| sabin89 a întrebat:

Este posibila impartirea numarului 10 in doua parti, asa incat produsul celor doua numere sa fie egal cu 40?

Răspuns Câştigător
| xRaduC a răspuns:

Da, faci intr-a 12-a legi de compozitie la matematica. O sa afli mai multe atunci. Iti pot spune doar ca sunt foarte utile pentru a demonstra anumite lucruri care par absurde, precum, de ce este 1 + 1 = 0 (si nu, nu ma refer la cazul ala pe care toata lumea il stie cu impartirea la 0), ma refer strict la legi de compozitie, unde simbolul "+" poate insemna orice altceva. Alte simboluri utile sunt "o", "T", "⟂".
Cred ca ai inteles la ce ma refer cu impartirea la 0. Daca nu pui conditii de existenta, obtii erori de calcul, precum 2 = 0. Nu vreau sa intru prea mult in detalii, poti cauta si tu "prove that 2 = 0" si o sa vezi clar cum oamenii impart numere fara sa puna conditii (functioneaza similar si pentru logaritmi si radicali de ordin par).
Ideea e ca in cazul tau m-am folosit de simbolul "*", pierzandu-si proprietatile inmultirii obisnuite. El reprezinta doar o noua operatie!
Sa iti dau un alt exemplu care te va conduce exact la acelasi rezultat (doar pentru x = 2 si y = 5): x ⟂ y = 2*x*y + 20, sau x T y = x^y + 8, x v y = y^2 - x^2 + 19. Ar trebui precizat ca doar prima lege este comutativa. Ma rog, si in loc de simbolurile specifice, pur si simplu am pus simbolul inmultirii, care a devenit o compunere de operatii (i se spune steluta aici).
Pe mine nu ma batea gandul sa rezolv problema in multimea C, dar culmea ca m-am gandit la legi de compozitie. Daca te intereseaza, iti las un link pentru a le intelege un pic mai bine, desi ti-as recomanda sa astepti clasa a 12-a pentru a le invata mai eficient: https://en.wikipedia.org/wiki/Binary_operation

13 răspunsuri:
| Catrice a răspuns:

40 poate fi obținut prin înmulțirea lui 4 cu 10/2×2×2×5.
Pe 10 îl obții în moduri diferite.
1+9/2+8/3+7/4+6/5+5...
Aduna și tu 2+2+2+5 sa vezi ce da.
Oare este posibil un răspuns la aceasta întrebare?

| Frank51 a răspuns:

Nu. Merge doar impartit in 4, iar rezultatul este 39. 0625.

| sabin89 explică (pentru Frank51):

Cum ai ajuns la 39, 06?

| Frank51 a răspuns (pentru sabin89):

Nevermind, e o prostie.

| TristanTzara a răspuns:

Cred că e mai mult o problemă de limbaj. Ce însemnă să împarți ceva în două părți?
După cum au arătat și alții există o solție pentru sistemul:
x+y=10
xy=40
Dar doar o soluție imaginară...

| sabin89 explică (pentru TristanTzara):

Matematicianul italian Cardan - sec. xvi - a scris pentru prima data o formula in care erau implicate numere imaginare si tot el a discutsat despre posibilitatea impartirii numarului 10 in conditiile scrise mai sus. El a dat si solutia, cu rezerva ca ceea ce a scris este lipsit de sens, fictiv si imaginar. Interesant este insa ca, asa lipsite de sens cum sunt, numerele imaginare au devenit curand inevitabile in matematica, practic niciun matematician ne mai putand lucra fara a face apel la ele.

| cyberalex a răspuns:

Nu.
x + y =10
xy = 40
Înlocuind:
x(10-x)-40=0
Rezultat:
x =(-10-√-60)/-2=5+i√ 15 = 5. 0000-3. 8730i

| sabin89 explică (pentru cyberalex):

Deci se poate: 5 + 15i si 5 - 15i

| cyberalex a răspuns (pentru sabin89):

Cu numere imaginare da, credeam ca vrei cu numere întregi și naturale.

| xRaduC a răspuns:

Teoretic, da, dar doar daca ne permite legea de compozitie. Sa luam un caz particular, in care legea noastra este x*y = x*y. Asta inseamna ca 2*5 = 2*5 = 10. Dar in cazul in care legea noastra este de froma x*y = 3*x*y + 10 (sau orice alte operatii matematice, pot fi si logaritmi, si radicali de diferite ordine sau, de ce nu, factoriale, ridicari la putere, sau si mai bine, functii compuse), atunci putem obtine lucruri de forma 2*5 = 3*2*5 + 10 = 40.

| sabin89 explică (pentru xRaduC):

X*y = 3*x*y + 10 - Ar putea exista si o astfel de lege?

| xRaduC a răspuns (pentru sabin89):

Da, faci intr-a 12-a legi de compozitie la matematica. O sa afli mai multe atunci. Iti pot spune doar ca sunt foarte utile pentru a demonstra anumite lucruri care par absurde, precum, de ce este 1 + 1 = 0 (si nu, nu ma refer la cazul ala pe care toata lumea il stie cu impartirea la 0), ma refer strict la legi de compozitie, unde simbolul "+" poate insemna orice altceva. Alte simboluri utile sunt "o", "T", "⟂".
Cred ca ai inteles la ce ma refer cu impartirea la 0. Daca nu pui conditii de existenta, obtii erori de calcul, precum 2 = 0. Nu vreau sa intru prea mult in detalii, poti cauta si tu "prove that 2 = 0" si o sa vezi clar cum oamenii impart numere fara sa puna conditii (functioneaza similar si pentru logaritmi si radicali de ordin par).
Ideea e ca in cazul tau m-am folosit de simbolul "*", pierzandu-si proprietatile inmultirii obisnuite. El reprezinta doar o noua operatie!
Sa iti dau un alt exemplu care te va conduce exact la acelasi rezultat (doar pentru x = 2 si y = 5): x ⟂ y = 2*x*y + 20, sau x T y = x^y + 8, x v y = y^2 - x^2 + 19. Ar trebui precizat ca doar prima lege este comutativa. Ma rog, si in loc de simbolurile specifice, pur si simplu am pus simbolul inmultirii, care a devenit o compunere de operatii (i se spune steluta aici).
Pe mine nu ma batea gandul sa rezolv problema in multimea C, dar culmea ca m-am gandit la legi de compozitie. Daca te intereseaza, iti las un link pentru a le intelege un pic mai bine, desi ti-as recomanda sa astepti clasa a 12-a pentru a le invata mai eficient: https://en.wikipedia.org/wiki/Binary_operation

| anonymus4106 a răspuns:

Sincer, mi se pare o decizie proastă alegerea numelui acestor tipuri de numere. În clasa a 10-a când am întrebat-o pe profa ce sunt numerele imaginare, ne-a spus să ne gândim la ceva ce nu există, iar asta m-a încurcat și mai mult. Cred că o denumire mai bună ar fi fost "numere bidimensionale". Numerele imaginare sunt la fel de reale precum orice alte numere și sensul lor este dat de interpretarea pe care o aduc oamenii. Poate la început, și numerele negative erau "imaginare" pentru oameni, pentru că nu ar fi avut sens să ai mai puțin de niciun obiect.

Au mai mult sens atunci când faci analogia cu punctele în plan deoarece un punct (sau un vector de poziție) poate fi descris de două numere reale, la fel ca un număr imaginar, și atunci poți vizualiza mai bine operațiile care se fac pe numerele imaginare.

| sabin89 explică (pentru anonymus4106):

E interesant de urmărit puţin istoria. Uite, de exemplu, ce scria Euler în cartea sa de algebră publicată în 1770: "Toate expresiile ca rad.(-1), rad.(-2) etc. sunt numere imposibile sau imaginare, întrucât ele reprezintă rădăcinile unor cantităţi negative şi despre asemenea numere putem afirma pe bună dreptate că ele nu sunt nici nimic, nici mai mult decât nimic, nici mai puţin decât nimic, ceea ce face ca ele să fie în mod implicit imaginare sau imposibile".
Şi totuşi...