Nu este infinit. Ceea ce numim univers este spatiul (si timpul) in care se afla toata materia (de cate feluri o fi).
Acest univers este in expansiune deci creste constant in ceva, practic prin cresterea lui creaza acel ceva.
Acum nu intreba ce este dupa ca n-am nici un premiu nobel.
Din moment ce se extinde, ambele variante sunt adevarate, dar sa nu ne grabim cu afirmatiile stiintifice, stiinta este schimbatoare pentru ca e cunoastere nu o dogma
Cum crezi ca Universul ar putea avea limite? Adica acolo unde se termina Universul ce e? Un zid? Chiar daca ar fi un zid, dincolo de zid tot ar fi ceva.
Bineinteles ca e infinit.
Tot ce puteam vedea acum se numeste universul observabil, adica cat putem sa observam acum, cand stiinta si tehnologia vor evolua mai mult vom putea vedea si mai departe.
La un moment dat vom afla daca universul are limite sau nu, daca exista multivers, sau altceva.
Părerea mea e a e ca exista doua tipuri de univers, unul fizic, cosmosul, unde și cum sunt aranjate planetele, stele, mateia cenușie și alte corpuri cerești, de care toată lunea știe și e se încearcă descoperirea acestuia cât mai mult și un univers spiritual, cel al existentei, care, după mine, e infinit, dar trebuie sa citești câteva cărți de dezvoltare persoanala pentru a concluziona asta O zi buna și plină de succese sa ai!
Universul spiritual poate crea materie... sau nu?
In experientul lui Young, o unda, atunci cand e observata, devine particula. Deci cele doua Universuri nu sunt chiar separate