Teleportarea este deja realizată.
Dacă a putut Einstein în anii '40 să teleporteze vreo 600 de mile marine o ditamai nava, ceva-mi spune că 70 ani mai târziu, în prezent, proiectul este deja finalizat. Poate în alţi 30 va fi şi dat publicităţii.
Călătoria în timp se realizează prin depăşirea vitezei luminii. Pe de altă parte Einstein spune că viteza luminii poate fi depăşită doar dacă viteza iniţială a deplasării este egală cu viteza luminii.
v=xc (x>1), dacă şi numai dacă vi=c. (vi - viteza iniţială, c=viteza luminii)
Salutare.
Teleportarea cred ca e posibila, calatoria in timp insa... nu cred in ea. Cand si daca se vor realiza, ramane sa vedem. Dar sincer, prefer prezentul, nu trecutul. si prefer plimbarea, nu teleportarea (desi nu mi-ar displacea sa ma teleportez acum pe o plaja a unui ocean cu ape verzi.).
Teleportarea de obiecte neinsufletite este posibila dar cu cat sunt mai mari, cu atat creste timpul si posibilitatea de eroare, intrucat atomii sunt mai multi, si deci timp mai indelungat.
Dincolo va rezulta o clona a obiectului si nu obiectul in sine.
Despre masina timpului, cel putin 50 de ani nu se crede ca sunt sanse. Oricum, daca se inventeaza vreodata, se pare ca se vor putea face calatorii doar de la momentul construirii ei.Adica nu ma pot intoarce mai inapoi de 2050, daca va fi inventata in 2050.
Si se pare ca te vei putea intoarce doar intr-un univers paralel, adica daca te intorci si iti ucizi bunicul, tu vei experimenta un univers paralel, independent, in timp ce universul initial va continua fara tine.
Sunt speculatii, pana nu se va face prima calatorie.
Dar, nu cred ca vom face-o vreodata. Tine de alte dimensiuni.
Buna! Si pe mine ma fascineaza S. F-ul. In legatura cu teleportarea: [Am vazut si in celelalte raspunsuri despre Einstein]Deci Einstein a reusit dupa multe calcule sa teleporteze un vas. La inceput vasul era plin de gaini dar a reusit doar vasul sa il teleporteze fara nici o farma de viata pe el. Dupa ce a reusit a aruncat toate calculele pentru ca si-a dat seama ca omenirea nu e pregatita pentru asa ceva.
Acum despre calatoria in timp: Mai demult [nu stiu exact cu cati ani in urma] radarele unui aeroport au detectat un avion care nu se stia de unde vine pentru ca nu avea nici o cursa programata. avionul a aterizat pe pista dar din el nu a iesit nimeni. Cei de la aeroport au crezut ca e vorba despre defectiuni si au aterizat fortat. S-au dus la avion sa vada de ce nu iese nimeni din el si au vazut ca era un model care nu se mai fabric si nici un avion de modelul acela nu se folosea la vremea respectiva. Au intrat in avion si au gasit cadavre de oameni. aratau ca si cum ar fi trait cu zeci/sute de ani in urma.Desi cadavrele erau deja in stadiul de putrefactie tigarile pasagerilor erau inca aprinse. Din asta rezulta o calatorie in timp. Mai sunt multe povesti de genul acesta.
Sper ca ti-am fost de folos!
AvalohAlyn întreabă:
FoxyM întreabă: