O femeie poate fi atractivă prin frumusețea ei. Frumusețea nu ține deloc de inteligență. Știu fete și frumoase și în același timp și foarte inteligente și reciproc. Chiar nu văd ce ar avea de a face una cu alta. Dar chiar și modul de a gândi o poate face atractivă și chiar inteligența în sine. Să nu mai vorbim de caracter, care mie mi se pare cel mai important. O să îți dau un exemplu. Eu de curând am început să mă simt atras de o fată, de care nu mă simțeam atras, deși pot să zic că arăta bine. Dar am început să încerc să mă uit mai mult la sufletul ei, și ceea ce era acolo m-a atras.
Pentru unii barbati poate.
Dar din punctul meu de vedere daca este si frumoasa si cerebrala este mult mai atractiva decat una frumoasa dar mai "prostuta".
De multe ori inteligenţa acesteia vine la pachet cu multe lucruri care îi scad din atractivitatea iniţială, mai ales dacă nu şi le conştientizează şi controlează.
Mândria, îngâmfarea, feminismul exagerat de exemplu. Nu sunt nişte atribute pe care le are numai femeia cerebrală, dar sunt foarte prezente la aceasta.
Acest proces este totuşi comun şi la bărbaţi.
Mie mi-a fost dat rar să văd femei cerebrale care au ştiut să îşi menţină feminitatea şi să îşi controleze anumite excese de zel.
Cand pui intrebari despre femei, trebuie sa nu-ti faci sperante prea mari ca vei primi raspunsuri corecte, pentru ca femeia e cel mai mare mister din Univers. Si n-am spus-o eu, ci Einstein sau Stephen Hawking. Deci eu am sa fiu precaut si am sa raspund "nu stiu". Dar pot sa spun ca sunt si exceptii destule, adica femei inteligente si frumoase.
Ori poti sa impaci si capra si varza, te poti comporta ca un copil naiv si inocent, cand de fapt esti foarte cerebrala, iar apoi iti gasesti un barbat cerebral caruia ii plac femeile cerebrale. Problem solved.
Sabine,esti parsiv! Erai constient ca femeile ce-ti vor raspunde,macar si din spirit de solidaritate,nu vor da un raspuns transant.
Eu,care consider ca am "cunoscut" ceva femei pana acum,consider:
- inteligenta,la femei,nu este tot una cu desteptaciunea. Am cunoscut femei inteligente dar proaste (in sensul cunostintelor de care erau capabile) si invers;
-atractivitatea (pentru un barbat) unei femei, nu este direct proportionala cu felul in care arata. Femei foarte atractive se pot dovedi ulterior a fi searbade, iar unele neatractive, la prima vedere, dau dovada unor calitati nebanuite.Cred ca este o dovada a legii compensatiei;
- indiferent de ce si cum crezi, un singur lucru este valabil (cred eu):nu este recomandabil sa te apropii de o femeie mai cerebrala decat crezi ca esti tu. Daca nu "corespunzi"!
-femeile(aici sunt rau)sunt ca vinul:de caliate, sau posirca.Depinde ce te-ai obisnuit sa "bei"
Imi amintesc filmul (destul de vag, ce-i drept), dar a fost destul de bun. Din cate imi amintesc, ea a avut un sot, deci cred ca da, cineva s-ar fi putut indragosti de ea. Insa, lasand filmul deoparte sunt convinsa ca exista barbati carora le plac femeile puternice. Exista barbati carora pur si simplu le place sa fie dominati, daca relatiile nu merg pentru ca femeile isi doresc altceva, asta este alta problema. De asemenea, exista si situatiile in care barbatii sunt foarte cerebrali si isi doresc o femeie care sa fie egala lor si care sa ii poata inteleaga. Uite, de exemplu relatia dintre Sartre si Beauvoir. Din cate spun sursele si ea era o femeie foarte inteligenta, iar Sartre a iubit-o foarte mult pentru ca isi putea discuta teoriile cu ea si le dezbateau impreuna intotdeauna. Desi a avut diverse aventuri ocazionale, el a stat cu ea pana la moarte. Sunt convinsa ca exista atractie pentru femeile inteligente, dar cred ca este un alt tip de atractie si un alt tip de dragoste, decat cel de tip eros, in care numai pasiunea conteaza.
Da. este corect in anumite privinte. fiind cerebrala o femeie capata calitati masculine si incepe sa piarda calitati feminine. totusi fiind femeie va ramane intotdeauna femeie si vor fi alti barbati care vor incepe sa se simta atrasi de ea. nu inseamna ca nu mai este femeie.