E nevoie de suferinţă pentru a atinge un nivel inalt de maturitate al conştiinţei, o percepţie mărită a realităţii, un nivel de cunoaştere şi de înţelegere ridicat...
sau, altfel spus, daca esti fericit si ai cam de toate in viata vei fi un om destul de limitat, nu vei putea intelege prea bine realitatea...

esti de acord cu aceste idei? care e parerea ta?

De ce suferinta!? asta aduce numai boala, suferinta loveste nu numai starea fizica dar si pe cea psihica si spirituala, numai stradania cunoasterii este cea care-ti favorizeaza "o perceptie marita a realitati, un nivel de cunoastere si intelegere ridicat". Nu inteleg puteti sa ma ucideti cu "muscamor" de ce dracu' cauta unii omeni un plus de suferinta din moment ce viata ii da suficienta gratis in lupta lui de supravietuire.

Daca nu poti intelege realitatea, o sa ai parte de-o suferinta si mai mare. Cine a zis ca unul fericit nu sufera sau n-a suferit pana a ajuns in acel stadiu? Pana la urma, viata inseamna lupta, orice lupta pierduta poate fi denumita (intristare). Orice lupta castigata poate fi denumita (fericire). Indiferent daca atingi sau nu fericirea, momente de suferinta tot exista. Cel mai probabil, acolo unde lipseste fericirea se instaleaza suferinta. Cum intunericul este lipsa luminii, asa si suferinta, este lipsa fericirii. Vreau sa vad un exemplar, care sustine ca n-a suferit.

Raul9004-De ce trebuie sa-l invocam mereu pe Dumnezeu?

Raul9004 -Poate ca nu am inteles intrutotul ce ai zis si vroiam sa-mi explici. Am dreptul sa intreb acolo unde nu inteleg. TPU (toti pentru unul), ce pusca mea.

Nu prea sunt de acord cu aceste idei. Pentru a avea o perceptie marita a realitatii trebuie sa fii deschis la lucruri care initial ti-ar putea parea S.F.-uri, dar apoi, dupa ce le accepti si le experimentezi, sa afli ca sunt reale. Totul tine de tine, de cat de deschis esti.

Hmm, ştii ne cam încurcăm aici. Dacă eşti fericit şi trăieşti bine atunci ce nevoie mai ai să înţelegi realitatea?
Din punctul ăsta de vedere tot timpul mi l-am imaginat pe badea Ioan care stă cu vacile pe câmp superior unui geniu pentru simplul motiv că în existenţa lui simplă el e mulţumit cu vacile şi cu gândurile lui simple, în timp ce un geniu, în toată complexitatea lui nu reuşeşte să găsească urmele fericirii.
Este la fel de adevărat că fericirea unui om care este mai mult trist e superioară şi mult mai intensă decât cea a unui om care este de obicei fericit. Îţi voi lăsa şi un citat din "Contele de Monte Cristo", de Alexandre Dumas:
"Acum, iată, Morrel, secretul purtării mele faţă de tine. Nu există fericire, nici nenorocire pe lumea aceasta, ci doar comparaţia unei stări cu alta. Numai cel care a trecut prin cea mai mare nefericire e în stare să simtă cea mai mare fericire. Trebuie să fi vrut să mori, Maximilien, ca să ştii cât de plăcut e să trăieşti. Aşadar, trăiţi şi fiţi fericiţi, copii dragi ai inimii mele, şi nu uitaţi niciodată că, până în ziua în care Dumnezeu va binevoi să-i dezvăluie omului viitorul, întreaga înţelepciune omenească va sa în aceste cuvinte:
Aşteaptă şi speră"
E un fragment dintr-o scrisoare a Contelui de Monte Cristo către Maximilien Morrel şi logodnica acestuia.

@Promotie
Asta e tot cu ce ai rămas după răspunsul meu?
Ca să îţi răspund: aşa era citatul şi l-am ales după ceea ce transmite el, nicidecum pentru că în cadrul acestuia este invocat Dumnezeu (care apare în citat doar ca o nuanţă, nicidecum ca un element principal).

Uneori,daca esti fericit si ai cam de toate-n viata, pari limitat in ochii celor care au trecut prin suferinta.Pari.
Sa luam un exemplu: un editor norvegian a decis in Norvegia aia a lui indestulata si misto ca Dumnezeu are nevoie de publicitate.Si a tiparit o biblie in paginile careia se gasesc inserate texte. Textele reclamelor fac referire directa la episoadele si personajele biblice.Pentru reclama la o companie de transport aerian s-a adus in atentia publicului episodul exodului, in care s-a aratat ca "pentru a trece marea, Moise a avut nevoie de toiag. Dumneavoastra aveti nevoie doar de..." si se aminteste numele companiei.
Episodul construirii celebrului Templu al lui Solomon a fost legat de un trust de constructii care ar putea realiza imobilul clientilor intr-un timp mai scurt si cu o trainicie mai mare.Biserica din Norvegia s-a declarat multumita de rezultate si dupa lungi dezbateri a fost de acord cu publicarea cartii.
Acum eu nu stiu daca Biserica norvegiana atinsese un nivel inalt al perceptiei realitatii (procente bune din vanzarea Bibliei au revenit asezamintelor monahale) sau daca Biserica norvegiana era destul de limitata, avand de toate-n viata si fiind fericita.Dar stiu deja cativa preafericiti care acuza de limitare Biserica norvegiana si-i recomanda lunga suferinta doar pentru ca ei insisi n-au ajuns la strugurii aia.

Se spune ca din prea mult " bine" nu ai ce invata, doar din "rau" inveti chiar daca, aceasta, implica si suferinta.

Hmmmm, sincer, daca as sti mai putine, probabil m-as putea minti mai usor, dar, vai, asta nu e o garantie a fericirii. Datorita ( sau "din cauza", ca am o dilema!) experientei de pana acum, intuiesc EXACT ce le trece anumitor cunoscuti prin cap. Si jur ca momentele astea sunt de regula foarte triste si ca mi-as dori sa nu ma mai ajute (sau "saboteze", ca iar am o dilema!) experienta deloc.
@Promotie, jura ca nu cunosti prosti fericiti! Cunosc vreo 2 tipe care nu au vreun contact strans cu relitatea si ele sunt acum mai fericite decat o sa fiu eu vreodata, din simplul motiv ca nu le ajuta mintea sa vada minciuna, intentia ascunsa, prietenii din interes, oamenii meschini, etc. Au o..."lume a lor", roz, buna si frumoasa, pe care eu o privesc muta de uimire, la fiecare discutie cu ele.

Da, sunt de acord cu aceste idei, mai poti invata si privind experientele altora dar nu poti atinge un nivel atat de inalt de maturitate ca si cum ar fi o experienta proprie. Important e sa-ti analizezi greselile si sa inveti din fiecare tot ce se poate invata din ele.

Nu trebuie neaparat sa ai suferinte si sa treci peste obstacole nenumarate in viata ca sa fii constient de realitate si sa-ti deschizi ochii atunci cand trebuie. adevarul este ca de obicei persoanele crescute pe tava sunt cele pe care nu prea le intereseaza viata lor, adica nu sunt interesate sa si-o cladeasca singure pentru ca au in urma lor mereu pe cineva care sa le impinga de la spate, sa le dea un bobarnac... singurul lucru care le trebuie este un tupeu fara de care nu s-ar descurca, un tupeu nesimtit si mincinos. uneori exista situatii din care nu pot iesi, insa de cele mai multe ori relatiile si pilele lu' taticu le scot din incurcatura mai mereu.
ideea este ca nu suferinta te face sa intelegi viata si sensul ei, ci mintea deschisa pe care trebuie s-o ai, ideile proprii nu furate de la altii si experiente pe care sa le traiesti pe pielea ta si din care sa extragi niste invataturi care sa-ti foloseasca. este adevarat ca o anumita suferinta sau necaz poate sa te maturizeze si sa te ajute sa constientizezi cat de importanta este viata. insa nu numai experientele negative te ridica in gandire.
cateodata acestea te fac sa te inchizi in tine si sa vrei sa fii mai mult singur si independent, te retrage din societate si din comunitatea in care te aflii.
uneori este mai bine sa ajungi la autorealizare si sa fii fericit in pielea ta, cu viata ta, alaturi de cei apropiati.

Da, sunt perfect de acord cu aceste idei. Deoarece si eu sunt de aceeasi parere: cu cat esti mai rasfatat in viata si nu stii ce inseamna suferinta sau cat timp nu traiesti toate sentimentele nu vei putea fi numit un om empatic. Pentru a putea empatiza cu ceilalti si pentru a intelege mai bine lumea trebuie sa treci si prin aceste momente negre...sa le spun asa.

Este vorba aia intodeauna roata se intoarce.Sa dau un exemplu doua: daca ma nasc intr-o familie saraca o sa sufar tot timpu si o sa ma straduiesc sa invat pentru a ajunge un om care sa aiba ce pune pe masa deci am suferit si acum sunt fericit in final cand o sa mor o sa sufar pentru ca nu am putut realiza mai multe pentru copii mei dar cand voi sti ca o sa ajung la Dumnezeu voi fi fericit(pentru cine nu crede in Dumnezeu sa zicem ca atunci cand voi muri o sa fiu in final multumit cu realizarile mele)
Poate sa existe si invers sa ma nasc intr-o familie bogata sa am tot sa nu stiu cum sa pretuiesc si la maturitate sa pierd tot ce au adunat ai mei, in finalu vietii mele ma voi schimba si voi fi fericit.
Realitate o intelege fiecare in felu lui daca ala bogat vede ca totu se invarte in juru banului pentru el inseamna ca asta e realitatea lui, daca ala sarac vede ca iubirea e singura lui sansa dea trai se impaca cu realitatea asta(am dat un exemplu fiecare om cu realitatea lui). Singura realitate care o vedem cu totii este societatea in care traim si incotro se duce chiar daca e bine chiar daca e rau.

Problemele,necazurile,fericirea,bucuriile,toate fac parte din viata. daca nu am sti ce e un necaz, daca nu ne-am confrunta cu cate o problema nu am mai deveni oameni intelepti.nu am fi capabili sa facem o diferenta, nu am sti ce inseamna viata si care este sensul ei. orice necaz si nereusita este un pas inainte, in orice rau exista un lucru bun. exista cineva acolo sus care ne ajuta si nu ne lasa niciodata chiar daca noua ni-se pare.dar cateodata ne mai si lasa in pace.si de ce? pentru ca noi fugim deEL.noi suntem aia care nu avem nevoie de EL, nu il ascultam si nu stim sa Il iubim asa cum EL ne iubeste.si atunci noi la ce sa ne asteptam? totusi,EL este un Dumnezeu al iubirii,al milei, si daca exista totusi un pic de credinta in noi, El nu ne lasa.de multe ori ne dorim aia si aia.dar oare meritam? sau de multe ori stam si ne intrebam ca de ce nu am reusit asta? de ce? poate ar trebui sa ne gandim,ca nu tot ce ne dorim poate fi chiar bun pentru noi. poare cel de sus considera ca nu, nu este bun. poate ca daca faceam aia si aia, cine stie ce se intampla.intodeauna trebuie sa stim sa vedem si un pic de lumina in intuneric.intodeauna intr-un rau va exista ceva bun.problemele ne stimuleaza,ne fac sa mergem mai departe, sa devenim maturi, cine are aceasta capacitate de a vedea si cine isi doreste.mult succes tuturor!

Din punctul meu de vedere pe ansamblu ai dreptate si e adevarat ca, cu cat omul trece prin mai multe greutati invata mai multe pentru ca din practica invatam cel mai bine insa s-ar putea ca acel om sa nu stie cum sa tina piept greutatilor si asta l-ar putea demoraliza si totodata trage in jos, astfel el nu va percepe nici o cunoastere ci doar se va teme de viitor. Daca ai toate in viata, inseamna ca ai muncit pentru a avea acel "tot", ai trecut prin greutati si daca le-ai facut fata ai ajuns la capacitatea de a intelege realitatea.Ca si concluzie, eu cred ca depinde de la individ la individ, nivelul de cunoastere se contureaza dupa cat de mult poti acumula si pentru a acumula trebuie sa fii mereu lucid iar asta depinde de personalitatea ficaruia.

Postarea ta este ambigua, lasand loc de multe interpretari. Nu spui ce fel de suferinta, asa cum nici nu dai o definitie a fericirii. Daca este sa-ti raspund, luand mot a mot ceea ce ai scris, iti pot spune ca ruperea repetata a picioarelor nu te face mai intelept. Iar despre cei fericiti, iti pot spune ca si prostul/desteptul, ori saracul/bogatul, pot fi fericiti fara a deveni limitati in a percepe realitatea. Nu mai scormoni dupa raspunsuri la probleme pe care este foarte posibil sa nu le ai vreodata! E duminica, ce dracu'!

Ti-ai raspuns singur in momentul cind ai amintit de "cunoastere".Ptr asta e nevoie de tot ce inseamna "a trai".

A se da atentie ca cei mai multi confunda serios "raul"cu greul.