Devotiunea aceasta incredibila fata de viata, ura si iubirea in sine fata de acest fenomen, ma dispera pur si simplu. Imi doresc atat de mult sa imbratisez moartea acum, dar de ce nu pot? Toate sunt trecatoare, stiu asta, intodeauna prin definitie subiectiva am cautat sa-mi explic si acest fenomen, chiar daca nu l-am experimentat, fapt imposibil, dar il putem intelege? Moartea ar fi singura mea scapare, as putea evada din viata, dar mai departe ce va fi? Nimic sau o alta existenta, o alta viata, ce multi o numesc viata de apoi? De unde sa stiu eu? O furnica fata de un om este un fir de praf dus de adierea vantului, omul fata de Univers este o furnica. Aceasta furnica, acest fir de praf numit om este intr-un continu proces: Se naste, traieste, moare, se naste traieste, moare, dar cu ce pret? Daca noi n-am mai fi, cu ce ar fi aectat Universul? Dar fara Univers nici noi n-am mai fi, nimic n-ar fi, nimicul e... vid, nu este nimic, nu reprezinta nimic. Suntem furnici, fire de praf, dar facem parte din Univers, Universul face parte din noi, insasi mintea umana este o galaxie. Suntem furnici, dar furnici complexe. Cum fara Univers noi n-am fi nimic, nici fara moarte n-am fi nimic. Fara de moarte am fi nemuritori. Nemurirea este otravitoare, caci, cu ea, pe aceasta planeta ingusta n-am mai putea sa ne reproducem, ar trebui sa gasim nenumarate cai rapide sa colonizam alte planete spre a ne mari specia, a ne oferi confort, iar fara de moarte ar fi plictisitor. Narcisista afirmatie, nu? Moartea precum Universul, face parte din noi, din procesul acesta continu, abrutizant si elegant. Moartea naste durerea, durerea naste invataturi, invataturile nasc evolutia noastra mintala, din evolutie castigam supravietuirea, scopul nostru, scopul verbului " a fi", pretul procesului continu: ne nastem, traim, murim.


Acesta este un mic text scris dintr-o proza scrisa de mine, care este cu mult mai ampla bineinteles. Ca de obicei, trebuie s-o trimit la un concurs, asadar daca gasiti vreo eroare sa mi-o sesizati si sa-mi spuneti o prima parere.

Omului i-a fost greu să se obișnuiască cu futilitatea lui în comparație cu Universul și existența încât ia prea personal totul. Momentan ești doar o înlănțuire de reacții chimice la nivelul sistemului nervos central. Reacții destul de banale. Moartea nu e nimic special, e doar creierul tău dând treptat shut down. Nu afectează cu nimic realitatea.
De fapt, habar n-avem dacă afectează sau nu realitatea. Habar n-avem ce e realitatea, în orice caz.
Ce ai scris e proză de frecat menta în pauza de cafea, înainte să te întorci la birou și să-ți speli creierul în fața monitorului.

"Daca noi n-am fi, cu ce ar fi afectat Universul?" Cu nimic. Universul a existat 13, 8 miliarde de ani fara noi, si va mai exista si-n viitor zeci de miliarde de ani fara noi. Existenta noastra e doar o foarte scurta etapa in istoria Universului. Ea e rezultatul unei serii de accidente norocoase produse de-a lungul unor perioade extrem de indelungate. Puteam foarte bine sa nu existam deloc.

Te-ai gandit vreodata sa iei antidepresive?

Trebuie structurat un pic ...aici e ca si cum ai scrie intr-un jurnal tot ceea ce simti si gandesti tu, intr-un jurnal pe care il citesti doar tu, deci intelegi gandurile scrise.

Din moment ce altii citesc gandurile tale trebuie sa le clarifici un pic pentru ei, sa nu fie haos si toate unele peste altele.
Si nu te repeta prea mult despre unul si acelasi lucru...

Nu exista nicio eroare din punct de vedere gramatical,daca asta vrei sa afli. Probabil ar trebui sa imparti textul in paragrafe si sa dezvolti fiecare idee incercand sa conturezi ideea. Ai grija,"continu " se scrie "continuu". Fii mai coerenta in idei,incepi cu sentimentele,conditia efemera a omului,apoi incerci sa transmiti ceva,despre furnici,univers, galaxii, moarte si inchei printr-un rezumat sec al vietii, repet, fii mai coerenta si exprima-te mai clar, dezvolta.

Cand am vazut ce nume ai si am inceput sa citesc ce ai scris, prima data am crezut ca vrei sa te sinucizi.
Greseli de gramatica ai cateva, dar cea mai mare e ca scrii 'continu' in loc de 'continuu'.
Despre ce ai scris nu prea am ce sa zic, decat ca nu prea are nicio logica.
E cam incalceala cu furnici, oameni, Universul fara noi, noi fara Univers, Universul parte din noi, noi parte din Univers.
Motivele pentru care spui ca e bine sa existe moartea sunt destul de comice si mai ales finalul, cand ajungi la concluzia ca moartea ne ajuta sa 'castigam supravietuirea, scopul nostru'.

Ei..stim toti ca viata nu are nimic de oferit desi adultii care jurizeaza si toti adultii se comporta de parca n-ar fi asa.
e o intrebare tipica pana sa te resemnezi si tu printre ei

Asupra acestui lucru ma gandeam si eu acum cateva luni.Am imbinat stiinta cu filosofia si a iesit ceva asemenator cu ce ai spus tu, iar acum iti voi spune mai pe scurt o parte din parerile si ideile pe care le am de ceva timp dar daca in aceasta perioada, incepi sa vorbesti despre asa ceva esti aratat cu degetu de toti cocalarii, incultii si idiotii(aproape toatalumea) si esti facut in toate felurile.
Inca de la inceput, cand domnea asa zisul haos, erau numai doua forte egale, care se bateau cap in cap, fara sa se intample nimic, pana cand una dintre ele a crescut intr-un mod misterios, iar de aici s-a format asa zisul ''big bang'', in urma caruia au aparut nebule( asa zisele prafuri stelare), iar apoi asteroizi si comete care au format prin ciocnire reciproca stele si planete cu proprietati diferite, formand chiar forme de viata datorita reactiilor chimice cu azotul din meteoritii care aterizau pe Pamant, acesta fiind indispensabil autoreplicarii moleculelor care au dus la formarea ADN-ului (acidul dezoxiribozomal nucleic), in cele din urma facandu-si apariti primele forme de viata, care si-au continuat evolutia pana in zilele noastre si pana in viitor.Un alt mister este modul in care s-a format omul, deoarece nu exista explicatii concrete in raport cu evolutionismul in raport cu formele de viata umane.Omul este facut si el la randul lui din asa zisul preaf stelar, inclusiv asteroizi care au bombardat pamantul acum 60000 de ani, si anume:carbon, oxigen, azot, sulf, fosfor, fer, magenziu etc.
Inca de la inceput, am ridicat privirile spre cer, intrbandu-ne ce sunt acele corpuri luminoase care apar in fiecare seara, de unde venim, cine ne-a creat, ce inseamna toate acele corpuri ceresti care au o anume ordine si un simbol anume.
Cu cat inaintam mai mult in timp, cu atat mai multe lucruri noi se descopera.Din cate abservi suntem creatii ale cosmosului, dar se pare ca suntem unice, deoarece avem ratiune si supra-ratiune.In rest, avem aceleasi proprietati:ne nastem, ne atingem scopurile si traim viata asa cum ne dorim, iar in cele din urma murim, dupa care intr-un fel sau altul renastem intr-o alta lume probabil, asemenea Unisversului care este intr-o continua expansiune, iar in cele din urma se poate intoarce de unde a venit si renaste din nou. Sfarsitul biologic este urmat de o anumita renastere.De ce? Este imposibil si impotriva logicii sa nu se intample nimic dupa moarte, este imposibil ca toul sa se sfarseasca, asemenea Universului ne renastem, dar nu vreau sa aprofundez religia in aceast raspuns, o dau la o parte, deoarece viata continua poate fi demonstrata si fara un cult dar nu in mod concret (un alt motiv este ca nu stiu daca esti ateu sau crestin).
Sunt o persoana libera dar libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celorlalti.Pot face ce vreau atata timp cat nu deranjez pe ceilalti sau incalc legile civile.Imi pot alege propria filosofie, proriul cult, propriul stil de viata.