In ce situatii se cuvine sa plangi in viata si in ce situatii nu?
Plangeti oameni buni, luati legatura cu sentimentele voastre si lasati-va sa plangeti. Plansul e bun in cantitati limitate. Uneori din soc - plangi, durere fizica - plangi, durere a sufletului - plangi, nevoie de atentie momentana- plangi. Atunci putem considera plansul si un mod de comunicare.
Se cuvine sa plangi cand simti ca trebuie sa iasa din corp durerea, oricare ar fi ea.
Nu esti o persoana slaba daca plangi. Esti chiar mai degraba un om care are sentimente. Supra-demasculinizarea plansului este o prostie. Vorba aia: si barbatii plang cateodata. Asa si? Este in regula sa plangi si ca barbat, si ca femeie si ca un copil. Nu mai suntem demult animale sa avem masculi alfa in grupuri care sa-si arata puterea fara afisarea sentimentelor.
In ideea ca stirile vorbesc despre un eveniment unde in alte locuri ale lumii este mai grav, asta este media din ziua de azi. As recomanda tuturor sa nu se mai uite la stiri sau sa citeasca ziare ci sa calatoreasca, sa afle informatia singuri. Stirile mereu prezinta o parte a monezii. Cand pe langa asta exista si partea cealalta a monezii, gravura de pe ea, grosimea marginii, culoarea etc.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Termenul "se cuvine" parcă nu sună chiar bine aici. Noi nu plângem că se cuvine sau când se cuvine. Plângem instantaneu - sau involuntar, sub presiunea unor emoţii pe care nu le putem stăpâni. De aceea cred că problema plânsului trebuie lăsată să decurgă în mod natural; cine plânge plânge, cine nu, nu.
Răspunde
Unul dintre primele lucruri pe care il invatam este plansul.
Un bebelus plange cand ii este foame, rau sau speriat.
Cand creste mai marisor plange cand nu primeste o jucarie ori parintii nu ii fac ceva pe plac si atunci ei intervin si ii spun sa se potoleasca.
Deci deja avem un exemplu cand invatam ca plansul trebuie reprimat in unele situatii.
In scoala aveam colege care plangeau cand luau o nota proasta.
Ni se pare ridicol acum, nu?
Despre turistii care plangeau dupa catedrala in flacari ce parere ai?
Eu cred ca in viata sunt momente cand plasul este indreptatit (pierderea cuiva drag) dar si momente cand nu e indreptatit, ca in exemplul de mai sus, sa fim seriosi, nu e o tragedie indiferent de atasamentui cuiva avut pentru acea cladire, bine ca nu au fost victime.
As fi vrut ca discutia sa fie mai profunda, oare plansul este indreptatit cand casa iti este luata de ape de exemplu, ori primesti un diagnostic grav sau te paraseste sotia dupa 20 de ani?
Sau oamenii ar trebuie sa mearga mai departe?
Pana acum am primit in rest numai raspunsuri de aruncat la gunoi.
Răspunde
"In scoala aveam colege care plangeau cand luau o nota proasta."
Trebuie sa gandesti din perspectiva, poate acele note erau legate de o emotie-trauma-traire care nu poate fii pe moment. Sunt oameni mai sensibili ca altii, Dar niciodatã plansul nu e o tragedie, intotdeauna emotiile trebuie exprimate cum e si furia. Deoarece devenim o de rigizi.
Tu ai impresia ca oamenii acestia plang obiectele/notele/constructiile? 
Indreptarit? Dar cine esti Dumnezeu?Dintr-un punct de vedere e de tot rasul sa plangi un om(chiar daca iti e drag). Doar daca nu esti impacat cu ideea ca nu mai e printre noi.
Plansul e o reactie a creierul prin care se descarca anumite emotii, cred ca se cuvine in orice situatie in care chiar iti vine asa si nu provoci singur acest lucur chiar daca unora ca tine li se pare stupid. Ce e cu voi? Vreti sa dati legi si pentru plans acum? Parca erai crestin, nu?
Pun intrebarea in contextul supradramatizarii incendiului catedralei Notre-Dame din Paris pe cand alte tragedii ajung cel mult la sectiunea "Alte stiri"
Eu vad plansul ca un cersit de atentie. Incepe din copilarie. Cand esti bebe si nici nu constientizezi ca existi daramite altceva. Cum atragi atentia? " Gogule, ma foame! "? "Gogule, miroase a ceapa putrezita sub mine, astepti invitatie speciala?". Nu. Bocesti. La fete/femei nici nu imi bat capul, pentru ca sentimente. Faza e naspa pentru ele ca de nu sunt in stare sa boceasca la mai orice nimic, nu mai sunt feminine, cica. Mai ciudat e la baieti/barbati dupa o anumita varsta cu plansul. Desi ramane penibil ma gandesc ca e un motiv mai bun in spatele unui baiat / barbat. Ei nu plang ca le-a murit pisica sau ca a murit Jack in Titanic.
In ce situatii? Depinde pe cine intrebi.
"Se cuvine"
Interesant verb ai mai ales.
La înmormântări se cuvine, nu? Asa dai impresia ca îți pasa.Ca suferi. Când te îmbolnăvești, la fel.Doar ca aici e o dovada de egoism si teama.Cand se îmbolnăvește o persoana draga e o alta ocazie buna.Arati compasiune.
Mila. Empatizezi cu ea.Sau mai bine zis îți arați teama de a nu rămâne fără acea persoana. Exact ca un copil care se teme ca mama o sa-i ia jucăria preferata.Tot la egoism se ajunge.
La un film cu final tragic ar trebuie sa verși numai o lacrima, nu? Sa arați ca nu ești de piatra, dar nici ca acorzi prea multă importantă.
Plânsul e inutil.Nu rezolva nimic.Nu schimba nimic.Nu te alegi decât cu fata roșie si ochii umflați.Nu m-am simțit niciodată mai bine după ce am plâns.Nu l-am văzut ca pe o "eliberare".E doar un semn de slăbiciune.Nu "se cuvine". Poti sa plângi când vrei, unde vrei, dar nu arați decât ca ești incapabil sa îți controlezi emoțiile.Si cei care spun ca ei aleg sa plângă, ca asa se descarca..majoritatea nu ar putea sa nu plângă.Sau poți sa plângi când ești singur.Cand nimeni nu te vede.E mai bine decât in public, când pari vulnerabil.
Oricum, ținând contra oamenii plâng acum si ca-si rup o unghie, merita lăudați si aia care plâng când văd o pisica șchiopătând.Macar ei plâng pentru o fiinta.
Esti cam aspra cu tine.
In acest caz nu ar fi mai simplu sa apreciezi fiecare moment de parca ar fi ultimul? Nu, sa fii un copil e un dar el reactioneaza la impulsuri, nu are un sistem de supravietuire setat.
Nu sunt.
Nu e deloc simplu sa apreciezi fiecare moment de parca ar fi ultimul, cel puțin nu pentru mine.Si chiar dacă as face-o, plânsul nu demonstrează ca apreciez ceva.
Plânsul este o manifestare nu o dovadă.
Felicitări! Mi-ar plăcea si mie sa pot cat tine, sau corect, sa nu pot sa plâng.
Sincer si fara gluma. Chiar as avea nevoie.
În orice situație în care ne vine.
Societatea asta stupidă in unele cazuri, a impus si întreținut ideea ca ar fi ceva anormal si chiar rușinos. Este o reacție normală cauzata de sentimente si emotii.
Adica este ok sa râzi cand te bucuri dar este jenant sa plângi cand esti foarte trist sau supărat?
Iar cine susține că bărbații care plâng nu sunt bărbați, sunt stupizi si superficial.
Este un comportament normal.
A nu se înțelege oriunde si si orice, ca si cu râsul. Nicio diferență.
Parerea mea de 2 bani!
Daca cineva scapa Iphone-ul de ultima generatie si se sparge iar lui ii vine sa planga e ok?
Dacă asta ai înțeles, probabil nu am explicat prea bine.
Aia este supărare cel mult.
Dacă ai 12 ani poate te umfla plânsul dar ma indoiesc ca exista cineva care sa plângă după asa ceva.
Ma refeream la alte situații. Pierderea cuiva apropiat sau drag. Pana si pierderea locului de munca imi pare o situație acceptabilă.
Sau poate pierderea unui rinichi? Se acceptă?
Au fost momente m viata când am plâns. In public sau in privat.
Am spus ce cred eu, tu înțelegi, faci si crezi ce vrei tu.
Ok?
Plangi de tristete sau de fericire sau emotii sau teama... in orice caz, de emotii puternice.
Un barbat are dreptul sa planga de 2 ori in viata.Cand se naste si cand ii moare mama. Daca plangi pentru orice altceva esti slab adica,, beta male,,
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
