Ala este site evreiesc, ce se posteaza acolo sunt doar rahaturi care sa-i puna tot pe ei intr-o lumina buna.
Toti ne tragem dintr-o rasa care a existat acum 8 milioane de ani, nu exista rasa pura am facut sex tot timpul cu cine am putut
Nu mă ascund de asta, dar înțeleg lumea altfel față de ceilalți.
Poate o înțelegi prost, mai ales că aici vorbim chiar de rasism. Ai întâlnit tu vreun om pur? Cum arăta? Cum se comporta? Dă-mi un exemplu.
Pur, momentan nu există dar în 500 de ani oameni pe care îi vezi tu astăzi vor fi total diferiți, și diferiți nu în bine, o rasă pură se formează prin izolaționism sute de generați, care să o distingă de rasa anterioară și care să-i formeze avantaje, ca în natură, ceea ce se întâmplă cu rasa omenească în prezent duce la pieire!
Eu văd diferențierea benefică omenirii. Dacă vorbești de mai mulți indivizi ca fiind puri pe mine lucrul ăsta mă duce cu gândul că sunt la fel ceea ce mă duce cu gândul la o comunitate robotizată pe care e mai ușor să o creezi tehnologic decât strict biologic.
Ai multe de învățat, influența de astăzi își spune cuvântul, de aceea tu vezi lucrurile din acest punct de vedere și pe drep forbind asta e realitatea.
Eu doar văd că afirmi lucruri fără să vi cu argumente sau fără să dai exemple concrete. Ce fel de influență și cum intervine ea? De asemenea detaliază acea puritate dacă nu ești de acord cu mine.
Nu are rost, unele lucruri mai bine sunt ținute ascunse.
Mie mi se pare doar că ocolești explicațiile căci nu le ai.
Mie mi se pare că nu sunt dator la nimeni să dau o explicație!
Ești dator în primul rând ție ca să arăți că nu arunci cuvintele în aer de pomană.
Eu nu arunc cuvinte în aer de pomenă, eu arunc litere și cifre!
Cu ocazia aceasta închid acest subiect.
Ok, era cazul, ai demonstrat deja ceea ce am spus. O zi bună.
Asemenea!
Nu cred
Nu fura, ci ii salveaza de romanasii c.r.e.t.i.n.i care ii abuzeaza
Ii salveaza pe naiba. A spus bine, ii fura.
Nu fura nimeni pe nimeni pur si simplu n-ai dreptul sa abuzezi pe nimeni fizic cat si psihic daca nu esti in stare sa respecti legile stai in Romania, aici e permis orice
Stai sa ne intelegem. Ceea ce se intampla in tarile nordice este o exagerare cumplita si un abuz in adevaratul sens al cuvantului. Chiar daca eu nu as da niciodata intr-un copil pentru ca nu sunt genul, o palma usoara este parte a educatiei acestuia. Crede-ma, o mama s-a chinuit cu acel copil noua luni, iar urmele nasterii se vor vedea pe corpul ei toata viata. O mama sau un tata au o multime de griji si responsabilitati pe cap, este imposibil sa nu existe momente in care sa ridice tonul la copil sau sa il "atinga" putin. Este o barbarie sa iei copilul din sanul acelei familii si sa-l duci intr-un loc unde, cu siguranta, nu ii va fi bine. O palma nu este abuz, nici psihic, nici fizic, iar daca limita asta nu e intrecuta, atunci nu e nicio problema. Evident, sunt de acord cu masuri impotriva parintilor care isi bat, in adevaratul sens al cuvantului, copiii, insa unele tari chiar au luat-o razna. Ma bucur ca noi, romanii, inca suntem cu capul pe umeri. Existau momente cand si parintii mei, eu obraznic fiind, imi mai aplicau cate o corectie. Daca m-ar fi luat cineva de langa ei in acele momente, mi-ar fi distrus viata iremediabil.
Sa crezi ca exista o rasa pura de oameni este putin infantil.Hitler thought the same ))
Suntem toti oameni si suntem toti egali, no matter the race.
Habar nu am, ca Scandinavia este Suedia, Danemarca acolo exista rase puri de oameni?
AvalohAlyn întreabă: