa zic, este sa ai grija, sa stai departe de acesti filosofi, nu-i mai cit, fa-ti prieteni si citeste doar chestii care sustine viata, indiferent in ce stiatie este acewa viata, asa cum spune si sabin ca traiesti in mizeria ca traiesti in lux, viata are un singur curs, cauta sa ramana viata.
Psihologic, filosofic, aia nu erau sanatosi, asta garantat si nici cei care le aproba ideile si invataturile.
"Un om sanatos fizic, mintal, mai ales mintal nu are cum se bucura de moarte, odata pentru ca habar nu are cei moartea, na experimentato nimeni, apoi sa se intoarca sa spuna e bine, sau nu-i bine."
Cu același raționament putem zice că n-avem nici de ce ne teme de moarte, din moment ce niciunul dintre noi n-a experimentat-o. De unde știm că e rea atunci, să ne ferim de ea?
Stim ca este rea, pentru ca avem instictul ala de a supravietui cu orice pret. Acel instinct ezste in noi, este ceva care face parte din noi, face parte din viata.
Atunci cand viata simte ca vrea sa fie schimbata logic cand schimbi ceva cea fost dispare, asa ca viata nu vrea sa dispara, tu ca individ nu vrei sa dispari, lucru asta te face sa lupti cu orice pret sa ramai in viata.
Daca organismul inconstient lupta sa ramana in viata, tu crezi ca moartea o fi buna? Moartea inseamna sfirsitul vietii, nu are cum sa fie buna, odata ce nu mai existi ca viata.
Nu ai de ce te teme? Nu este vorba de tema, nu exista om sa se teama de moarte, pentru ca nu am experiometato, dar sigur moartea nu doare, de fapt este o usorare atunci cand iti vine timpul pur si simplu cand mori, este ca si cum ai adormi asa incet inct, apoi dintr-o data s-a stins de tot lumina.
Ideea este ca orice organism sanatos mintal, fizic, nu va accepta moartea, va cauta sa supravietuiasca cit mai mult posibil. Vezi asta la animalele care nu-s ca noi, no sa vezi niciodata un animal ca vrea sa moara, organismul lupta sa traiasca fara ca tu sa vrei, deci chestia asta nu este ceva constient.
Logic ca trebuie sa te feresti de sfarsit, mai ales de un sfarsit prematur, dapai sa mai si spui ca e bine sa mori deci din orice pct de vedere acei oameni santosi mintal nu-s
Nu consider că se contraziceau dacă nu se sinucideau. Poate erau pioși și lăsau moartea în mâna zeilor, chiar dacă era de dorit. De asemenea știau că au responsabilități față de comunitatea lor ceea ce face atitudinea asta cumva eroică: "moartea e de dorit dar voi trăi pentru voi". Un fel de martiriu prin viață în loc de moarte.
Părerea mea e că modul în care vedem moartea ține în foarte mare măsură de cultura în care ne-am născut. Chiar și în zilele noastre de exemplu japonezii se îmbracă în alb la înmormântări pentru a simboliza bucuria. Ei nu văd moartea ca pe un hotar înfricoșător și necunoscut ci ca pe un alt pas în marea călătorie.
Cum ne tratăm morții ține de principiile morale fundamentale ale unei culturi, unei societăți iar acestea se imprimă în subconștient încă de la vârste fragede ca o paradigmă, paradigmă după care ne ghidăm instinctiv și pe care o luăm implicit ca fiind singura corectă.
Mongolii de exemplu aveau obiceiul de a-și lăsa morții pe stânci pentru a fi mâncați de vulturi. Așa credeau ei că sufletul omului ajunge la cer, pentru ei îngroparea morților era un sacrilegiu. Dacă ai ruga un confrate de al lui Ginghis han să-și îngroape morții că așa e moral te-ar considera nebun și probabil ți-ai lua și o bătaie pentru că ai îndrăznit să sugerezi așa ceva.
Nasterea in feudalism inseamna pierderea libertatii.
Socrates a vazut nasterea societatii feudale si cum in NUMELE COLECTIVISMULUI calca drepturile INDIVIDULUI. Socrates avea Dumnezeu pe Apolo, nu ca traía doar in interior si uita de exterior asa cum fals imperiul feudal deghizeaza lucrurile. El nu investea in idoli pamantesti pentru ca avea un singur Dumnezeu. Feudalismul ii idolatrie.
Feudalistii vor imperiul. Insa ca sa aiba imperiul trebuie sa intégreze toate nucleele. Armin a vazut cum IMPERIUL ROMAN incepea sa gandeasca diferit si pro ei si contra omului normal. Ei se considera diferiti iar pe noi altcineva pe care trebuie sa stapaneaeca. Pana nu dati seama ca informátia este mestecata de ei pana ajunge la voi, inseamna ca imperiul feudal isi impune subiectivitatea peste voi. Vorbiti ca ei, faceti ca ei si sunteti configurati tot timpul de reforma lor facuta in ascuns si cu multa táctica. Cand lasati feudalistul la putere, el o sa isi impuna vointa peste ceea ce credeti ca este obiectiv si natural. El poate deforma realitatea si sa le intelegeti versiunea, daca nu sunteti profunzi si nu aveti spiritul critic, credulitatea va va conduce.
Noi la nivel local putem lupta contra societatii feudale. Nu trebuie sa ii lasam sa se universalizeze ci tot timpul trebuie dinamitati. Cei mici pot rasturna imperii. Ei vor sa spuna ca nu exista viata fara societatea lor feudalista. Viata a existat dinaintea imperiilor.
Deci avem o clasa peste noi de feudalisti care se cred regii nostri. Astia gandesc pro ei iar noi suntem o masa de controlat.
Tinand cont ca getii is unu dintre multele popoare care o existat pentru o perioada in istorie extinsi acu aproape 2000 de ani existand de abia cateva mentiuni despre ei, mi se pare absurd sa intrii in detalii care nu exista
Tracii pe de alta parte erau un popor mult mai vast dar la fel o iesit din istorie cu putine ramasite
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
