Ce treaba are moravurile societatii cu convingerile ateilor. Atei traiesc conform unei realitati obictive ce nu are ca ritual rugaciunea, mataniile, inchinatul in fata vreunei cladiri, tamaie si lumanari. Sa-ti amintesc de inalta moralitate si indobitocire religioasa in care ritualul a dus la uciderea unei femei pentru ca avea dracii in ea si totul dus la bun sfarsit de catre smintitul calugar si calugarite de la Tanacu si asta in mileniul 3. Si legea a intervenit condamand bestiile, ce legea nu-ti interzice ai voie sa faci si asta este viziunea ateilor, despre ce aparente vorbesti?
Eu încerc să-ţi explic ţie că întâi trebuie să înveţi să scrii corect, apoi să pui întrebări de genul ăsta.
Mă doare în tocul de la bocanci pentru că mi-ai oferit vot stupid. Şi ca să nu mă mai doară, îţi explic de ce am spus să înveţi să scrii corect. "moralităţii" - asta e forma corectă, nu "moralităţi".
Eu cred ca regulile morale n-au nici un amestec nici pentru credinciosi nici pentru atei.
Poate ai auzit expresia morală creștină.
Fiecare religie are o morală asociată.
Și nenumăratele religii Atee, au fiecare morala lor.
În rest întrebarea ta probează vârsta fragedă a persoanei, care a formulat întrebarea, în această formă.
Ce treaba are moralitatea cu dumnezeu? Vad a fi moral respectul pentru cei din jurul meu, pentru ca ma simt bine cand sunt respectat si gandesc ca la fel s-ar simti si cel de langa mine.
Nu fur, din acelasi considerent.
Nu ucid, pentru ca nu-i treaba mea viata altuia.
Nu i-au decizii in locul altora pentru ca nici mie nu-mi place sa mi se impuna ceva. ETC.
Nu pastram aparente, pur si simplu exista niste reguli ale bunului simt, reguli care de multe ori se intersecteaza atat cu religia cat si cu legea. Respectam aceste legi ca sa ne fie noua bine si grupului in care traim.
Trebuie de deschis o noua categorie pe tpu.ro : ''credinciosii contra ateilor'' ce zice-ti?
Daca am inteles bine intrebarea, raspunsul este urmatorul: noi ne-am dat singuri seama de rostul moralitatii. Nu trebuie sa stim ca exista ceva care atunci cand violam sau dam in cap la cineva, sau mai stiu eu, ne priveste, pentru a nu face lucrurile mentionate mai sus. Daca esti ateu asta nu inseamna ca nu poti avea o viata morala! Eu nu as pune semnul egal intre religie si moralitate. Acuma din cum ai formulat intreabarea, reise ca tu esti unul dintre cei care duc o viata morala de frica. "De ce incercam sa pastram anumite aparente?" Pai nu trebuie sa ne prefacem ca ducem o viata morala! Din cum ai formulat tu intrebarea reiese ca esti unul dintre cei care duc o viata morala mai mult de frica sa nu ajungi friptura.
La evrei a fost nevoie ca legile sa fie scrise pe tablele legii.adica pe doua mari placi de piatra.la neamuri au fost scrise pe o singura piatra{inima} inca de la nastere.de aceea se spune ca evreii nu l-au primit pe messia cu toate ca il asteptau, stiau de venirea lui, dar in loc sa-l primeasca l-au rastignit.la neamuri iisus Hristos a fost primit,si credinta in el a prins radacina fiindca legea o aveau in inima, mai trebuia doar samanata samanta, cuvantului lui Dumnezeu.deci piatra asta de inima, s-a transformat in ogor roditor.deci ateii se fac ca nu cred sa para interesanti dar ei fac fapte demne de o credinta mai mare decat a unui asa zis crestin.fiindca au legea in inima.ei sant acei fii neascultatori care spun tatalui lor ca nu se duc sa sape via, cu toate ca ei insisi stiu ca se vor duce.in comparatrie cu credinciosii care spun ca se duc sa sape via, dar nu se duc, nefacand deci voia tatalui lor.
Moralitatea nu este dumnezeu si dumnezeu nu e moralitate. Daca neg existenta lui dzeu inca nu inseamna ca sunt salbatica si ca nu am idee de bunatate si altruism. Ne place si noua sa fie ordine in viata noastra, relatiile intre noi si apropiatii nostri sa fie placute si corecte, sa fie un oarecare echilibru intre egoismul si altruismul nostru. Mai pe scurt, facem ceea ce fac si credinciosii, dar nu din frica, si nu pentru o rasplata, ci pentru noi, ca sa traim bine atat timp cat traim.