Oamenii tind mereu spre frumuseţea şi perfecţiunea naturii pentru că subconştientul te dirijează către selecţia naturală cu cei mai perfecţi indivizi ai speciei.Pentru omul frumos a existat întotdeauna o toleranţă, chiar dacă acesta a fost părtaş unei crime.El poate obţine mult mai uşor ceea ce doreşte în viaţă decât omul urât.Trebuie doar să ştie cum să-şi valorifice frumuseţea şi toată lumea îi va cădea la picioare.Omul urât întotdeauna a stat şi va sta în umbra oamenilor frumoşi, indiferent de câte alte calităţi are în plus.Slăbiciunea noastră va fi mereu pentru cei frumoşi şi dacă vrem şi dacă nu vrem să recunoaştem asta.
Sunt foarte frumos, de cate ori ma uit in oglinda tresar, ptiu, piei drace si bat trei cruci.
Toti oamenii porta chipul lui Dumnezeu.Chiar daca la prima vedere nu ti se pare o frumusete, sunt oameni care se fac placuti prin modul lor de vorbire, prin comportament, cu cat stai in preajma lor, ti se par tot mai frumosi.Frumusetea vine din interior.
Ne place sau nu, suntem fiinţe ale văzului. Oricine spune că aspectul nu contează, minte. Până şi unu' de 250 kg şi acneic, cum spune wooden, se uită la aspect, numai că tace şi înghite fiindcă ştie că nu poate face mai bine de atât. Acum, frumuseţea e subiectivă şi nu există nişte norme exacte în care trebuie să te încadrezi... dar nu cred că sunt mulţi oameni care au fantezii cu graşi acneci. Şi să nu se înţeleagă greşit, nu sunt atât de superificială încât să pun estetica pe primul loc, dar nici nu o exclud.
P.S: Dacă tânjeşti atât de mult după frumuseţe... se poate rezolva. Dacă eşti gras, poţi slăbi, poţi să-ţi construieşti un corp de milioane. Dacă ai probleme cu tenul, cu dantura, se rezolvă cu diferiţi meidic. Dacă pur şi simplu natura nu te ajută, o poate face bisturiul. De tine depinde cât de mult tânjeşti după asta şi câte sacrificii eşti dispus să faci. http://www.youtube.com/watch?v=Ub_0wcqMfbs
Sunt urat ca foamea pe dinafara si gaunos, putred si invechit pe dinauntru.Ca masina aia jucata de Paul Newman in Cars, Hudson Hornet.
Mie imi place sa studiez frumusetea.De la distanta si pe furis, pentru ca asa o poti surprinde in cele mai naturale si neasteptate ipostaze.Mie imi place ca-i polivalenta, o gasesti peste tot, chiar si iesind din boxele unui maldar de circuite si butoane.Se subintelege ca in formele sale pure,mai materializate, nici nu mai are rost prea mult sa discutam despre prezenta ei.
Are o importanţa destul de mare. Şi înainte sa-mi spui că-s superficial şi nu ar trebui să judec un om după aspect, gândeşte-te că orice om face asta. Doar cei extrem de sluţi şi boccii sunt toleranţi cu aspectul fizic. Nu suport atitudinea aia de căcat gen "întâi ar trebui să priveşti un om pe interior, dupa care aspectul fizic". Interior ca interior, dar nu ştiu cine şi-ar pierde vremea să privească pe interior o grasă acnecă şi a cărei faţă bagă morţii în depresie. Doar tot un gras acneic şi cu aceleaşi trăsături nu s-ar uita la aspect, în speranţa că nici ea nu o va face.
Când mă uit în oglindă îmi place ce văd, deşi e loc de mai bine.
Dar sa presupunem ca tu ai fii acel gras urat si acneic... stiu ..probabil imi vei spune ca nu ai avea cum sa ajungi gras pentru ca asta ar insemna sa nu ai respect fata de tine si de propriul corp. Da' tot ai ramane un urat(si sa nu uitam de acnee).N-ar schimba asta lucrurile? probabil ti-ai dori sa nu mai fi atat de aspru criticat sau exclus, dat la o parte pur si simplu pentru simplul motiv ca nu arati atat de bine precum prevad " standardele " unora... Poti critica cat de mult vrei un om prost pentru ca nu stie sa scrie sau sa vorbeasca corect, un obez fiindca prefera sa se manance incontinuu in loc sa incerce sa slabeasca, dar un om urat se naste asa si pur si simplu nu poate sa schimbe asta.
Când văd un om extrem de urât sunt mai preocupat să mă minunez de faţa lui decât să fiu atent la ce zice, şi poate omu chiar zice chestii interesante, dar centrul de interes tot faţa rămâne.
Da, nu-i vina lor că s-au născut aşa, dar nici eu n-am nicio obligaţie să nu fac mişto de ei.
Şi mi se pare cam aiurea ca printre argumente să se enumere şi "să te pui în locul victimei". Asta mi se pare cea mai josnică metodă de argumentare.
Din unele puncte de vedere da, din altele nu. Am şi calităţi interioare care mă fac frumoasă, am şi trăsături fizice drăguţe, dar am şi defecte, şi pe dinăuntru şi pe dinafară.
Contează frumuseţea destul de mult, pentru că oamenilor nu le place să fie văzuţi cu urâţi pe stradă sau fetele, doamne fereşte, să se facă de râs cu prietenul lor plin de coşuri.
Dar în fond, în clipa în care ţi-ai găsit un prieten(ă) sau un partener(ă), treci, în timp, peste multe dintre defectele care înainte stricau imaginea frumuseţii acelei persoane.
Are o importanta relativ mare...nu ma refer doar la frumusetea unei persoane.
Nu, nu ma consider o persoana frumoasa, nu am motive sa fac asta, dar nici urata.
Si na-i facut pe tine niciodata de frica văzândule?
Cu timpul, te obișnuiești...
LeeMinHo00 întreabă: