Tot ceea ce presupune: Observare, - Metoda, - Investigatie, - Evaluare, - Experiment, - si in final - Teorie, inseamna Stiinta.
Am omis voit scrieri (documente-lucrari), cat si Demonstratia (in cazul in care se elaboreaza o Teorie), pentru a nu complica lucrurile.
E o chestiune de manual, acestia sunt pasii (uneori interschimbabili), Matematica (si cateva ramuri conexe) fiind singura, care nu are nevoie de toate aceste etape, pentru a se chema Stiinta.
Neuroteologia ARE, deci, E.
Cu toate astea am o carte de-a lui Andrew Newberg, și tipul o arde destul de dubios în sensul în care în care spune și citez liber: "Astfel că prin intermediul meditație cu ajutorul neuroplasticități îți poți schimba mintea cu ajutorul voinței. " Spunând că meditația și activitatea religioasă încetinește degradarea neurologică.
Daca vorbim despre aflarea efectului rugaciuni in creier atunci e stiinta, daca vorbim a dovedi vreo zeitate este o pesudostiinta
anonim_4396 întreabă:
LisaJulie întreabă: