| katykaty2 a întrebat:

Exista dumnezeu? daca da unde este sau cum ajungem la el?

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da. Există. Ordinea desăvârșită a universului nostru în care există viață stă mărturie existenței unui Creator. În plus, Biblia oferă dovezi incontestabile ale existenței lui Dumnezeu.
Cum putem ajunge la el?
Tot Biblia ne îndeamnă să ne consolidăm credința în Dumnezeu folosindu-ne „puterea rațiunii" și ‘priceperea’, nu crezând orbește orice afirmă religia.

| Rimidalvv a răspuns (pentru anonim_4396):

"Ordinea desăvârșită a universului nostru în care există viață stă mărturie existenței unui Creator."?
Nu inteleg cum poti sa fi atat de ignorant, si sa faci asemenea afirmati, cel mai probabil nu esti familiar cu termenele entropie si complexitate cand vine vorba de univers, deoarace pentru putina complexitate in univers ( pamantul ) se formeaza aproape un infinit de entropie.

al doilea punct sustinut de tine, cu biblia si continutul ei, cand vine vorba de argumentul tau o sa-mi asum un risc sa presupun ca nu ai auzit de afirmati/dovezi empirice.

| doctorandus a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu se poate stabili in mod obiectiv daca exista sau nu exista Dumnezeu. D-aia se numeste credinta si nu stiinta.

8 răspunsuri:
| m1dn1gh7 a răspuns:

În mod sigur, există. Însa noi, toți de aici, iți putem da un răspuns subiectiv, ba că există, ba că nu există; Cel mai bine e să trăiesti și să experimentezi singură dacă există sau nu, ascultă cu mai multă atenție ciripitul păsărelelor, se poate ascunde un „Te iubesc, copilul meu! ", privește norii, nu-ți arunca doar ochii peste ei. Bucură-te de creația minunată a lui Dumnezeu, nu-ți complica viața cu lucruri inutile, citește Biblia, lucrează minunat in viața omului. Urăsc să mă trezească cineva devreme, dar chiar păsărelele mă mai trezesc pe la 5 și cum pot să mă enervez când mă trezesc într-un mod atât de pașnic și frumos? Poate sună ciudat, dar simt că Dumnezeu mă iubește prin toate lucrurile care se întâmplă în viața mea. Și nu-ți imagina că joc la lotto și câștig săptămânal sau lucruri de genul.
Multă pace!

| maradi3 a răspuns:

Varzo!

| Bisbiavatar12 a răspuns:

La intrebarea ta exista doua categorii de raspunsuri. Cei care raspund cu "Da" si cei care raspund cu "Nu"
Eu personal cred ca nu exista deoarece nu exista nici o dovada ca acesta s-ar fi aratat omenirii.

| JustBlackNoGrey a răspuns:

Da, exista. nu poti ajunge la El pentru ca nu e om.

| Kinus12 a răspuns:

De ce nu poate fi altfel?
Sunt mai multe religii în lume.
Dacă te-ai fi născut acum în Asia de exemplu, ar fi formulat întrebarea:există Buddha? Laş ca societatea sau familia unde te-ai născut să îţi aleagă religia? Cum ar putea cineva să îţi trimită un răspuns 100% sigur?
Pentru mine agnosticismul este singura cale aici. Întrucăt fiecare religia susţine acelasi lucru-ci anume că a lui e cea adevărată şi restul sunt false-eu spun că există un Creator al cărui existenţă este imposibil de demonstrat.

O întrebare:Ce ai face dacă tu ai fi Creatorul(în cazul tău tu ai fi Dumnezeu) şi te-ai uita des cum milioane de oameni întreabă acest lucru? Nu mai simplu te-ai arăta lumii?

| katykaty2 explică:

Multi spun ca nu au credinta, dar de ce cand au o problema grava isi fac cruce si zic doamne ajuta? si cuvantul lui dumnezeu, biblia este scrisa i.e.noastre?

Întrebări similare