Reflecta realitatea, multi din noi vedem ca se intampla multe lucruri negative dar suntem indiferenti fata de ele, sunt de acord cu ambele
Prima imi place si sunt de acord cu ea.
In ceea ce priveste a doua cugetare poate ar fi si alte cai de corectare a unei nedreptati in afara de metodele punitive.
Înţeleg cum zici (la pc.2). Ai văzut cum e si într-o familie, nu prea se recomandă bătaia; mai bine îl iei deoparte pe copil si îi explici, ca el să înţeleagă de ce cutare sau cutare lucru e gresit si să nu mai facă pe viitor. Într-o măsură, s-ar putea aplica asta si în lumea celor adulţi. Din păcate însă, de foarte multe ori nu merge asa, si trebuie recurs la metode severe. Dovada o avem sub ochii nostri - multele închisori existente în toate ţările si chiar în toate orasele.
Eu unul merg pe a doua varianta. Este normal sa fii pedepsit cand ai facut o nedreptate pentru ca cel mai probabil cineva a avut de suferit de pe urma nedreptatii tale. Doar ca lumea este plina ochi de oameni care au facut nedreptati si nu au fost pedepsiti.
Cugetarile lui Socrate nu sunt scrie de el.
1. Consider ca era doar o parere personala a lui Socrate sau a celui care a scris. Toti suportam nedreptati si toti facem nedraptati si aceste lucruri le facem fara sa ne dam seama.
2. Nu vad de ce as suporta o pedeapsa pentru orice nedreptate, depinde de nedreptate dar consider ca pedeapsa trebuie sa vina de la noi pentru a intelege ceva, nu de la altii.
* Platon: Gorgias
Bune observţiile! As face totusi niste... observaţii la observaţii. 1. Ai spus "si aceste lucruri le facem fără să ne dăm seama". Poate sunt si din astea, dar cred că sunt si multe cazuri în care ne dăm seama că le facem. 2. pedeapsa să vină de la noi? Aici cred că te referi la mustrările de constiinţă; si sunt de acord. Dar, din nou, în multe cazuri cred că e necesar ca pedeapsa să vină de la autorităţi.
1. Mai bine suporti o fapta nedreapta, fara sa suferi doar sa ai sentimentul nedreptatii la nivelul constientului, decat sa comiti o infractiune / nedreptate. - Pro
2. Toate lucrurile rele comise, trag dupa ele consecinte. Insa intrebarea e, oare legea ce pare a fi obiectiva e aplicata tot obiectiv de un judecator ( el putand face greseli, avand o cugetare subiectiva)? - Pro