Ordonare:
După relevanţă
La pacea interioară te referi?
Nu, fără speranță (zilei de mâine, unui nou început, unei reușite, binelui celor dragi, whatever) am fi ca și morți, ca niște plante fără viață, așa că nu se mai pune problema păcii interioare.
Fără speranță (de orice fel) nu văd cum ai putea să fii împăcat sufletește.
Răspunde
Nu chiar. O caracteristica a prezentei lui Dumnezeu este linistea, pacea interioara. Esti de acord cu mine? Cel mai mare obstacol intre om si Dumnezeu este timpul : trecut si viitor. Speranta este pentru cei slabi. De ce cred asta? Pentru ca speranta ia nastere in urma dezamagirilor din trecut. Nu ai acum ceva ce te-ar multimi si speri ca vei avea in viitor. Dar daca te vei uita cu atentie, ceea ce te intristeaza acum nu e faptul ca nu ai ceea ce tie ti-ar placea, ci gandurile tale la acel ceva, gandul ca nu ai acel ceva, deci e vorba de trecut. Daca poti constientiza acest gand ai scapat de trecut. Mai ramane viitorul. El dispare de la sine cand alungi trecutul 
.
Răspunde
Dragă Sentinel, nu înțeleg de ce asociezi speranța (neapărat) cu tristețea, dezamăgirea...
Pot fi perfect fericită azi, mulțumită de mine și de tot ce am și să sper că așa va fi și mâine sau că va fi poate și mai bine și că va fi totul perfect și pentru cei dragi.
Unde vezi tristețe și dezamăgire în ecuația asta?
Așadar, poți fi împăcat sufletește și totuși să speri. Nu se exclud una pe alta.
Până și când te întinzi după un pahar de apă, speri - undeva în subconștientul tău - să ajungi la el.
Daca te uiti cu atentie, esti fericita azi, dar in momentul cand incepi sa speri ca si maine va fi la fel, undeva in fundalul activitatii tale mentale, in subconstient aceasta speranta ia nastere pe baza experientelor din trecut, mai mult sau mai putin traumatizante, ce ti-au produs nefericire. Daca nu ar exista trecutul, tu nu ai mai avea de ce sa speri. In momentul cand incepi sa speri, exista o urma de nesiguranta, de neimplinire. Nu este asa?
"am fi ca și morți, ca niște plante fără viață," Cine a spus ca plantele nu au viata? Faptul ca un caine nu vorbeste sau un paralizat nu misca si nu schiteaza nimic nu inseamna ca nu are viata in el.
Tu de metafore n-ai auzit?
Bine.
Noapte bună.
Pacea vine o data cu intelegerea dar si cu speranta ca persoana din oglinda te intelege pe tine.
Hai sa facem o analiza amanuntita si sa vedem ce inseamna pace, daca exista sau nu, daca putem crede in ea sau nu, de cate tipuri este speranta, daca e buna sau rea etc
Intrebarea e simpla...nu necesita sa desfaci firu-n 4.
Parerea mea proprie si personala este ca nu exista nimic fara speranta.Pacea este de fapt realizarea tuturor sperantelor.
Nu. in toata lumea sunt catastroafe razboaie si toti oamenii au trait certuri si suparari. evident pacea fara sperante nu exista. lumea spera la mai mult la mai liniste si la mai bine si confortabil. de aceea speranta joaca roluri importante in orice...succes
Desigur că există pace fără speranță. Spre exemplu, în mormânt există pace deplină și nu mai există vreo speranță.
Lăsând gluma la o parte, părerea mea e că pacea există doar când nu există speranță. În momentul în care ai speranțe, nu ai pace, asta e și ideea cu speranța, să nu-ți dea pace, să te lupți pentru ce vrei. Spre exemplu, în buddhism, iluminarea e atinsă când nu mai ai vreo dorință, fiindcă dorințele duc la suferință.
Enlightenment (spiritual), a final blessed state free from ignorance, desire and suffering.
Să înțeleg că nu ai nici un fel de speranță sau nu ești împăcat sufletește (poți să o iei ca pe o metaforă, dacă vrei)?
Eu nu am spus că mi-am găsit pacea interioară.
Încă am speranțe.
I'm only human.
Are dreptate. Speranța te face să te agiți, să te amărăști, să te macini singur, să te zbați. Și asta e departe de ceea ce se numește pace interioară. Ai pace interioară doar atunci când ești mulțumit și nu mai aștepți sau speri nimic. Sau când te resemnezi. Atât.
Mulțumesc pentru răspuns, i86e2. Asta și am vrut să aflu de fapt.
Se pare că și speranța e relativă...
Personal, am multe momente în care mă simt perfect împăcată sufletește, împăcată eu cu mine, fericită chiar, însă n-aș putea să afirm că în acele clipe sunt lipsită de speranță.
Speranța, oricât de mică, o am mereu.
Mă intrigă părerile și trăirile voastre. Mi se par fascinante.
Eu una, nu asociez pacea cu resemnarea, ci mai degrabă cu fericirea, înălțarea spirituală...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
