Imi zici cineva rezumatul lui porojan

„Vasile Porojan", privită sub aspectul tipologic al fondului faptic, are un real substrat autobiografic. E concepută sub forma unei scrisori către un prieten şi aduce in subiect un prim erou-copil din lietratura română. Schiţa incepe cu mărturisirea unei dureri (Am pierdut in zilele trecute un tovarăş de copilărie; Am pierdut in Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al inceputluli vieţii mele, rivalul meu in giocul de arşice şi in azvârlitura de pietre de asupra bisericii sfântului Ilie…). amărăciunea şi nota mişcător omenească se imbină de la bun inceput cu o nostalgie uşor sentimetnală, căci scriitorul prezintă, de la viziunea virstei de 60 ani, un crâmpei curat de copilărie, dominat de fericirea jocului şi al preiteniei dezinteresate. Inventivi, fericiţi in jocurile lor războinice, „meşteri in arta de a fura merele şi perele", neobosiţi la „Puia gaia", la „Poarcă", la „Ţurcă", „eram mândri unul de altul"… Prozatorul invocă bucuriile şi necazurile copilăriei, ispita jocului şi a şotiilor de tot felul, relatează despre toate cu o complezenţă moale, inţeleaptă, iertătoare, iar pe alocuri cu o notă d eumor şăgalnic. Işi aminteşte anii de studii la pensionul Cuenim, când cea mai fericită petrecere era să se urce pe capra unei trăsuri vechi şi să viseze „De acolo priveam cu melancolie dealurile Socolii, /…/ Dorul de călătorii ce deşteptase in mine…".

Constatând „strania nedreptate a soartei", el ne informează de la bun inceput, că „valurile lumii" şi treptele sociale ne-au despărţit de mult unul de altul, /…/…". Revenind, el repetă iarăşi amărit că „Porojan avea să rămână pitar şi numai pitar". De asemenea ne informează despre eliberarea ţiganilor de pe moşia lui şi despre efectele acestui act: s-au intros „goi, bolnavi, morţi de foame, ingheţaţi de ger şi au căzut in genunchi „cu rugămintea" ca să-i primesc iar robi ca in vremile cele bune, după cum spuneau ei…".

Această concluzie ne permite să ne apropiem mai mult de concepţia lui Alecsandri – omul ppolitic in cetăţeanul.