Fi mai explicit, ce intelegi prin "contopirea" personalitatii individuale cu fizicul respectivului? EUL sau mandria ce izvoraste din personalitatea unei fiinte este doar o suma de reactii chimice ce au loc in creierul respectivului. Cum iti poti imagina continuarea acestor reactii chimice in lipsa subiectului?
@bamse răspunsul tău este un amestec rar...cel mai rău dor următoarele:
1)exista o diferență clara intre hedonismul epicurian și cel fizic,al lui Aristip din Cirene("morala porcului"). Epicur a fost un om foarte ponderat,iar pentru el "ataraxia"(liniștea interioara)devine principiul fericirii; mai târziu, asceții creștini se vor "hrăni cu dulceața numelui lui Iisus"-sursa fericirii se schimba, dar principiul rămâne
2)"siamezii care vor sa o ia fiecare în direcție opusa"ma fac sa ma gândesc la Platon și la a sa "alegorie a carului"(Phaedrus); cred totuși ca Platon s-a descurcat mai bine
3)nu am sa comentez viziunea blânda-batjocoritoare a diferenței intre omul trupesc și omul sufletesc...dar nu am idee ce vrei sa spui când vorbești de "anihilarea sufletului"-eu sunt creștină și sunt sigura ca dacă Hitler sau Ceaușescu s-au pocăit întradevăr în ultima lor secunda de viata, atunci se uita din rai la noi.Sufletul nostru, al fiecăruia aparține Domnului...din fericire
4)trebuie sa îți dau dreptate în legătură cu"pușcăria blândă"-cred întradevăr ca libertatea mea este limitata de posibilitățile și voința mea(ca și libertatea oricărui altcuiva). Simțeam "închisoarea lumii" dinainte sa Îl descopăr. Poate ca întradevăr aspirația spre absolut este caracteristica celui care crede.Religia ne spune ca fiecare din noi o avem-dar ca unii prefera sa o ignore.
5)acolo unde e încă teama, nu e credință("teama de Dumnezeu"fiind o forma a respectului)
Ceva e în neregula cu întrebarea asta:unde e inima? adică,în teologie, când se vorbește de om,se considera ca e format din trei părți:corpul,inima(afectul?) și sufletul. Poate nu ești de acord-dar dacă da, ai putea sa o reformulezi, te rog?
Thomas Edison, dupa nenumarate incercari a inventat becul. Cand a reusit, a spus ca el nu a gresit de 100 de ori, ci a descoperit 100 de moduri de a nu face un bec. Intrebarea ta are alt sens in functie de ce intelege fiecare prin eroare si de nivelul de constienta.
Relitatea este ca eul si corpul material sunt legate si merg impreuna. Nu putem separa sufletul de trup si sa zicem ca suntem numai trup sau numai suflet.
Daca negam aceasta afirmatie, inseamna ca irealitatea, adica ceea ce nu este adevarat ar fi ca eul si corpul nu sunt in legatura.
Deci impotriva adevarului ar fi sa zicem ca nu sunt in legatura, iar pentru adevar ar fi sa zicem ca merg impreuna.
Deasemenea, eu nu vad eul meu sinonim cu ego-ul. Eu vad si definesc eul ca fiind omul din interior, sufletul si nu ca fiind acea caracteristica negativa a sufletului si anume egoismul.
Dualitatea fiintei omenesti in asta consta. In a fi 2 oameni intr-unul. Unul la vedere ( corpul ) si unul in interior ( sufletul ) aflati permanent in stransa legatura si cu intentii total diferite.
Astfel, omul trupesc are ca scop placerea fizica, care duce la patimi ( mancare, bautura, sex ...etc in exces ) si aceasta filozofie a placerilor are ca reprezentant marcant pe Epicur, iar omul sufletesc are ca scop placerea sufleteasca care este bunatatea, dragostea. Insa ca sa fii bun si sa ai dragoste trebuie sa renunti de multe ori la placerile fizice. Ca sa te cunosti pe tine insuti iti trebuie asceza, care este opusul placerilor fizice.
Deci rezulta de aici o antiteza de intentii intre trup si suflet, un fel de siamezi care vor sa o ia fiecare in directie opusa.
Acesta este zbuciumul si sfasierea fiintei omenesti.
In momentul in care alegi una din cai scapi de zbucium intr-o oarecare masura.
La cei trupesti se instaleaza tristetea, cinismul si batjocura prin anihilarea sufletului, la cei spirituali se instaleaza bucuria in asteptarea vietii viitoare.
Pt omul trupesc viata e pe pamant, deci el traieste clipa aici si iubeste viata asta mai mult, pentru omul sufletesc lumea asta este un fel de puscarie blanda, iar el sta in asteptarea trecerii in starea viitoare, cu teama de a nu cumva sa treaca la mai rau sau iad.