Oare o sa ii cunosc vreodată? :3
Slabe sanse, nu prea ai ce gasi in ro
Nu-i nimic gresit in tine, esti ok! Eu tot am avut asa, ma inervam repede, ieseam din grup si nu am mai avut dorinta de a vorbi cu acei oameni, e ceva normal, poate nu-ti era comod sa vorbesti in grupul acela cu oamenii dati, esti altfel de personalitate, poate esti mai bun ca ei, de aceea nu tio placut acolo
Bună. Nu e nimic în neregulă cu tine. Pur și simplu unele persoane intră în viața noastră să ne învețe ceva, nu e musai să și rămână.
Faptul că gândești așa despre tine nu te va ajuta în viitoarele relații de prietenie. Încearcă să te accepți întâi tu pe tine, asta e cel mai important.
Fă niște exerciții de motivare ( zi de zi până înțelegi și accepți că ești ok tu, că nu e vina ta, că nu ești enervant sau mai știu eu ce)
În fiecare zi fă exercițiul ăsta. Spune "Sunt suficient de bun, Sunt o persoană bună, Mă accept pe mine, mă înțeleg!"
Sau orice alte cuvinte care te pot motiva.
Totul pornește de la tine, gândirea pozitivă este foarte importantă să știi. Mai ales când vine vorba de noi înșine.
Iar cu pierdutul legăturii, poate sunt mai mulți factori totuși, cum ar fi: abandonezi ușor, atât tu cât și persoanele cu care interacționezi. Contează foarte mult și efortul depus în relația cu celălalt, altfel nu puteți construi o prietenie solidă dacă nu există implicare din ambele părți. E doar un exemplu ăsta.
În orice caz, sunt sigură că ești o persoana faină, așa că am încredere că vei reuși să treci peste hopul ăsta.
Pa, pa
Nu ai încredere în tine! Păstrează legătura cu cei cu care te înțelegi. Nu părăsi grupul sau rupe legătura, decât dacă ție ți se pare că au un comportament care îți displace. Socializează mai mult cu cei din jurul tău!
Nu cred ca e ceva gresit cu tine! depinde de firea omului! si eu am avut o perioada in care ma comportam la fel pana chiar am intrebat un prieten si mi-a spus ca totul este in mintea mea si ca nimeni nu crede nimic de rau de mine! un sfat iti dau! fii tu insuti si nu te schimba pentru nimeni si nimic in viata! BAFTA!
AvalohAlyn întreabă: