Nu, nu poti sa crezi in iubire fara sa crezi in Dumnezeu. Dumnezeu este iubire. Atentie Iubirea nu este Dumnezeu( El e mult mai mult decat iubire )
Iubirea e un sentiment pe care-l simţi sau nu şi care apare indiferent şi necondiţionat de orientarea religioasă!
Poate când o să pricepeţi o dată pentru totdeauna asta, stimaţi creştini, o să avem o lume mai bună.
A mai fost o discuţie despre moralitate în care acelaşi lucru s-a spus cu subiect şi predicat şi anume aceea că nu există nicio legătură de niciun fel între moralitate şi orientarea religioasă a individului.
Pot fi la fel de moral şi fără să cred în virgine născătoare de zei luminoşi, fantoma sfântă şi alte fabulaţii din biblii (la plural că-s vreo 100 de biblii nu de alta).
Eu sunt ateu/agnostic, aşa şi? Asta mă face mai puţin îndrăgostit de prietena mea?
Haide mă prietene că exagerezi!
Prefer sa ma rezum la ce cred eu. Iubirea este un atribut a-L Lui Dumnezeu. In momentul in care ai cunoscut iubirea, ai cunoscut o parte infima din Dumnezeu. Chiar daca unii nu recunosc, propozitia de mai sus confirma.
Acum te intreb eu ceva: daca nu exista Dumnezeu, exista iubire?
Iubirea este a lui Dumnezeu, iubirea este darul lui Dumnezeu pentru noi, oricat de iubire ar avea acela care nu crede in Dumnezeu nu e iubire pura fiindca iubirea adevarata e Dumnezeu, e pacea si smerenia. Dumnezeu e iubire.
Scoate-L pe Dumnezeu din Univers, si nu vei ramine decit cu ura, invidie, minciuna, rautate, egoism, mindrie, si tot ce poate fi rau. Adu-l in lume, si aduci ce poate fi mai frumos: bunatate, altruism, frumusete, si nu in ultimul rind, dragoste, si nu orice dragoste, ci aceea care sacrifica totul pentru cel iubit.
Desigur ca am vorbit metaforic, nu poti sa il "scoti" sau "pui" pe Dumnezeu in lume cum vrei tu. Insa, acolo unde ii este lasat loc sa apara, in inima omului, tot ce am zis, se intimpla. Este experienta a mii de oameni.
Ba nu! Dumnezeu nu exista in toate religiile, dar iubirea, da. Asa cum spune Flav.
"Re-legare" e grecesc? Doamne! Ce inseamna bigotismul!
Ah...si, da...la faza cu Flav, ai dreptate; ma refeream la Bubu, dar, oricum, asta nu inseamna ca era asa de greu de inteles ce voiam sa spun. Cauti pete-n soare?
Si daca-ti spun ca sunt persoane ce cred in Dumnezeu, dar nu si-n iubire, m-ai crede?
Nu. Dar cu siguranta exista cineva care crede in Dumnezeu si nu crede in iubire.Nu ca ar fi vorba despre mine
Multi oameni prefera sa defineasca iubirea (subiectiv) prin perfectiune. Insa da, este posibil sa crezi in iubire fara a crede in Dumnezeu. Multe culturi si religii (Budism, Daoism, Gnosticism etc) au propria viziunea vizavi de iubire. Insa foarte multi din asa zisii "crestini" care invoca iubirea intr-o legatura stransa cu Dumnezeu, de fapt nu cred in acesta, ei cred intr-o doctrina/dogma. Eu personal nu cred in Dumnezeu (asa cum mi-l descriu foarte multe dintre asa zisele "Carti Sacre"). De ce? Pentru ca eu am propria viziune asupra conceptului de "dumnezeu" pe care nimeni nu are puterea si argumentul necesar pentru a mi-l "demola". Insa nu cred nici in iubire si fericire. De ce? Pentru ca nu exista motive in lumea aceasta pentru a crede in forme absolute de "implinire" precum acestea, este o iluzie, toata profunzimea si frumusetea pe care o tot injectam iubirii, nu are decat un singur si banal scop: Perpetuarea speciei (aspect strict biologic). Creierul uman e mult prea complex pentru a accepta ideea ca e posibil sa existe fericirea perpetua. Eu insa prefer sa cred in liniste, echilibru, depasirea propriilor limite, cunoastere de sine si a universului. De ce? Pentru ca astfel e garantata diminuarea la minimum a suferintei si amagirii intampinate in viata.
Kongeriket are doar stupizi si nefolositor? Este o dovada de frustrare din partea fanaticilor care manipuleaza oriunde apuca...
Nu toata iubirea pleaca de la Dumnezeu > iubirea carnala de exemplu. Iubirea materna e mai dificil de pus in discutie pentru ca are conotatii instinctuale. Iubirea pura, totala, neconditionata e cea pe care ne-a lasat-o bunul Dumnezeu
Flav-tu vorbesti de oameni care stiu de dumnezeu dar nu-L cunosc. Inafara iubiri nu exista Dumnezeu.
Demonik eu fac o statistica, dar pentru tine pot sa ti-l arat pe Dumnezeu daca intai tu imi arati iubirea ta.
ardnaxur1961- legatura intre una si alta se gaseste in raspunsul lui 354, bubu, AlanTigergerid. Cu drag astept raspunsuri.
Ardnaxur1961 falv nu a spus ca "Dumnezeu nu exista in toate religiile, dar iubirea, da." te rog recitestei mesajul.
Apoi cuvantul religie vine de la grecescul re-legare(legare de cineva de care ai fost despartit, de divinitate) prin urmare religie fara Dumnezeu e nonsens.
Dmonik daca ai un copil nu demonstreaza iubirea ta, exista parinti ce isi urasc copii apoi si animalele au pui si-i crsc cu mai multa grija decat unui oameni.
Lora nu e obligatoriu ca un om cinstit, onest, bun, prietenos si filantrop sa aiba si iubire; poate fi asa din cauza educatiei care a primit-o, pentru a fi apreciat, pentru as putea pastra parerea buna despre el, din fatarnicie sau din nenumarate motive.
Parintele 2 daca nu exista Dumnezeu, nu exista iubire si logica nu mai are logica si adevarul devine minciuna.
Daca vrea cineva sa demonstreze iubirea lui eu il astept.
Si nu va suparati de argumentarile mele taioase caci doar asa va stimulez la discutii, sa-mi mai reglez si eu gandirea dupa voi.
Nu cred in niciuna. da ca ti se sucesc mintile dupa cineva da... dar daca o dereglare hormonala pentru unii inseamna iubire pentru mine e doar o alta reactie chimica a creierului.
De ce sa nu crezi in Dumnezeu? El ne ofera iubirea de care avem nevoie cu toti.Este pacat sa nu crezi in Dumnezeu sti de ce pentru ca iubirea inseamna Dumnezeu
Faci o statistica, adica raspundem cu "Da" sau "Nu" sau vrei sa pornim o discutie care va duce, ca intotdeauna unde ii e pomenit numele, la paruieli virtuale si te intereseaza, in cazul asta, si argumentele raspunsurilor?
DA, eu!
Ia in calcul varianta lui Flav, ce spune el e cu mult mai multe implicatii grave decat ce ai intrebat tu!
Meme10Memu întreabă: