In domeniul fizic material e greu sa ne imaginam spatiul ca fiind infinit si astfel e necesar sa existe o alta dimensiune superioara care sa nu fie necesar ca spatiul sa fie infinit?
Ordonare:
După relevanţă
Infinitatea există doar în teorie ca să demonstrăm abstract și mai ușor unele lucruri. Când aud pe cineva că vorbește de infinitate practică e cum ar vorbi de Dumnezeu omnipotent și omniprezent. Conceptele fac cam la fel de mult sens.
RăspundeNu prea putem scapa de conceptul de infinit la modul fizic sau practic. Universul sau materia sta in spatiu. Ori spatiul e ceva ce nu depinde de existenta materiei din el. Dumnezeu nu depinde de materie. Legile fizice stau in spatiu. Spatiul e infrastructura materiei. Spatiul e ceva imaterial. Infrastructura materiei e imaterialul sau spatiul. Spatiul trage materia. Astfel vorbim de o lege fizica antigravitationala a spatiului. O forta sau o lege fizica antigravitationala ce le depaseste pe cele patru fundamentale ( tare, slaba, electromagnetica, gravitationala ). Din ce e mai tare provine tot adica din antigravitatie imateriala a spatiului imaterial provin toate legile fizice.
Răspunde Nu e vorba că scapi, e vorba că infinitatea nu există în mod practic. Tu confunzi niște concepte. Una e spațiul ăla care e abstract, matematic reprezentabil (de exemplu într-un sistem de axe xoyz) unde o funcție poate tinde la infinit (se folosesc doar limite care tind, așa se reprezintă infinitatea și prin matematică și este asociată funcțiilor). Când un astronaut se duce în spațiu el nu se duce într-un vid absolut (deci aici e vorba de altfel de spațiu). Sunt o grămadă de particule, radiații, forțe ce acționează. Toate astea însă sunt finite. În grămada aia există acea altă forță ce zici tu că „trage materia". Acele forțe nu sunt imateriale, dacă mă gândesc la ce cred că te gândești. Doar că cercetătorii nu înțeleg încă toate lucrurile ce se petrec în univers. Însă orice efect are o cauză. Ambele sunt reale. Dacă efectul e real și cauza e reală (nu vorbim de chestii abstracte). Că poți să reprezinți pe hârtie un spațiu infinit, e una. Că totalitatea elementelor, obiectelor ce formează existența ar fi infinită, e alta. Iar astea nu sunt infinite. Infinitul nu poate fi atins. Tu doar tinzi (și în matematică că ai învățat la liceu) la infinit. Dacă prin nu știu ce aberație ai atinge infinitul, atunci totul ar deveni 0. Un obiect cu un volum finit ar trebui să fie 0 (chiar dacă are un volum nenul) în raport cu infinitul ca infinitul să existe. Ceea ce duce la o contradicție. Și pe asta o știi tot de la matematică. Când o limită tinde la infinit, cu funcția care e formată dintr-o constantă (volumul, în cazul exemplului) raportat la infinit tinde la 0. Însă din nou, nu atinge 0, ci limita la care tinde e 0 (de aia se pune cu limită). Așa cum la infinit te îndrepți la infinit (că infinitul nu poate fi atins - măcar cu asta putem pica de acord, sper), valoarea va tinde la 0, dar nu îl va atinge. Universul se va extinde la infinit? Nu prea văd cum. Poate energia asta ce depărtează corpurile și extinde universul e un fel de presiune, așa cum dacă ai aer, dacă deschizi o cameră cu vid, aerul ăla va intra imediat acolo (ca la avion, din cauza diferențelor de presiune). Nu înțelegem cum funcționează capătul universului, încă, însă existența în sine e finită. Deci în mod practic vorbim doar de valori finite. Bagi un infinit atunci când treci la calcule abstracte care îți simplifică demonstrațiile.
Spatiul golit de orice forma de materie are o presiune foarte aproape de zero INSA ceva ar intretine aceasta schimbare de presiune dintr-un loc in altul in univers. Infinitul e ceva foarte abstract. Fortele se manifesta in spatiu. Insa ce e spatiul? Asta e marea intrebare. Fizicienii definesc intotdeauna spatiul ca fiind ceva raportat la materie insa aceasta abordare e gresita pentru ca materia se misca in spatiu si nu spatiul se misca prin materie. Oriunde se misca materia da de spatiu. Inseparabilitatea cuantica formuleaza ideea ca doua particule in inseparabilitate cuantica isi comunica starea indiferent de cat de mare e distanta intre ele. Cum iti explici ca e posibil in afara de cazul in care de fapt cele doua particule sunt interconectate fizic apartinand aceleiasi constiinte a spatiului? Referitor la ideea de infinit. Pana la ideea de infinit avem de a face cu intelegerea naturii spatiului. Se spune ca spatiul se poate curba precum o entitate cu numele spatiu isi curbeaza o mana de spatiu.
Curbura aia a spațiului este tot ceva abstract. Nu se curbează o entitate reală. Se schimbă modul în care obiectele se mișcă și mărimile asociate lor evoluează. Noi urmărim mișcarea cum am vedea o bilă că se deplasează pe o masă. Dacă masa e curbată, bila nu se va deplasa frontal. „Masa" noastră spațială e doar o construcție imaginară ca să înțelegem cum acționează corpurile. Sunt de acord cu tine dintr-un punct de vedere, însă. Sunt noțiuni pe care este necesar să le înțelegem mai bine. Explicațiile devin complicate atunci când ansamblul este ceva incomplet cunoscut sau înțeles. Cam asta ar fi concluzia, fără să fie nevoie să o lungim într-o direcție, că tot la asta am ajunge. Mai sunt multe de aflat, descoperit și înțeles. La un moment dat tratând asemenea subiecte, nu mai vorbim strict de științe exacte, ci ne pliem mai mult pe numele exact al categoriei. Ești îndreptățit să îți pui aceste probleme.
Curbarea spatiului e o chestiune impropriu spusa. Cum e posibil sa se curbeze ceva in acelasi timp in trei dimensiuni ( latime, inaltime, lungime )? Apelul la o asa zisa curbare a spatiului provine din imposibilitatea mintii umane de a concepe spatiul ca fiind infinit si apeleaza la ceva finit imaginand curbari ale spatiului. Singurul obiect geometric care se curbeaza 3D e elipsoidul, sfera sau orice minge cu suprafata laterala neregulata. Chiar si corpul uman privit ca spatiu are curbarea spatiului suprafetei laterale. Insa marea chestiune e ca spatiul nu e ceva material desi ne miscam prin el. De ce sa ne gandim la spatiu ca la ceva material cand de fapt spatiul e imaterial? Doua puncte imaginare in spatiu gol lipsit de orice materie, etc.
Gandeste-te altfel, filosofic: daca ai fi un electron mic, atunci un pahar cu apa ti s-ar parea o infinitate. Dar nu este.
In acelasi univers, daca esti om, realizezi viziunea mai ingusta a electronului.
Acum, conosedera-te pe tine electron. Poti sa faci acelasi exercitiu?
Daca o iei pe ideea big bangului, universul este finit, cat s-au deplasat toate stelele. Personal mi se pare ca e cam trasa de par teoria big bang. Dar neavand argumente clare de a o combate, stau pe langa ea. Dar nu o cred decat pe jumatate.
Un argument contra big bang e ca nu s-a vazut nici o singularitate dintr-o gaura neagra explodand determinand aparitia unui mini-big-bang.
In intrebare m-am referit la ideea de spatiu infinit care nu ar avea nevoie sa existe materie in el ca sa fie spatiu. Spatiul, prin definitie, e permisiv. Asadar spatiul e un concept imaterial pentru ca nu e necesar sa existe materie in spatiu ca sa existe spatiu.
Ideea cu electronul nu e chiar obiectiva. Nu e un argument care sa contrazica inexistenta spatiului infinit. Undeva spatiul infinit imaterial capata o dimensiune imateriala totala lipsita de orice particula elementara fizica sau materiala.
Daca e corecta ideea ca nimic nu se pierde, totul se transforma, nu este mai coerenta afirmatia ca universul se transforma?
Iar daca se transforma, nu pare mai corect asa decat afirmatiile: tot universul a pornit dintr-un punct cu o densitate infinita si se extinde la infinit pentru ca exista materie infinita?
Dar nu stiu cum sa scriu afirmatiile acelea in ecuatii sau teoreme...
Spatiul e un concept imaterial care nu depinde de materie ca sa existe. Notiunea de spatiu e ceva ce depaseste notiunea de materie. Materia e dominata de spatiu in care ea e trasa. Asadar intrebarea legata de istoria universului se reduce la studierea naturii spatiului. De la imaterial la spiritual nu e decat un pas si nici atat.
Limbajul matematic e inferior limbajului verbal. Gandurile omului sunt limbaj verbal.
Am inteles conceptul, dar are sens sa consideri un spatiu fara materie?
Dpdv uman nu are sens pentru ca daca nu as exista ca om material nu ar avea sens din punctul meu de vedere. Spatiul strabate si materia. E mai greu sa ne imaginam un zid material solid concentric universului material care trage spre el materia. E mai putin probabil sa fie asa intrucat materia e inconjurata de spatiu si nu spatiul e inconjurat de materie. Se afirma ca nu exista spatiu complet vid lipsit de orice materie insa ne gandim la cum ar sta suspendata materia fara spatiu. Stim ca materia pluteste prin vid daca are o energie cinetica. Daca nu ar avea energie cinetica in lipsa fortelor de atractie din jur ar sta nemiscata materia suspendata in spatiu. Ceva misca materia si doar o fiinta imateriala cu vointa proprie poate misca materia la nesfarsit si care face parte din ea. Vointa nu are sfarsit pe cand energia cinetica a unui perpetuum mobile 99% se sfarseste devenind nemiscat. Experimental nu s-a putut construi un perpetuum mobile 100%. Se spune ca viata se muta dintr-un loc in altul in univers insa universul rece lipsit de viata exista si fara sa traim noi iar asta se explica prin existenta unei fiinte care cuprinde tot ce exista inclusiv spatiul. Daca nu s-a putut construi un perpetuum mobile material si 100% e clar ca un perpetuum mobile 100% poate fi doar imaterial. Prin imaterial ma refer la o dimensiune imateriala superioara materiei si pe care o avem in fata sub forma spatiului. Miscarea nu provine decat din miscare. Gandindu-ne la un perpetuum mobile miscarea provine din miscarea din domeniul imaterial. Constiinta de sine este cand ceva care se misca e un sistem cinetic inchis. Vorbim de miscarea gandurilor. Insa mintea omului nu e un sistem complet inchis. Constiinta de sine inseamna perceperea propriei existente. Doar ceva imaterial cu constiinta de sine poate fi cel mai probabil capabil sa constituie un perpetuum mobile 100%. Daca nu ar avea aceasta constiinta s-ar imprastia si nu ar putea fi un perpetuum mobile 100%. Miscarea nu are inceput. Ceva se misca dintr-un loc spre alt loc insa ce altceva l-ar determina sa se miste inapoi in afara de ceva cu vointa proprie? S-ar putea sa fie ceva oscilatoriu constant adica la un moment dat gravitatia sa fie mai puternica decat antigravitatia rezultand in colaps gravitational insa e putin probabil sa existe asa ceva in domeniul exclusiv material.
Stai un pic, ca mergi cam repede pentru mine.
Intrebarea initiala era, are sens sa existe un univers vid?
Practic fara nimic, fara materie, fara unde, fara nimic?
Daca nu are sens, inseamna ca materia defineste spatiul si nu spatuul materia.
Deci are sens sa existe un univers vid?
Da sau nu? 
Dar dpdv practic... are sens sa existe un univers vid?
Daca recitesti intrebarea nu am pomenit de vreun sens.
Stiu. Incercam sa urmaresc o idee logica.
Daca nu ai gasit ideea logica din ce am spus mai reciteste si asa mai departe din nou si din nou reciteste pana gasesti ideea logica in ce am scris. 
E dificil sa cauti ceea ce nu exista.
Si mai dificil e sa ramanem cu mintea doar in lumea asta nenorocita.
Poate nu o poti schimba pe toata, dar poti schimba coltisorul tau sa fie mai bun...
Https://www.youtube.com/watch?v=6PiyUjVxukI
Poate video asta iti da un punct de start ca sa sapi mai adanc. Bine, acum iti dai seama banuiesc, de faptul ca nimeni nu stie ce e in afara universului nostru sau in ce se afla el. Sunt teorii peste teorii si desi nu ai idee pe care sa o crezi sunt interesante.
Canalul asta, daca nu stii de el: https://www.youtube.com/channel/UCsXVk37bltHxD1rDPwtNM8Q are multe videoclipuri pe tema asta si pe tot ce e legat de univers.
-
anonim_4396 întreabă:
45 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
