Imi place adesea sa ma aventurez profund in mintea mea si am observat recent o reactie interesanta a subconstientului meu presupun, nu sunt sigur. Am incercat sa ma "ancorez" de o anumita amintire incetosata/neclara de cand eram copil, am reusit sa aprofundez pana intr-un punct sinistru in care simteam ca ceva imi interzice accesul mai departe, simteam un sentiment puternic de respingere si confuzie. Am incercat sa insist si am fost deconectat complet din sesiunea de meditatie. Ce credeti despre chestiunea asta? Un mecansim de aparare a subconstientului? Pur si simplu nu imi amintesc?

Salut. Ce îmi place la meditație e că este o călătorie singuratică iar răspunsurile la întrebările pe care le avem invariabil de-a lungul acestei interesante plimbări prin propria minte trebuie să le căutăm cu asiduitate și sunt unice pentru fiecare individ. Tot ce pot să fac eu este să îți dau anumite direcții pe care să te concentrezi, poate vei reuși în final să scapi de acel sentiment.
În primul rând, e posibil ca acel sentiment să survină din faptul că ai anumite traume, anumite sentimente sau anumite lucruri nerezolvate rămase despre acea amintire sau despre persoane din acea amintire. Când te concentrezi profund pe o anumită amintire, subconștientul aduce la lumină automat tot ce e legat de aceasta, chiar dacă la început nu îți dai seama despre acest lucru. De exemplu, dacă în amintire apare o fată, e posibil ca, mai târziu, sau poate înainte de acea amintire, au existat certuri sau pur și simplu lucruri nespuse între voi, lucruri pe care ai fi vrut să le schimbi și acum e prea târziu. Trebuie ca tu să analizezi în profunzime de unde vine acest sentiment și să îi determini sursa. După aceea, e o chestiune de analiză și înțelegere a cauzei, tot prin meditație. Imagineazăți că amintirea e un fir de ață de pe un ghem cu noduri, pe măsură ce desfaci acele noduri amintirile vor curge fără probleme și vei scăpa de acel sentiment de vinovăție, acel sentiment cum că ceva nerezolvat te sâcâie.
În al doilea rând, e foarte posibil ca acesta să fie un mecanism prin care mintea încearcă să te determine să renunți la practica de a medita. Da, și eu am pățit și nu e plăcut deloc. Trebuie să înțelegi că mintea, prin natura ei, este schimbătoare și nu-i place să fie direcționată și controlată, preferând să sară de la un lucru la altul. Prin faptul că te concentrezi asupra unui lucru, nu faci decât să o disciplinezi, să-i impui un mod de funcționare care este contrar modului în care este obișnuită, iar aceasta va încerca invariabil să te determine să renunți pentru ca totul să revină cum a fost înainte. Mintea este însă un maestru jalnic, dar un servitor excelent dacă știi să te folosești de tot ce îți poate oferi aceasta.
Trebuie să înțelegi că, cea mai bună atitudine pe care trebuie să o avem în timpul meditației este cea de observator. Așadar, sentimentele, și cele plăcute și cele neplăcute, trebuie doar să treacă pe lângă tine, să le înregistrezi însă să nu acționezi pe baza lor pentru că, o dată ce te-ai concentrat pe sentimentul de frică de exemplu, ai pierdut complet obiectul meditației din minte și trebuie să o iei aproape de la început. În loc să te lași cuprins de acel sentiment sinistru mai bine încearcă să-l analizezi la rece, ca și cum l-ai privi din spatele unui geam de sticlă antiglonț.
Sper că te-am ajutat. Dacă mai ai întrebări nu ezita să întrebi aici pe site, sau chiar pe privat dacă vrei. Eu meditez de aproximativ 10 ani și mi se pare un domeniu fascinant, cred că autocunoașterea ar trebui să fie un obiect de studiu pentru toată lumea, pentru că toți avem multe de învățat de aici.