Ouija sau,, tabla morții,, este folosita de regula in spiritism. Daca vrei sa chemi un spirit ouija este perfectă, dar totuși nu îți recomand fiindcă nu știi niciodată ce sau cine vine de dincolo.
Nu am folosit dar cunoscatorii sustin ca prezinta un grad de pericol. Eu spun ca lumea nu ar trebui sa se joace cu ceva ce nu inteleg sau nu cunosc.
Nu știu dacă e adevărată treaba cu spiritele, dar prefer să mă gândesc altfel. Mintea noastră poate fi definită ca un univers, are atât părți luminate, cât și întunecate. Poate nu există fantome, demoni, etc... dar iluziile, imaginația și teama sunt termeni cât se poate de reali. De exemplu, după vizionarea unui film horror apare sentimentul de teamă. Mintea îți poate juca feste mai ales dacă ești singur, iar mediul în care te afli e nefavorabil ție, mai exact lipsa luminii. Cu toții cred că ne imaginăm lucruri înfiorătoare, creierul fiind încă în procesul de dezbatere a imaginilor care ne-au declanșat teama. Dacă vizionarea unor scene horror ne afectează psihicul astfel încât inima să ne sară din piept de frică, faptul că ai încerca în realitate un ritual de spiritism ti-ar putea corupe gândirea influențându-te să crezi că simpla ta imaginație e reală. Nu recomand să încerci, sunt lucruri care ne pot afecta psihicul foarte ușor.
Tabla Ouija nu este o facatura si da, este periculoasa.
Eu n-am folosit-o dar am auzit de cazuri unde unii indivizi se joaca cu placa sa vada daca functioneaza si dupa au regretat si vor regreta probabil toata viata pentru ce au facut.
Daca vrei sa contactezi un spirit, sa zicem o ruda decedata, ai putea incerca daca stii cum se face, desi tot este periculos ca nu poti vedea ori anticipa ce entitate poate lua legatura cu tine.
Sincer nu stiu ce sa zic nu am incercat niciodata insa am citit pe net ca chiar chemi spiritele cu tabla ouija, altii zic ca e fake. Nu stiu. Incearca si spune-ne si noua
JustBlackNoGrey întreabă:
shikezu întreabă: