În căutarea adevărului ultim, omul întotdeauna a cercetat şi continuă să cerceteze în mediul său înconjurător, iar munca lui ar putea fi ilustrată prin aceea a unui muncitor săpând o groapă, la care el sapă, şi sapă şi iar sapă, în speranţa că va da până la urmă de o comoară. Dacă privim lumea ca fiind împărţită în două mari categorii: idealişti şi materialişti, am putea constata:
Cei din prima categorie, idealiştii, ajung la un punct, considerat de ei ca limită a cunoaşterii, în spatele căruia plasează o lume neobservabilă. Cei din categoria a doua, materialiştii, înaintează pe drumul cercetării lucrurilor observabile. La un moment dat, ajungând la atom, li s-a părut că acesta ar fi limita, capătul de drum. Nu a fost aşa. Au găsit particule subatomice. Nici pe acestea nu le-au privit ca fiind ultimele. Particulele subatomice s-ar putea divide şi ele la rândul lor. De ce nu? Şi ar putea să se tot dividă până la acea particulă ultimă. Aşa cum un matematician găseşte o limită pentru funcţia f(x) când x tinde spre infinit, poate ar găsi şi ei, mergând pe acest drum spre infinit, o limită. Aceasta fiind ce? Adevărul ultim.
Între cele două categorii au fost şi continuă să fie dispute. Cei din a doua categorie le reproşează primilor că au depus prea repede armele, că au investigat problemele până ce acestea au ieşit din câmpul vizual. Idealiştii, în replică, le spun: "Dar voi ce faceţi? Când apelaţi la diferite entităţi neobservabile - forţe universale, mari simetrii, Calabi-Yau manifolds, câmpuri cuantice etc. - instrumentele de investigat sunt la vedere, e adevărat, dar lucrurile pe care le găsiţi nu sunt nicicum de văzut". Şi duelul continuă.
Ce ar trebui să facem noi? Să-i lăsăm să se dueleze şi să încercăm să formăm noi o a treia categorie? Cu o nouă strategie? Dacă da, ce fel de stategie? Şi cu ce obiective?

Nu am în acest moment nicio inspiraţie ce să adaug la ce am scris în întrebare sau ce să comentrz la ce aţi răspuns voi. Copiez doar o idee pe care am expus-o în topicul din 23 oct. (cel cu Astrofizicianul):
"Într-un timp nu s-a înţeles cum se formează fulgerul. Mai târziu s-a înţeles. Nu s-a înţeles cum apar cutremurele, vulcanii, cum s-a format Pământul, Luna şi multe altele. Pe parcurs s-a înţeles. Nu văd de ce nu am putea presupune că şi lucrurile care mai sunt încă învăluite în ceaţă nu vor fi şi ele elucidate la un moment dat. Să încheiem într-o notă de speranţă."

Ești prea inteligent pentru tara asta
https://www.youtube.com/......tps?/watch

Nu exista niciun motiv ca un idealist sa respinga stiinta "materialista".

Nici o strategie,ne vedem de viata noastra,aia care se duc pana unde spui tu,is fanatezi sau is foarte pasionati de ceva.

Daca stii ca nu poti pleca de aici mai niciodata,pentru ce sa mai faci strategii,doara asa de dragul discutie,asta da,insa devii ca si restul, tot acolo ajungi.
Pe mine deja ma lasa rece ce vad unia, ce descopera, asta pentru ca daca niciodata nu o sa poti ajunge undeva, la ce bun sa stii, mai rau iti faci

Este o problema ce tine de epistemologie, nu o putem rezolva noi aici, insa putem incerca. Duelul s-a mai dat intre Aristotel si Platon, Aristotel considera ca cunoasterea se afla in lumea inconjuratoare, iar Platon spunea ca in sufletul/mintea noastra, ca doar acolo exista un cerc perfect, un patrat perfect, nu in natura. Cand spui porc, ai deja in mintea ta idealul, insa in natura nu vei gasi acel porc perfect, fara defect. Trebuie sa precizam aici faptul ca Platon era un matematician de aici deriva modul sau de gandire, pe cand Aristotel stiu ca tatal sau era de profesie biolog de aici i s-a tras si acest mod de gandire, de a cerceta lumea inconjuratoare pentru aflarea adevarului.
Epistemologia trebuie sa raspunda la intrebarile: "Cum dobandim cunoastere?"; "Care sunt limitele cunoasterii?". Mai tarziu s-au format alte doua tabere Empirismul, ce sustinea ca cunoasterea provine direct din experienta, si Rationalismul, ce sustine ca cunoasterea provine direct din ratiune. Tot asa mai tarziu Kant combina cele doua moduri de a dobandi cunoasterea si sustine ca nu putem afla niciodata lumea asa cum este ea in mod obiectiv, el imparte lumea in doua cea a noumen-ului care nu poate fi accesata de noi prin simturi si cea fenomenala care poate fi accesata prin simturi.
Alta idee importanta ar fi cea a lui David Hume care sustinea ca cunoasterea vine din obicei, din rutina. Sa zicem ca soarele rasare in fiecare dimineata, ne asteptam ca maine dimineata soarele sa rasara din nou, mereu s-a intamplat asta (acum poate iti trece prin minte ca nu ar mai fi dimineata daca nu rasare soarele, dar s-o lasam asa, sa ne gandim ca ne referim la acea parte a zilei 7-12, pe acolo), insa nu putem stii viitorul. Aceasta metoda de aflare a cunoasterii se numeste inferenta, iei mai multe evenimente din trecut si tragi o concluzie pentru a obtine cunoastere. La fel vezi pe aici oameni cu experiente negative cu baietii/fetele si trag concluzia ca-s prosti/proaste, asta-i inferenta. Desigur, dupa cum iti dai seama poate da gres.
Hehh,... deja m-am intins. Sa spunem ca orice teorie functioneaza pana cand nu mai functioneaza . Atata timp cat ipoteaza se supune realitatii si ne este utila vietii de zi cu zi, ea devine o teorie, cand nu mai functioneaza gasim alta, cream exceptii. Omul are limite asa si capacitatea lui de a cunoaste, insa cred ca nu ar trebui sa ne oprim. Pe acest subiect se potriveste acest citat peste care am dat cu ceva ani in urma: "Shoot for the moon. Even if you miss, you'll land among the stars".

Ai vreo sugestie de noua categorie?

Nu trebuie neaparat sa facem parte dintr-o categorie. E greu sa gasesc eu raspunsul ca sunt, vai de c.rul meu, dar ma intereseaza descoperirile ambelor categorii si ma intereseaza mai ales ce au de zis astro: -nomii, -fizicienii etc. Ai prins ideea.