Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Sinuciderea provine din frustrari si dorinte neimplinite.Eu zic ca nu merita sa renunti la viata,care este darul lui Dumnezeu pentru noi, si la cei dragi care ne iubesc. Exista o rezolvare pentru fiecare problema.Ei ajung la capatul puterilor, si nu mai pot lupta.Pentru ei este o evadare din infern, iar pentru noi pare a fi lasitate.Este un pacat sa iti iei viata. Dumnezeu o da, si numai El are dreptul sa o ia.
Răspunde
Lasitate bineinteles.Sa nu mai zic ca e pacat.Si cea mai grava greseala pe care un om poate face(alaturi de crima).Cum sa fie sinuciderea curaj?
Nu e nici una, nici alta. Viata iti devine ca un creuzet, totul se restringe la o singura chestie ce devine de nesuportat si totul creste spiralat pentru ca intervine si problemele psihice ce apar (la necaz nu vezi nicidecum realitatea asa cum e ea), incit la un moment dat nu mai gasesti deloc nici o iesire (desi poate ca ea exista, insa tu nu o vezi tocmai datorita acelei situatii), si acest lucru te face sa cedezi psihic la un moment dat. Eu am fost acolo, era cit pe ce sa se termine din cauza unei boli datorita careia timp de trei ani aveam dureri cumplite care cresteau mereu, si asta pina ce nu am mai suportat. Ce m-a scapat? Strigatul catre Dumnezeu, sa imi usureze durerea, ca altfel nu mai puteam rezista mai mult de o zi fara sa imi pun capat vietii. Nu doream sa o fac, dar nici nu mai suportam. Si Dumnezeu mi-a raspuns, si de aceea mai sunt azi printre muritori.
Curaj inseamna sa-ti traiesti viata pana la capat. Sa ai puterea si intelepciunea sa-ti infrunti propriii demoni, sa-ti rezolvi problemele (pe care tot tu ti le creezi), sa uiti tot ce-a fost urat si sa-ti amintesti ce-a fost frumos.
Sinuciderea este recunoasterea suprema a slabiciunii. Inseamna sa depui armele fara macar sa le fi folosit.
@Ema: ti-am zis eu ca, daca intrebarea e destul de incitanta, stiu si sa raspund. Multumesc pentru apreciere!
Ok să ii ziceţi lui Napoleon or unor zeci de stoici că au fost proşti şi laşi
Nu îmi place când un creştin contrazice ceva fără siguranţă pe temei.Cunoşti poate 3 cazuri dar încearcă să îl citeşti pe Diogenes Laertios şi o să vezi că sinuciderea a rămas o alegere proprie de la Empedocle pana la Aristotel care îmi permit să spun că dă acelaşi argument pe care îl preia şi Toma.
Cât despre Napoleon,a fost sinucis e doar o idee a celor ce nu vor sa recunoasca ca Harap Alb ar fi putut sa isi pateze mainile cu ceva lipsit de etica.
Revenind, sinuciderea este perfect morală, în fine asta dacă nu include şi argumentul creştin
Bine,ala fabuleaza,ala e nebun.
Nu am spus ca era stoic, doar că sinuciderea era normală pentru filosofii greci de la ăla nebun până la elenism.Da ştim ştim, de la ataşamentul faţă de Polis vine Platon şi de la locul pentru cetate vine Aristotel care în ziua noastră nu merită a mai fi atât de valabil.M-am prins că te prinzi cu istoria.Cât despre eutanasie nu m-ai prins tu în topicul ăla-l meu cu non eutanasie vs medicament
Georgiana,în toată viaţa mea am urât grecii, citeam o critica ratiunii in câteva zile si la aristotel, politica in 2 ani
grozavă rabdarea si implicarea ta în subiectul ăsta.În fine mulţi se potrivesc raţiunii lui Seneca(nu spune că a fost nebun şi ăsta,îmi citea mama când eram mic)cum ar fi Hannibal,Lucretia,Condorcet,morţi cu cap
Incă îl susţin pe Swift cu the dreadful aspect of never dying din propriile-mi motive aşa că trecând peste faptul că în stoicism cel ce este sclavul mortii este si cel al vieţii ajungem la Aristotel care mergea într-o societate ideală,a noastră are o utopie negativă, suntem condamnaţi să trăim ceea ce face imposibilă orice viaţă prosperă şi chiar dacă şi Seneca cine ştie ce fel de moarte spui că a avut e perfect moral când îi spune omului„Nu trăieşti sub imperiul necesităţii căci nimic nu te obligă să trăieşti", mă rog în afara motivului ăla că suntem proprietatea divinităţii dar am cam ezitat să implic aşa ceva.
Georgiana,da Seneca e prea simplu şi pentru gimnaziu şi liceu,totuşi mi-au cam direcţionat viaţa epistolele alea
Nu amesteca divinitatea,am recunoscut de la inceput ca daca as dori existenta ei as socoti argumentul divinitatii ca unul impecabil,apoi zeii de atunci nu sunt zeii de acum,nici o religie nu interzice sinuciderea in afara crestinismului,poate doar prea puţin prin Buddha care a fost şi reluat de Schopenhauer.
Da, e de respectat gestul, Seneca nu putea implora un spirit atacat de melancolie.
A propos de neincrederea in sinucidere ca optiune demna stoica, as zice ca prea contrazici tu sute de critici filozofi care sunt de acord cu argumentul astamie mi se pare prea evidenta ideea asta, nu stiu.Sunt atatia sfinti apocrifi si sunt luati in seama dar cand vine vorba de ceva ce poate contrazice deodata sunt cu bibilica
Ei i-ar place, i-ar fi frica de ce e dupa mormant.
Mi se pare ca tu le interpretezi invers pe ale mele, am spus ca eu il consider simplu dar am inteles ca il admiri.eu nu am simtul umorului, poate doar unul suedez la care rad numai eu
Imi simt capul tot mai greu, vorbeşti de parcă între criminal şi cel ce se sinucide se joacă tenis
Mda tot aia.
Cred că îi trimitem lu NoGames de-a mailuri săracu dacă s-o fi abonat la răspunsuri
@Necrophagist :Napoleon " a fost sinucis",iar scrisorile pe care le primeau stoicii cu sfatul "prietenesc" de a fi demni în moarte,nu mi se pare a reprezenta chiar o alegere proprie. Într-adevăr pentru soldați,sinuciderea avea o valoare de curaj(dacă ne gândim la Decebal, de exemplu)pentru ca echivala cu refuzul unei om liber de a deveni sclav-adică a fi dezonorat.Dar în vremurile actuale ale săracilor manipulați pentru a omorî cât mai mulți nevinovați cu ei-curajul asta al sinucigașilor mi se pare un subiect care poate părea nevinovat, dar totuși serios.
@Necrophagist
nu știu ce sa mai zic: Diogene nu mi se pare foarte serios,el fabulează și da rar surse clare,de inspirație. Empedocle era puțin nebun,totuși,iar moartea lui este un mister, deci un mit-a dispărea în Edna se potrivește atât de bine cu fascinația pentru foc și purificare(era stoic? nu știam).Da, argumentul lui Aristotel a fost preluat de Thomas d'Aquin și a devenit argumentul creștin prin excelenta.Si înțeleg ce vrei sa spui prin valoarea morala:E vb de discuția din "etica de N",dacă nu ma înșel:vorbește despre lașitatea "de a nu mai suporta duritatea vieții"și disprețuiește încă și mai mult pe cei,care "după ce au comis multe crime" termina prin" a avea oroare de ei înșiși,deci fug de viata și se suprima cu propriile mâini". Întrebarea lui este dacă omul poate comite o injustiție fata de sine însuși-și,pentru ca e Aristotel,ajunge la concluzia ca injustiția nu este fata de sine însuși,ci fata de societate, cetatea căruia îi aparține fiind dezonorata, de lașitatea lui.Dar codul de onoare din sec v î.H. și cel din sec 21 după, au puține valori în comun.Consider ca morala,ca și știința, evoluează în timp-gândește-te doar la problema eutanasiei:societatea este pe cale sa accepte lașitatea în fata suferinței ca drept la moarte! Săracul Aristotel cred ca o sa devina tirbușon,săracul,acolo în mormânt unde este.(ah și nimeni nu știe exact cum a murit el, da-dacă ai găsit o sursa noua, atunci sa îmi spui și mie
@Necrophagist îmi cer scuze, cred ca am uneori tendința de a "reteza macaroana" cam aspru.Intenția mea nu era deloc sa subestimez ce spuneai; Diogene rămâne unul din puținele "izvoare"scrise din vremea aceea-iar Empedocle,bine,dacă nu se mai considera om normal, ci zeitate, presupun ca avea cu ce impresiona..."Normalitatea sinuciderii" pe atunci mi se pare totuși a avea legătură cu valoarea vieții.Aristotel vorbește totuși mult despre lașitatea-și laxitatea pe care o presupune un asemenea act voluntar.Nu prea îmi pot închipui ca într-o națiune de soldați,o asemenea decizie personala și egoista până la urma putea fi privita ca un act de curaj. Înafara de cazul în care-și aici ajungem la valoarea morala,zic eu-implica un mod de a devansa o moarte sigura, deci un fel de a obține o ultima victorie.Dar:o situație prost apreciata, în care lupta ar mai fi fost posibila...nu cred ca stârnea admirația; iar cei ca Socrate, care au preferat sa moara decât sa părăsească cetatea-erau utili ca exemple de "patriotism"-cred ca în fond nu pot sa îmi imaginez ca societatea umana poate considera bun ceva ce nu are o utilitate practica
Seneca...dacă nu as considera ca obligațiile sunt inutile, as face o petiție sa se introducă scrisorile lui în programa obligatorie de liceu.Seneca are nevoie sa citească fiecare român! Pragmatic,inteligent,superb! Dar, draga @Necrophagist, cred ca a trecut cam mult timp de când îți citea mămica Despre viata scurta și alte asemenea scrisori încântătoare despre moarte Ceva mai sus de citatul dat de tine scrie "Dacă Divinitatea ne acorda încă o zi sa fim bucuroși de a o trai.Profitam în totalitate
dacă așteptăm ziua de mâine fără îngrijorare.(e vorba de un om care se îngropa în fiecare zi)...Eu înțeleg mai degrabă(asa cum ai spus și tu, de altfel) ca atunci suntem în orice moment gata sa renunțăm la viata, nu avem nevoie sa recurgem la josnicii pentru a o păstra.Respect asta, mai ales venind de la un om care a preferat sa urmeze ordinul lui Nero sinucigându-se, decât sa îl lingușească pe nebun ca sa implore iertarea.
@Dmesss,dacă as considera ca am prejudecăți despre Diogene L, m-as debarasa de ele dar ca sa judeci mentalitatea unui popor pe spusele lui, mi se pare puțin ca și când peste vreo 2000 de ani cineva ar lua arhivele Știrilor de la ora 5(exagerez, dar numai oleacă și ar trage concluzii despre România Nu zic ca ar fi false concluziile-dar poate ca exista și ceva...mai profund?
@Necrophagist spiritul lui Nero atacat de nebunie furioasa,as spune știi ca în tarile musulmane nu se înregistrează practic nici o sinucidere,nu? de fapt,cred ca sinuciderea e o problema de societate,mai mult decât de religie-mi se pare evident ca dacă cel care se sinucide ar avea o legătură cu Divinitatea,i-ar place sa traiască. Sinuciderea e o tragedie.
În alta ordine de idei, sunt curioasa de ce tot interpretezi invers răspunsurile mele ma declar admirativa fata de Seneca, tu înțelegi ca îl consider simplu este poate o mostra din simțul român al umorului
cred ca ești obosit iar eu am ajuns sa ma citez singura,asta e chiar penibil; apropo de "sinucidere ca opțiune demna stoica"spuneam ca " valoarea morala...-implica un mod de a devansa o moarte sigura, deci un fel de a obține o ultima victorie.Dar:o situație prost apreciata, în care lupta ar mai fi fost posibila...nu cred ca stârnea admirația" noapte buna, ok?
@Necrophagist fiecare cetățean era un soldat(ma refer la Grecia Antica și la Roma),deci Câmpurile Elizee erau rezervate eroilor-în plus ei nu prea credeau în eroii necunoscuți,nu îmi amintesc decât de personaje, a căror întreaga viata era pusa sub semnul-vizibil-al eroismului, pentru a se termina în glorie(cel puțin din câte știm astăzi)
Sinucigasii apeleaza la acest gest ca urmare a mai multor factori, nu doar cei doi enumerati de tine, vezi tu intrebarea este superficiala, sinucigasul incearca sa se ajute singur doar ca nu toate lucrurile mai depind de ei, poate in afara tinerilor care se sinucid din dragoste sau a unor situatii in care ajung la un moment critic in viata lor, cu sau fara vointa lor, restul sinuciderilor vin in urma a mai multor framantari, nu se poate vorbi doar despre lasitate si curaj, lucruri care oricum nu definesc starea sinucigasului, vezi cand te imbolnavesti, mai ai pe cap si firma de recuperare, responsabilitatile familiare, ti-ai pierdut si locul de munca, atunci orizontul tau incepe sa se restranga mult, presiunea psihica este coplesitoare, nu gasesti solutii, te zbati, apar frustrari, si in momentul ala implicit te gandesti la moarte, te gandesti la moarte ca o ultima solutie de eliberare.
@fanaticdupatine si @Necrophagist, sunt singurii care merita atentie, de fapt sunt incomparabili. Am studiat opiniile oamenilor in legatura cu sinuciderea, si poate de-asta nu ma mira atatea raspunsuri infantile.
@georgiana, prejudecatile despre Diogenes...
N-am de ce să judec acțiuni făcute de alții care nu mă implică pe mine sau pe alții de care mă interesează.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
