Filosofii ionieni considerau că întreaga materie ar fi vie. De asta s-au numit hilozoiști. Spinoza a fost de părere că orice lucru sau ființă particulară este o modificare a substanței infinite, adică a lui Dumnezeu. Orice lucru fizic, spune el, este "un gând al lui Dumnezeu". Chiar și părintele psihofizicii, Gustav Fechner, a atribuit un suflet plantei, pământului, sistemului planetar etc.
Cum vi se par aceste idei? Aberații? Aiureli? Dacă da, cum s-ar explica faptul că niște oameni atât de inteligenți au putut să le debiteze?

Sunt genul de teorii care si daca s-ar dovedi adevarate, nu ar face decat sa confirme ca autorii erau profund irationali din simplul fapt ca au incercat sa formuleze teorii.

Daca traim intr-o lume in care pietrele pot gandi, este limpede ca si cele mai elementare intuitii pe care le-am putea avea sunt fundamental gresite. Stiind asta, ar fi o pierdere de timp sa incerci a emite teorii. Ce teorii as putea emite despre cum trebuie jucat Go daca nici macar nu stiu regulile jocului? Numai un nebun ar incerca sa speculeze.

Secunda in care iti vine in minte ideea ca o stanca poate gandi este secunda in care trebuie sa renunti la ea.
Fie este o idee gresita, caz in care nu are sens sa te preocupe.
Fie este o idee corecta, caz in care nu mai are sens sa incerci a gandi.

In fapt noi suntem atomi adică materie moarta, ceea ce face diferența e doar faptul că suntem conștienți de existența noastră, fara percepția conștiinței degeaba sunt viu

Ai si o gandire analítica (ipotetica) nu doar sintética. Aceasta gandirea analítica se mai numeste si metretike (gandirea matemática). Vezi Liniea împărțită sau Dianoia. Dianoia este o forma de cunoastere mai inalta decat celelalte mai sensibile. Simturile sunt pasive insa judecata este discursiva. Judecata ta este prima premisa si conditie in construirea realitatii. "A FII" a lui Parmenide. Primul element (substanta) din care rasare celelalte (axiologie). A FII include celelalte elemente care ii sunt apropiarte (include teretul) si construiste rationamentul (conceptul). Álgebra se manevreaza cu doua elemente. Pentru ea a-l doilea element nu contrazice primul. Binarismul care exclude tertul (gandeste in termeni A FII - A NU FII) intre aceste doua exista contrastul. Dupa a FII exista un alt a FII ci nu un final. Unde Parmenide spune ca exista un final (A NU FII) exista o continuaré. In aceasta CONTINUARE se gaseste TEOREME. Iar teoremele sunt legile naturale. Iar noi trebuie sa traim conform lor.

Daca gandim dual excludem orice inceput. Insa daca gandim GRADUAL gasim afinitati si sensuri.

Filosofía ioniana merge pe firul romanticismului, esteticului, poetului, etc. Sunt pozitivisti si se fac una cu creatia.

Gandirea asta pozitivista si sa te crezi una cu creatia este periculoasa. Gandirea dialéctica ci nu cea positiva te ajuta sa cauti o sinteza. Poetii dau viata naturii si se pierd pe ei. Traiesc in afara si uita de ei. Insa toata asta o fac cu Energía lor. Ei nu se vad dialéctici (diferiti) ci se cred una cu creatia. Insa Dumnezeu o lasat sa fim una doar cu El si sa nu iubim creatia. Cine iubeste lumea se face dusman cu Dumnezeu. Pentru ca omul nu poate sa aiba doi stapani. Ori il iubeste pe UNUL si il uraste pe celalalt ori invers.

Realitatea este abstracta. Cunoasterea se zugraveste in tine. Ceea ce trebuie sa iei in serios este doar Existenta lui Dumnezeu. Celelalte sunt aduse in existenta de la creatio ex nihilo.

Dumnezeu versus nimic. Celelalte lucruri care sunt nimic au o existenta datorita lui Dumnezeu. Lumea si Iisus traiesc datorita lui Dumnezeu. Au viata nu prin siesi ci prin Dumnezeu. De aceea poti sa spui ca o significantie. Daca le iubesti prin siesi ci nu prin El cazi in idolatrie (materialism). Lucrurile materiale sunt si nu mai sunt. Ele trec, insa sufletul tau ramane.

Cum se explica faptul ca mecanica lui Newton greseste la dimnesiuni foarte mari sau mici, dar ca Einstein nu se incredea in mecanica cuantica? Sau ca Pitagora credea ca toate numerele sunt rationale?

Doar pentru ca un om este inteligent, nu inseamna ca nu poate gresi.