Infinitul...
Poate exista infinitul intr-un univers limitat?

E un non-sens.

Doar pur teoretic, cred.

Absolut iar omul este un exemplu in acest sens

Pai daca e limitat nu exista infinitul, dar daca acel univers limitat e asa de mare incat noi oamenii nu il putem cuprinde, cel putin cu mintea. da exista infinitul!

Bun... sa zicem cum spui tu... universul e (atat). si dincolo ce-i?

De unde sti ca este limitat?
eu stiam ca e in exanpansiune, oamenii de stiinta iau calculat si expansiunea
inifint in ce timp, spatiu, dimensiune?

Intr-un univers limitat nu prea are cum sa existe.

Dacă ești obiectiv poate exista, dacă ești subiectiv, nu.

Poate.

Daca e limitat de mintea noastra, da, folosim expresia infinit.Ca si in matematica, folosim infinitul pentru ca nu putem cuprinde cu mintea totalitatea numerelor, asa ca ne limitam la a folosi termeni ce definesc vastitatea infinita.Dar asta e doar o limita. Daca e limitat prin bariere naturale, atunci are un capat si un sfarsit.

Nu, dar nu stim inca daca-i limitat.

Eu auzisem de undeva (date oficiale) cum ca universul are 27% galaxii / planete / stele, si 73% nimic... cum exact au ajuns la concluzia asta nu stiu, dar tare ar vrea sa stiu ce au vazut ei de au zis ca "Uite! Acolo e 73% nimic! da...asa arata"

Lasand la o parte ideile religioase sau stiintifice, mi-as permite sa analizez afirmatia din punct de vedere logic, ca sa nu zic ca sunt un adept al scepticismului.
Asadar, eu consider ca totul tine de cel care "masoara" infinitatea.
Omul, care este limitat in gandire si actiuni de propria sa natura, nu poate percepe aceasta infinitate, oricat ar masura-o sau calcula-o, deoarece nu detine capacitatea de a vedea intregul. Pentru a-mi intari afirmatia, propun un exercitiu de imaginatie ( se spune ca imaginatia omului este nelimitata) :
Imagina-ti-va unviversul ca o sfera colosala in care exista toata materia la un anumit moment. Miliarde de miliarde de stele (fiecare cu planetele, satelitii, cometele, sale), aflate la distante de ani-lumina unele de altele, asociate in tot atatea nebuloase, galaxii, grupuri de galaxii, quasari, etc. Deja ne putem mandri ca avem o imagine de ansamblu, ca am cuprins intregul univers in mintea noastra "nelimitata".
Ok, acum hai sa fortam putin lucrurile si sa ne imaginam ca acest univers a fost fie creat de cineva, fie a aparut absolut intamplator (nu intram in polemici de genul cine l-a creat sau cum a aparut).
Impingand si mai departe limitele imaginatiei noastre, o sa ne intrebam: ce a fost inaintea acestui univers? Dar inaintea a ceea ce a fost inainte? Apoi ne vom intreba: ce se afla in afara acestei sfere colosale numita Univers? Alte sfere? Dar aceste sfere unde se afla? ce este in afaca acelui loc?
Oricate raspunsuri ipotetice ar gasi imaginatia noastra la aceste intrebari, la un moment dat, vom constata cu stupoare ca de fapt nu universul este limitat, ci capacitatea noastra de a-l intelege, deoarece pana si imaginatia noastra are un punct in care se opreste.
Ca sa inchei, mai adaug ceea ce a spus presedintele american F.D. Roosevelt: "oamenii nu sunt prizonieri ai sortii, ci doar prizonieri ai propriei minti"