Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Nu cred ca e vreo unitate de masura.Personal, imi este de ajuns s-o simt pentru ca stiu ca traiesc.
Răspunde
Nu exista iubire. Este un termen oarecum vag care incearca sa defineasca niste reactii chimice care se intampla in creier.
Răspunde 
1. Nu prea tare, că nu-mi stă în fire.
2. Nu-mi pasă, prefer o bere rece.
Nu poti exprima in cuvinte cat iubesti pe cineva, poti doar sa-i dovedesti.Cu cat esti dispus sa faci mai mult pentru o persoana, cu atat ii arati cat de mult o iubesti.Cred ca totul se reduce la fapte.
Asa ziceai ce anume: ca "un om nu poate iubi" sau ca se vede dupa avatar?
Ca se vede dupa avatar
Iubirea nu se poate masura.fiecare iubeste in felul lui si fiecare isi cunoaste propriile limite. unii mai mult iar altii mai putin. unii sunt dispusi sa riste chiar si viata altii nu.depinde de fiecare!
1. Atat de tare incat sa te casatoresti cu femeia/barbatul care il iubesti si sa va cresteti copii pana ce moartea va va despartzi
2.un om poate iubi maxim vreo 50 ani, asa zic eu
Ai surprins un subiect foarte interesant, asadar mai sunt oameni pentru care casatoria inseamna ceva nu doar un act. Ma bucur
Pana la aparitia unui handicap ce face legatura cu organul reproducator masculin... asta in cazul femeilor.
Si pana la urma ce-o analizam atat? Iubirea e iubire si atat.Se simte,se traieste,se aminteste, se remarca, dar nu se comenteaza.
De ce "nu se comenteaza" e asa tabu? sau nu e nevoie? sau nu e atat de importanta?
Bineinteles ca e importanta! Doar ca unele persoane o sa creada aberatie parerea mea despre iubire.Pentru ca unii nu cred pur si simplu.Nu cred ca mai sunt vremurile alea in care sa iubesti o persoana pana cand moare langa tine. Uita-te in jur! Tatii isi omoara copiii, cand apropiatii nu ii credeau vreodata in stare de asta.Barbati care-si bat sotiile sau le omoara.Mame care-si abandoneaza copiii prin ghena sau ii renega.Deci cu legaturile alea de rudenie am cam clarificat ce a inceput sa insemne iubirea.Iar noi oamenii mai tineri ce sa credem ca va ajunge viata noastra? Imi vine sa plang si chiar sa zambesc cand vad doi oameni foarte batrani mergand pe strada de mana. Iar pozele cu ei au un efect lacrimogen ireversibil asupra mea. Iar iubirea ca prietenie, am simtit-o pe pielea mea.Mereu am avut incredere in oameni si am crezut ca nu poate exista asa rautate si atatea in ei.M-am inselat si sunt cand indiferenta de la o vreme. Eu simt ca am ramas un om vechi in lumea asta, familia pentru mine e totul si persoana iubita la fel. Chiar nu inteleg cum unii pot gandii altfel.
Ba da, mai sunt vremurile acelea in care sa iubesti o persoana pana cand moare langa tine. Sunt vremurile care avem noi chef sa fie, pentru ca noi facem vremurile.
Si nu lasa media sa te descurajeze etc continuna sa iubesti 
:p
Aici ai dreptate.
La urma urmei. ideea la care se ajunge e că nu putem vorbi la nivel general despre iubire. Fiecare simte în felul lui şi oferă cât crede de cuviinţă.
Este foarte important să îţi accepţi propriile defecte înainte de a da totul pentru cineva. Iubirea începe prin acceptarea de sine.
Mai apoi poţi să dai tot fără regrete, să nu te subapreciezi şi să fi ceea ce eşti.
Iubirea e la graniţa dintre real şi ireal.
Realitatea te duce de unde eşti la locul unde vroiai să ajungi, în cel mai fericit caz. Însă iubirea te duce oriunde, e imprevizibilă şi fascinantă prin misterul ei.
Iubirea în forma ei reală, în forma ei divină constă într-o putere greu de imaginat. Este puterea care ţine Universul întreg şi în continuă dezvoltare, puterea care dintr-un bob de grâu face un spic cu alte 20 de boburi de grâu şi puterea fără de care noi nu am putea trăi.
De aceea spun că e imposibil să dispară, e o stare absolută a Universului.
Ceea ce dispare din vieţile noastre e capacitatea minţii de a o înţelege. După 2, 3 ani de iubire sau poate chiar după 10 ani de iubire, mintea scoate de la naftalină toate aberaţiile şi teoriile logice pe care realitatea le digeră.
Iubirea nu e logică, cum nici credinţa nu e logică. sunt stări ce îţi înnobilează sufletul.
Iubirea nu dispare, ceea ce dispare este capacitatea minţii de a o percepe.
Iubirea cuiva nu poate fi măsurată în cuvinte.
Faptele dovedesc multe. iar cineva poate iubi atât de mult cât simte că merită, atâta timp cât simte că persoana pentru care luptă este cea lângă care va vrea să îşi petreacă eternitatea.
Eu personal am un principiu destul de clar: 'Mă lovesc cu capul de peretele ăsta. Simt. Mă doare. Dar continui să mă rănesc. Ori îmi fărâmiţez craniul. ori sparg peretele.'
So. cam asta înseamnă să lupţi.
Iubeşte... iubeşte şi urmeazăţi sufletul pereche până la capătul lumii. cu ochii închişi. Fă totul fără regrete. Doar iubeşte.
Inteleg, insa mai exista un fel de iubire, cea in care nu conteaza daca persoana merita sau nu, daca vrea sa isi petreaca eternitatea cu tine sau nu, daca lupta alaturi de tine sau nu, eu la genul acesta de iubire ma refer, o iubire profunda, adevarata, si ne comuna. Si nu neaparat intre 2 indragostiti.
Sincer opreste-te din dat cu capul d pereti ca poate mori si nu avem bani de coroana. Criza ce sa fa. Stii care e problema? De multe ori cei pe care ii consideri "suflet pereche"te lasa la cea mai mica greutate care ti se iveste in cale. Crede-ma ca ma patit-o pe pielea mea. Si chiar ca m-as fi dus cu ea pan' la capatul lumii
Iubirea platonică.
Inţeleg ce zici. Genul acela de sentiment pe care îl vei păstra printre amintiri până la moarte.
Îmi amintesc că îmi povestea un unchi de-al meu care era destul de înaintat în vârstă. că îţi aminteşte şi acum o femeie ce a cunoscut-o în tinereţe... a fost iubire la prima vedere, dar într-un final s-au despărţit. El e căsătorit acum. îşi iubeşte soţia, dar încă o poartă în suflet pe acea femeie din tinereţea lui. Astea sunt poveşti frumoase.
Când iubeşti platonic. dai totul fără să aştepţi nimic înapoi. iubeşti fără motiv.
Unii spun că lumea e mare... e incredibil cum unii dintre noi simţim că o cuprindem în braţe...
Eu te înţeleg.
Am păţit-o şi eu pe pielea mea. Nici durerea aceea nu se poate descrie în cuvinte, dar sufletul trebuie să se vindece într-un final.
Cât de repede te pui pe picioare şi cât de rapid eşti capabil să cauţi din nou fericirea... astea reprezintă valoarea ta.
Când doare, doare. dar când te ridici... ridică-te pe vârfuri.
Nu chiar. Iubirea platonica e seaca din punctul meu de vedere, neimplinita, aproape inexistenta, mai mult abstracta. Dar poate ca si CrazySoursD are dreptate cand spune ca iubirea e iubire.
La început e totul numai fericire și bucurie, dar adevărata iubire, la care te referi tu, după părerea mea constă în atât de multă fericire încât tristețea pe care o împărtășesc două persoane care sunt ambele împotriva acestei lumi, îi face să se simtă împliniți. Prin "împotriva acestei lumi" mă refer la faptul că ei se simt invincibili, nu contează părerile altora, locurile unde umblă, orele la care vorbesc. Ei sunt doar fericiți împreună. Desigur, un asemenea sentiment nu se poate forma decât după miliarde de minute petrecute împreună și nu doar calități, ci și defecte descoperite pe care le au în comun.
Iar acum a little fact: iubirea nemărginită la care toți visăm a fost nu de mult considerată de UMF o boală mintală. După ei nici un om întreg la cap nu și-ar da tot ce posedă pentru altă persoană. Eu, sinceră să fiu, poate sunt nebună, dar dacă ar fi să iubesc cu adevărat, aș face asta indifrenet de urmări. Fericirea celuilalt înaintea fericirii tale.
Dintre raspunsurile de pana acum, cel mai aproape ma simt de raspunsul tau. Ai exact la ce ma referam in intrebare.
Foarte tare la ambele intrebari si daca iubesti foarte tare trebuie sa ai grija sa nu suferi apoi
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
