Sincer, în extaz. Având în vedere că am parte mai rar de bucurii profunde, uneori nici nu ştiu cum să mă bucur.
Ca să-l parafrazez pe Flav, de pildă dacă se marchează un gol care-mi aduce mie foloase financiare mari (am pariat pe acel meci) sau dacă se termină cu bine un meci important (îmi amintesc ce fel am făcut când Marco DiVaio a ratat penalty-ul decisiv în Steaua-Valencia 6-3) reacţionez destul de imprevizibil.
Sau, dacă iau o notă nesperată la un examen - l-am lovit destul de rău pe un coleg (din greşeală) când am aflat toate rezultatele din sesiune.
În agonie, dimpotrivă, sunt foarte-foarte echilibrat. Din punctul meu de vedere, raţiunea, echilibrul şi gândirea la rece sunt principalele arme în a depăşi starea de agonie.
Practic, de fiecare dată când am fost panicat, stressat sau neechilibrat, situaţia de agonie a persistat până când am analizat-o la rece, găsindu-i astfel şi soluţia.
Numai bine.
P.S.: Flav: Şi la cele trei goluri "din masa verde" de ieri cu Pandurii cum ai făcut? Oţelul = Dinamo = Timişoara = Steaua la capitolul blaturi.
Flav- Nu-i nicio problema. Lora, De ce "promotie"? Asteptam sa se schimbe poza si vedem. Multam pentru raspunsuri tuturor.
MrSmith-Ti-o dau pentru ca o meriti aici, nu pentru a-ti induce o stare de extaz.
MrSmith- Nu stiu daca ar conta stupizii si inteligentii. Din moment ce ai un argument solid, eu iti declar raspunsul ca fiind folositor, de asta l-am si "funditat".
In agonie, e o vorba: "ce nu te doboara, te intareste." Am trecut pe acolo, si, desi initial credeam ca imi voi pierde echilibrul, dupa aceea am devenit mult mai puternic, mult mai echilibrat. Acea vorba exprima ceva real. In extaz intr-adevar cred ca iti poti pierde echilibrul, pentru ca nu mai gindesti si te lasi dus de sentimente si de ceea ce simti, si e foarte probabil ca, atunci cind iti revii la normal, sa realizezi ca, actionind in extaz fara sa gindesti, ai facut greseli ireparabile. Deci e mai de preferat agonia, decit extazul.
@kongeriket - Otelul n-are bani pentru a face blaturi. Otelul daca e sa faca vreun blat, vinde meciul. A fost o conjunctura ca s-a pierdut la masa verde, eu sincer chiar doream sa se joace, abia asteptam ziua de vineri, sa vad cum joaca echipa. Acum tipa toti ca e furt, fiindca asa e la noi in tara: daca se intampla ceva si nu te avantajeaza, clar e furt! Hotii! Pandurii se va retrage din campionat si toti vor castiga la masa verde, iar Galatiul nu va fi avantajata deloc. Eu-s multumit si sa prindem un loc de cupa europeana, dar mi-e scarba de fotbalul romanesc, de nemernici ca Iancu, Porumboiu si Becali. Astept meciul cu Rapid, am abonament la tribuna 1, fix in spatele lui Dorinel. Cu putin noroc, e posibil sa se finalizeze nocturna inaintea derby-ului cu Vasluiul. Forta Otelul!
Apropo de ce-ai povestit, cu faza de extaz, mi-ai adus aminte de-un caz. Eram anul 1, aveam examen de analiza 2, era vara. Am stabilit cei ce ne intelegeam mai bine, ca de luam toti examenul (era obligatoriu), punem bani de benzina si-o intindem la mare. Cand s-au strigat notele, bineinteles eu ghinionul suprem: 4! M-am dus la el sa-mi vad lucrarea, m-am duelat putin cu seminarista la un exercitiu din lucrare, si mi-a intors nota si mi-a pus 5. Cand am iesit din sala, l-am lovit de fericire pe-un coleg/prieten bun, i-am dat cativa pumni durerosi in stomac, de m-a fugarit toata facultatea si am incasat dublu. Dar au fost cei mai frumosi pumni primiti. Si dati.
@Promotie - scuze de off-topic, kongeriket m-a provocat.
Tind spre agonie, dar nu-mi pastrez echilibrul in nici una dintre situatii.Sunt cam impulsiv si fac alegeri de moment cateodata, chiar si daca am un plan bine stabilit.
Eu nu-mi pastrez echilibrul niciodata.Sunt extremist innascut, mereu am ales marginile in locul caii de mijloc.In situatii limita am luat decizii ce ulterior m-au lasat fara cuvinte chiar si pe mine. Bune sau rele,sunt ale mele, le-am luat, le trag consecintele. Extazul are calitatea de a-ti bloca ratiunea.Iti da o stare de confort copilareasca, nu doar copiilor, ci si omenilor in varsta.Esti deschis,pozitiv,naiv.
Ex : In extaz,la bacalaureat, cand mi-am vazut nota, m-am dus la diriginta si-am pupat-o pe buze. Avea 55 de ani.
In agonie, tot acelei persoane, i-am rupt pagina din catalog.Imi scazuse media la purtare din cauza altei agonii.Lipisem geanta profesoarei de rusa de catedra.Cu super-glue, bineinteles.