Cred că în majoritatea cazurilor rațiunea totuși trece de 50% (vorbim de întreaga viață, desigur, făcând un fel de medie, nu de o perioadă anume). Iar cât de mult, depinde de la om la om.
La nivelul întregii omenii, dacă ar fi să încerc să fac o medie aproximativă, aș zice că este undeva...70% rațiune și 30% acțiunile dictate strict de sentimente și impulsuri de moment (deși n-aș ști unde exact să încadrez ceea ce facem mecanic, din obișnuință. dar probabil tot la rațiune, pentru că ține mai mult de memorie).
Însă este foarte posibil să mă înșel și să fiu foarte departe de adevăr (dacă o fi vreunul) și probabil depinde foarte mult și de perspectiva din care sunt privite lucrurile. Așa că n-aș ține de această părere cu dinții. Este o treabă extrem de relativă, iar părerea mea - o simplă părere de moment și atât, fără o documentare și o analiză amănunțită.
Iar după părerea ta, Filosoficus, cam care sunt procentele? (poți să-mi răspunzi la sfârșit, dacă vrei, ca să nu influențezi pe nimeni)
Eu inclin sa cred ca pina acum citiva ani balanta era inclinata mult in favoarea actiunilor sentimentale, undeva 70-30. Astazi insa, omenirea tinde sa echilibreze aceasta balanta, actiunile rationale depasind deja pe cele sentimentale, sa spunem 45-55 si sintem in crestere ( vezi grija fata de mediu, aproape inexistenta in urma cu 50 de ani, criza actuala care are ca scop o rationalizare a resurselor, lupta impotriva fanatismului religios, relatiile de casatorie care sint tot mai mult bazate pe un contract premarital, numarul de copii pe care o pereche ii face etc. ).
Cred că ne referim la lucruri puțin diferite.
Nu crezi că majoritatea acțiunilor - o fi ele alegeri bune sau proaste, în amestec cu sentimente sau deloc - sunt trecute prin rațiune?
Până la urmă totul pornește din creier și când facem ceva, gândim, raționalizăm. Mai rar se întâmplă să nu gândim deloc și să fim ghidați doar de sentimente, ca în timpul sexului, de exemplu, când ne abandonăm complet și ne lăsăm în voia instinctelor și emoțiilor.
Am sa-ti dau un exemplu : in urma cu 50 de ani, nimeni nu vorbea de mediu ci atentia era indreptata spre dezvoltare industriala pentru a se putea sustine societatea; astazi, grija fata de mediu e un factor important al societatii chiar daca milioane de oameni mor de foame. Problema se pune daca actiunile societatii de azi sint mai rationale decit a celei de ieri; ce crezi?
Am înțeles ce ai vrut să spui. Nu te contrazic. Doar spun că privim lucrurile din două perspective ușor diferite.
Iar la întrebarea ta răspunsul meu este "da".
Am evoluat și am devenit ceva mai raționali, conștiincioși, responsabili, calculați... Ne folosim creierul mai mult și mai bine decât cei de acum zeci sau sute de ani (vorbim de majoritate aici). Și cred, de fapt sunt sigură, că evoluția nu s-a oprit aici.
Eu inca te mai iubesc :X
Ai un mod ciudat uneori de a o demonstra.
Ai intinerit, ce frumos
Multumesc pentru complimente.
Eu nu puteam sa dorm si nu am gasit nimic mai bun de facut la orele alea. Cred ca nimanui nu-i pasa de filosofie de fapt
Daca ne gandim la toate actiunile noastre, foarte putin! Adica nu cred ca treci prin filtru ratiunii atunci cand respiri, clipesti sau te scarpini in barba... daca facem abstractie de acestea si ne rezumam la faptele importante, pai asta tine de la om la om... Important e sa realizezi ca trebuie sa rationalizezi totul.
Si actiunile provenite de pe urma sentimentelor pot fi gestionate rational. Asadar, chestia cu procentajul e necoplanara cu intrebarea.
Asta spuneam și eu.
"...cit la suta din actiunile noastre le trecem prin filtrul ratiunii si cit actionam impinsi doar de sentimente?"
Întrebarea trebuia formulată puțin diferit, dacă se dorea un altfel de răspuns sau o dezbatere pe altă temă. Pentru că acțiuni, care sunt datorate Doar sentimentelor și nu sunt trecute absolut Deloc prin filtrul rațiunii, sunt extrem de puține.
Am fost chiar prea generoasă cu acel 30%, cred.
Sunt oameni pentru care ratiunea e importanta si sunt oameni pentru care sentimentele sunt importante. Daca incerci sa explici sentimentele folosind ratiunea, sau ratiunea folosind sentimentele, se pierde farmecul, si oamenii o fac, asa ca eu zic ca e 80/20, sau chiar 90/10, pentru fiecare categorie din cele 2 mentionate.
Oameni si oameni. Acele procente se inverseaza, 80% ratiune/20% "instinct" vs 80% "instinct"/20% ratiune, fiecare actioneaza dupa cum intelege viata. In general, oamenii optimisti nu prea folosesc ratiunea, in mare, fiind acele persoane care cred intr-o entitate supranaturala care o sa-i ajute la greu si pentru care viata asta e doar de proba, asa ca isi permit sa se arunce fara prea multe calcule. Am dat-o in altceva, dar ziceam din ce am observat, de aici reiese ca majoritatea oamenilor se lasa condusi de sentimente.
M-ai prins aici...
Majoritatea acţiunilor mele sunt ghidate de sentimente.Restul de 32%, să zicem, sunt trecute prin filtrul raţiunii.
Rationalitatea este o chestie mediocra. Sa faci ce simti, inseamna sa ai curaj si asta, putini oameni o fac.
Ratiunea si rationalitatea sint doua concepte distincte insa, vorbind de rationalitate, aceasta nu e deloc o calitate mediocra ci dimpotriva; doar animalele actioneaza impinse de sentimente
Un materialist poate gandi rational, ratiunea te face si mai realist dar asta nu inseamna ca esti mai inteligent. Toti merg pe niste principii etichetate moral pentru societatea de astazi, asta inseamna ratiune la ei, sa nu te abati de la acele principii. Supravietuire-adaptare-integrare = instinct animalic.
Sa iti urmezi visele, in ziua de azi pare imposibil. Mai bine o visatoare dar curajoasa. Dar cati crezi ca sunt fericiti intr-adevar? Deci, eu raman la parerea mea.
Ratiunea, nici intr-un caz nu e un "distrugator" de vise ci, incearca sa diferentieze visele de iluzii; da e creatoarea moralitatii dar intreb : intr-o societate in care traim toti, ce ne-am face fara moralitate, fara limite, condusi doar de sentimente si instincte animalice? Ratiunea incepe cu respectul de sine si se continua cu respectul fata de semenii tai, neoprindu-se aici. Ratiunea nu ne poate opri sa facem greseli ci ne ajuta sa nu persistam in acestea.
Cu tot cu moralitate si limite, traim intr-o lume a se vrea vazuta, civilizata. Tu crezi ca majoritatea oamenilor nu fac rau fiindca exista niste legi? eu una ma indoiesc de asta, multi nu se opresc din a-si manifesta inumanitatea inca. Inteligenta nu are neaparat o legatura stransa, cu ratiunea. Din instinct poti distinge ce-i rau si ce-i bun. Ramane valabil ce am spus mai sus. Noi avem vise, ne impunem niste scopuri, avem puterea de a ni le indeplini. Sa-ti urmezi visele, inseamna instinct uman.
Animalele doar lupta pentru supravietuire - instinct animalic. Iluziile sunt pentru orbi/slabi, la fel ca (virgula) credinta in ceva inexistent.
Uite un exemplu bun : credinta in Dumnezeu, este un principiu (daca pot sa-i zic asa), ce-ti impune niste limite. Incalcarea limitelor, inseamna consecinte, instinctul nostru nu ne lasa sa le incalcam, fiindca... stim ca focul arde. La ultima parte, ai dreptate.
E foarte trist daca in incalcarea unor principii sau legi primeaza consecintele si nu respectul fata de acestea, respectul fata de societatea care se ghideaza dupa ele ca mijloc de comuniune. Sa-ti ghidezi viata dupa sentimente e o forma de egoism, nu crezi?
Nu cred
Consecintele, ne pun la punct. De acolo tragem linie si putem defini raul. O numim ratiune (in opinia mea e mediocra), care creeaza moralitate (cum ai spus tu), egoist este, cand ni se baga pe gat ideologii dupa care sa traim, ca atat ne impune societatea mediocra, desi cine e destul de inteligent, se sterge cu ele la fund fara nici-un regret. In afara de retardatii mintal (la figurat si la propriu), nu exista om care sa refuze pacea si armonia. Suntem animale care putem gandi rational, dar e in natura noastra sa alegem sa traim in pace. O facem din instinct animalic/uman. Mai pe scurt, ratiunea nu ne tine in lanturi sa nu avem un alt razboi.
"legi primeaza consecintele si nu respectul fata de acestea" respectul nu tine de ratiune, ci de sentimente. Trebuie sa nu urasti cel putin, ca sa respecti ceva anume si simti nevoia sa fii tratat la fel, ca sa te simti bine. Daca stai bine sa te gandesti, majoritatea gandesc rational, dar de ce nu se respecta intre ei toti? din pura prostie, ignoranta sau chiar ura.
lucindaprice44 întreabă: