E greu să spui sau să admiţi că există un Tată ceresc. E greu pentru că nu poţi să nu te întrebi şi de originea lui. Cum a ajuns el să fie, să existe. Şi nu numai să fie, dar să fie şi atotputernic. E prea de tot. E greu însă şi să spui sau să admiţi că toate corpurile astea împrăştiate prin univers sunt ale nimănui. Să fie universul ca un copil orfan? Prea de tot. Suntem derutaţi şi atunci când vedem o organizare. Uiteţi-vă numai cum funcţionează un pom fructifer. Sau uitaţi-vă la organismul uman, la structura lui - fiecare organ la locul lui, fiecare cu funcţia lui. Seamănă cu o lucrare de inginerie. Dar un inginer când face ceva, el pleacă de la un proiect. Deci, despre ce vorbim? Despre inginer, despre proiectant? E greu şi aşa, e greu şi aşa. Şi atunci, ce să facem?

La asta ma refeream cu "epistemologie inapoiata": "Adevarul este absolut, universal valabil si etern."

Dupa Nietzsche, conceptul de adevar e obiect de facut mistouri.

Sau cum zicea Heidegger: nu s-a demonstrat ca ar exista "adevaruri eterne".

Ei bine,atunci sunt inapoiat, cum zici tu, daca sa cred in adevarul absolut ma face asa, imi asum eticheta, prefer asta decat sa nu am nici o baza morala sau etalon.

Si chiar in cazul in care exista Adevar Absolut, n-ai niciun folos: Adevarul Absolut il are doar Dumnezeu, oamenii nu pot avea asa ceva. Oamenii nu au acces la Adevarul Absolut si e ca si cum n-ar fi.

In Biblie scrie ca exista bacterii? Nu scrie. Scrie fierbeti apa/laptele inainte de a le bea? Nu scrie. Scrie ca exista protoni, neutroni si electroni? Nu scrie. Deci ceea ce stie Dumnezeu pastreaza doar pentru el si nu imparte cu oamenii.

Cu ce i-a ajutat pe antici si medievali adevarul absolut ca holera se transmite prin apa si tuberculoza prin lapte? Acest adevar absolut Dumnezeu l-a pastrat doar pentru el.

Iar daca bagi scuza ca nu erau pregatiti sa afle ai recunoscut ca Dumnezeu e un psihopat.

Gresesti.Daca renunti la mandrie,Dumnezeu te ajuta cu har,te ajuta sa intelegi lucrurile altfel si sa poti sa construiesti mai multe in viata asta si sa ii ajuti si pe altii,nu sa fii captiv in propriile pacate si sa te lupti tardiv cu dusmani de care nici nu stii sau esti prea las sa admiti ca exista.
Can il ai pe Hristos,El te ajuta sa razbati,iti lumineaza si mintea, te intelepteste si altfel vezi lucrurile.
Si daca apare o boala, tot prin Dumnezeu se descopera si leacul.
Nu bag nici o scuza si nu pretind ca am raspunsurile la toate, dar prin Dumnezeu toate se pot face, pentru ca te inspira cu har de la Duhul Sfant.

La niste dileme serioase raspunzi cu un surogat de gandire, cu un jaf de rationament. D-aia apologetica moderna a dobandit reputatia de "minciuni in numele lui Hristos".

Exista si crestini care gandesc, de ex. Plesu sau Baconschi.

Cred că s-a scris suficient pe acest topic - părerea mea.

Si eu zic la fel.Sa ne lumineze Dumnezeu mintea, ca poate nu e nici ca mine, nici ca el, poate adevarul e la mijloc, dar nu trebuie sa incetam sa cautam adevarul.

Pai nu pleacă. Se spune ca noi înșine ne facem. Energia "spirituala' pune laolaltă materia. Ce sa facem? Sa ne dam mari, zic.

Spinoza a inteles ca Dumnezeul dezvaluit prin studiul Naturii (adica al Creatiei) nu poate semana cu un om. La aceeasi concluzie am ajuns si eu. Asta nu e cunoastere livresca, ci dobandita prin experienta personala.

Si Plesu si Baconschi si Liiceanu iti pot spune ca ce-ai scris mai sus nu e teologie de om doxat, ci sunt lozinci uteciste (heirupiste).

Sa stii ca eu citesc cu placere teologie de Klaas Hendrikse si Carel ter Linden. Dar astia nu scriu pentru fundamentalisti nedusi la facultate.

La întrebarea nr. 3 mai pot completa cu faptul că și născutul este condamnat să plătească pentru greșelile înaintașilor. Mi se pare destul de ciudat.

Sigur, oricine are indoieli asupra Adevarului™ in privacy-ul propriei lui minti va fi condamnat la moarte vesnica de Kim Jong Un cosmic. Dupa cum ne invata romanul 1984, simpla idee ca ar fi ceva in neregula cu Partidul este crima mentala care trebuie pedepsita cu tortura si eliminarea fizica.

Lipsa unei educatii in sensul acesta nu face altceva decat ca fiecare generatie sa fie mereu pe clasa 0, chiar si dupa 2000 de ani de cand Dumnezeu S-a descoperit in Fiul Sau.
Viata este prea scurta si nu avem timp sa cercetam toate filozofiile lumii acesteia.
Fiecare copil si adolescent trebuie sa creasca cu niste principii solide dupa care sa trieze in siguranta si cu hotarare binele de rau, adevarul de minciuna.
Eu nu am avut astfel de principii. Imi doream doar sa traiesc in acea dragoste desavarsita, neconditionata de limita naturii umane.
Daca lumea ar fi cunoscut acea dorinta din inima mea pe care o aveam la 14 ani, ar fi ras si ar fi spus ca sunt naiv; mi-ar fi distrus poate visul. Asa ca nu am spus la nimeni, si continuam sa ma bucur de visul si dorinta mea pe care nu am vrut sa le innabus, sa le sterg. Nu aveam nimic de pierdut. Asa se face ca la 20 de ani visul mi s-a indeplinit.
Ce trebuie sa facem? Nu trebuie sa facem altceva decat sa fim sinceri si sa nu ne impotrivim lucrurilor care ne atrag catre Hristos.
Daca atunci m-as fi impotrivit dorintei mele, astazi as fi fost si eu in nestiinta, si traiam ca un strain fata de Dumnezeu. M-as fi condamnat singur daca ma opuneam; pentru ca a te opune unui vis frumos, a unei dorinte bune, este de condamnat.

Ţi-ai adus aminte de întrebarea asta...