E oare aparitia vietii in Univers oarecum inevitabila, sau un simplu accident extrem de improbabil? In orice caz, faptul ca ea este posibila in acest Univers este un lucru remarcabil. Faptul ca materia obisnuita se poate organiza in asa fel incat nu doar sa se poata reproduce, dar sa si ajunga sa devina constienta de sine, e ceva aproape incredibil, cel putin pentru noi. Chiar putem spune ca in ciuda conditiei noastre de fiinte atat de mici si nesemnificative, noi suntem o intruchipare a Universului prin care acesta se descopera pe sine, intr-un mod neintentionat, bineinteles. Ce ne spune oare asta despre Univers si despre originea lui? Si oare ce ne spune asta despre noi? Stim oare cu adevarat ce e viata, sau ce suntem noi? Daca ar fi sa ne privim dintr-o perspectiva cosmica, care ar fi conditia si locul nostru in aceasta imensitate?

Ai dreptate.

Da, in momentul in care realizam ce inseamna universul cu adevarat, realizam si ca aparitia vietii este aproape inevitabila. Schimbarea continua asigura aparitia conditiilor propice vietii, mai devreme sau mai tarziu (si nu ma refer neaparat la un biotop clasic, cum ar fi pamantul).

Nu suntem "o intruchipare" a universului, suntem universul. Universul este in aceeasi masura si materie vie. Viata nu este un intrus in univers, este tot propria creatie. Gandeste-te la carbon, de exemplu. Atomii de carbon stau la baza crearii grafitului. Dar si al diamantelor. Si al omului... Nu suntem o minune, omul nu e format din niste compusi presarati de divinitate pe pamant, avem la baza acelasi material din care sunt facute si pietrele. Oamenii au tendinta de a nu se considera ca si parte din univers, religia si teama de necunoscut avand un rol important in aparitia acestei mentalitati. Ne consideram mai degraba o ciudatenie, un eveniment fericit separat de restul universului. Dar nu suntem mici si nesemnificativi, suntem opera de arta a universului. Viata constienta de sine reprezinta cea mai inalta treapta pe care o poate atinge materia in univers. Suntem fascinati de gauri negre si calatoaria in timp dar, in realitate, amandoua sunt infinit mai putin fascinate decat pietre cu constiinta de sine. Suntem nesemnificativi in univers doar prin locul pe care il ocupam momentan. Umanitatea este tanara, daca ar fi sa comparam umanitatea cu o persoana noi ne-am nascut acum cateva minute. Suntem, deocamdata, neputinciosi in univers ca si, la fel ca si un nou nascut, vom avea nevoie de conditii favorabile ca sa supravietuim. Dar, nesemnificativi? Niciodata. Repet, reprezentam ultima treapta pe care o poate atinge materia. Inca ne descoperim, inca descoperim cum functioneaza lucrurile din jurul nostru. Dar, gandeste-te la potential, pentru ca asta ar trebui sa ne defineasca. Gandeste-te cum va arata umanitatea peste 10.000 de ani. Crezi ca atunci vom mai fi neputinciosi? In 50 de ani am invatat sa zburam in afara pamantului, sa locuim sub apa, sa cream o retea care ne leaga pe TOTI si ne tine in continua legatura, am reusit sa cream artificial "particula lui dumnezeu". Tu chiar crezi ca asa arata o civilizatie neputincioasa? Nu mai exista granite, poti avea o iubita in China si un prieten in Alaska cu care sa vorbesti in acelasi timp. Acestea sunt lucruri pe care umanitatea le-a realizat intr-o perioda de timp extrem de scurta. Pamantul are milioane de ani, noi am schimbat planeta in 100 de ani. Toate cunostiintele umanitatii ne sunt la indemana si, o data cu trecerea timpului, va fi din ce in ce mai usor ca oamenii sa-si uneasca eforturile in urmarirea unui scop. Cel mai mare pericol pentru umanitate o reprezinta ea insasi. Suntem aroganti si impulsivi, dar e normal sa fim asa. Orice om are impresia ca este centrul universului si e normal sa simta asta din moment ce reprezinta cea mai evoluata forma a materiei. Oamenii sunt atat de aroganti pentru ca, la nivel subconstient, realizeaza ca reprezinta cea mai evoluata forma a universului cunoscut.

Cat despre originea universului, eu zic sa o iei mai usor. Inca nu stim cum a aparut viata pe pamant si tu vorbesti despre originea universului. Din orice perspectiva viata constienta este importanta doar prin prisma potentialului. Fiintele constiente pot interveni acolo unde evolutia lucreaza prea incet sau unde sunt necesare modificari fine. Gandeste-te la umanitate ca la un instrument de mare prezicie. La un astfel de nivel nu mai conteaza cat de mari sunt lucrurile, ci de ce sunt capabile.

Uite ce cred eu. Cred ca noi suntem ca niste celule ce fac parte dintr-un creier imens. Desigur, nu constientizam asta, fiindca suntem limitati la propriul nostru ego. N-avem prea multe optiuni, nu putem vedea lucrurile din afara, ci doar din unghiul nostru propriu, care este, cum am mai zis limitat, inclusiv de simturi. N-avem cum sa stim prin urmare cum e sa percepi ultrasunetele, cum e sa ai un simt al mirosului supradezvoltat, sau cum e sa fii o albina. Ma rog, am dat doar niste exemple. Cu cat evoluezi, constiinta se dezvolta si incepe sa se extinda si catre celelalte planuri (prin urmare nu mai esti limitat doar la simturi). Oamenii vor spune despre tine atunci, ca esti zeu, vrajitor, demon etc. etc. In realitate insa, individul respectiv e doar la un stadiu superior. Buddha de exemplu, le spunea ucenicilor ca pe drumul lor catre Nirvana, s-ar putea ca la un moment dat sa dezvolte anumite capacitati (adica sa fie capabili de niste lucruri pe care altii nu le pot face si care-ar putea parea magice, sau cum ar spune omul modern, paranormale). El ii sfatuia totusi sa nu se concentreze pe asta, caci nu acela trebuia sa fie scopul lor. Pe masura ce evolueaza, celulele constientizeaza din ce in ce mai mult ce sunt, ca fac parte din ceva mai mare iar asta le transforma. Cunoasterea pe orizontala (a universului exterior) din pacate, nu e suficienta. E accesibila oricui, totusi nu te ajuta sa te dezvolti prea mult din alte puncte de vedere. Sa-ti maresti de exemplu puterea de patrundere sau campul constiintei. Intr-adevar, ai sesizat bine, acest creier de care am vorbit (care include universul vizibil) se autocunoaste prin intermediul celulelor componente. Universul urmeaza din totdeauna acest ciclu al creatiei si al distrugerii. La fel si noi, avem in interiorul nostru creatia si distrugerea.
Lasand asta la o parte, intrebarea cine suntem, i-a macinat pe oameni multa vreme. Si inca nu s-a gasit un raspuns universal valabil. Unii de exemplu iti vor spune ca oamenii nu-s decat niste viermi ce nu fac decat sa se grabeasca spre moarte, ca lupta pentru supravietuire e absurda, la fel de absurda ca incercarea noastra de a da un sens mai profund vietii. Prin urmare trage-ti un glont in cap, ca oricum, traiesti degeaba. Eu ti-am prezentat varianta cu creierul... Altii poate iti vor spune alte lucruri. Exista si varianta sa te mentii neutru, departe de orice dezbatere religioasa sau atee. Alegerile sunt cele care ne definesc.

Aparitia vietii necesita cele mai "norocoase" inconjurari. Studiaza istoria Pamantului, cum nu ar exista oameni astazi daca gandacii nu ar fi fost rezistenti la medii imposibile. Sunt multe pericole care pot sfarsi viata brusc, dar de asemenea sunt si milioane de miliarde de galaxii, iar sansele ca noi sa fim singura forma de viata din Univers sunt imposibile. Despre forma de viata inteligenta mai putem discuta, dar nu poti zice ca nu mai exista viata in afara Pamantului.

Bun si atunci pe Dumnezeu cine l-a facut?

Tiind sa cred ca viata in univers este inevitabila deoarece substantele care compun viata exista din belsug in univers deci e imposibil sa fie un accident.

Nu exista descoperiri in ceea ce priveste divinitatea? Mai sa fie

Nu, nu exista nicio dovada stiintifica cum ca vreo oarecare "divinitate" ar exista.

Dumnezeu a existat mereu si oameni buni daca sunteti asa destepti ca asa va credeti toti cum dracu sa se formeze lumea din NIMIC? nu are cum sa fie o intamplare! cum sa fie o intamplare din nimic? daca nu exista nimic nu se poate creea viata?, universul nu a existat mereu a fost creeat si nu intamplare din ce particula de ala care nu exista? voi nu stiti cat de mult gresiti mi-e mila de voi dar o mila exagerata serios pe mine Dumnezeu m-a ajutat, I-am cerut semne ca exista si mi le-a aratat nu stiti cat gresitit voi oameni " openend minded "

In fine....as spune mai multe dar dupa o sa zici ca sunt nebun. Iti pot spune doar ca mare parte din "marii oameni de stiinta" de astazi nu cred nici ei in ce spun.

Este o întrebare la care nici ştiinţa, nici măcar religia, n-au reuşit niciodată să răspundă: De ce?

Poţi răspunde şi la când, şi la cum, şi la unde...dar de ce? De ce suntem aici?!

Pai tocmai asa nici d-zeu n-ar putea exista din nimic, in lipsa unei origini. Si apoi te intreb, de unde stim noi ca Universul a avut un inceput? Teoria big bang-ului se refera mai mult la expansiunea lui, dar nu se stiu suficiente lucruri despre starea pe care o avea Universul in acea perioada. Poate ca Universul nostru a existat dintotdeuna, dar intr-o cu totul alta forma decat acum. Sau poate este un multivers din care face parte si universul nostru, si care a existat dintotdeauna, deci n-a fost nevoie de o creatie. Asa cum putem spune ca d-zeu a existat dintotdeauna, putem spune si despre univers sau multivers ca a existat dintotdeauna. Aceste presupuneri nu ne duc nicaieri. Stiinta se bazeaza pe dovezi, si nu putem sti nimic sigur nici macar cand avem dovezile, d-apoi cand nu avem dovezi deloc? Iar pentru un anumit zeu nu exista dovezi deloc. Tu probabil crezi ca zeul biblic sta la baza crearii Universului, dar nu-ti dai seama ca Universul asta real pe care-l cunoastem noi acum nu apare deloc in biblie. De fapt, fiecare referire la Univers pe care o fac cei care au scris biblia e gresita, de la ce sunt stelele, pana la ordinea in care au aparut obiectele cosmice, si pana la rotatia Pamantului in jurul Soarelui. Ei nu stiau nimic despre universul real. De ce? Daca creatorul atotstiutor al intregului univers le-a dictat lor biblia, atunci de ce apar aceste erori in ea?

Si asta stii tu de unde? Ai intrat in mintea lor cumva?

Poate ca intrebarea "de ce suntem aici?" apare doar datorita subiectivismului nostru si dorintei noastre de a avea un scop. Poate ca e o intrebare complet gresita care nu ar trebui sa fie pusa. Si asta s-ar putea sa se aplice si la intreg Universul, nu doar la noi.

Deci nu prea inteleg care e treaba cu persoanele care au scris comentarii despre Univers ca fiind neaparat creeat de fix Dumnezeul ala din Biblie. Dar nu ajunge nici asta, trebuie sa sara la gatul vre-unui "necredincios" ca doar asa isi pot valida si ei cumva credinta...

Majoriatea lumii e atat de orbita de ce e doar in fata lor incat nu mai constientizeaza faptul ca fac parte din ceva mult mai mare. Credinta ca omul este creatia suprema, "stapan", cum s-ar zice, peste tot Universul este o idee de o aroganta suprema inventata pe vremea cand nu se cunostea nimic din modul cum functioneaza de fapt lumea in care traim. Daca omul ar fi fost intr-adevar cea mai importanta creatie a unei zeitati, atunci n-ar mai fi fost necesar ca aceasta sa creeze altceva decat Pamantul, Soarele si Luna. Dar imensitatea Cosmosului sugereaza altceva.

Dar Dumnezeu ar putea fi nimic altceva decat Universul insusi. Sau interaga matrice de multiversuri in care cel in care traim sa fie doar o "felie" din infinitul numar de posibilitati. Atunci noi am fi partea materiei zeitatii care se autocunoaste si se exprima pe sine...