Întrebare pentru mințile complexe, gânditoare, solitare și care trăiesc în paradoxuri și lupta pentru a înțelege viața. Dar și pentru cei care vor să priceapă ceva din ea și să găsească un scop în viața asta.
Voi mai înțelegeți viața asta?!
Ați înțeles vreodată ceva din ea? V-a plăcut vreodată viața voastră? Ce faceți să vă simțiți bine atunci când nu vă simțiți și să vă împăcați cu voi, cu viața voastră?
Credeți că există un scop real pentru viața asta și existența noastră prin ea?!
Care este scopul vostru? Cum ați defini scopul și cum vă dați seama că ați găsit scopul vostru pe acest pământ și scopul primordial al vieții în sine?!
Iar acel sfat pe care-l dau toți cu "Trăiește-ți viața!" nu credeți că e doar un sfat general, o vorbă de duh și unicul scop pe care l-a găsit umanitatea de la dinozauri încoace?!
Se pare că ești într-un moment al vieții în care orice ai încerca, fericirea pare să te ocolească. Poate că asta se întâmplă pentru că fericirea, așa cum o înțelegem adesea – ca o stare continuă de satisfacție și împlinire – este mai degrabă o iluzie. Viața are și momente de gol, de nesiguranță, în care parcă nimic nu contează.
Ceea ce contează în astfel de momente nu este să cauți fericirea perfectă, ci să găsești mici momente de pace. Uneori, ele vin din lucruri aparent nesemnificative: o conversație, o plimbare, un act de bunătate sau chiar simplul fapt că ai curajul să recunoști că nu ești bine.
Ce ar fi dacă, în loc să te întrebi ce te face fericită, te-ai concentra pe ceea ce îți oferă măcar un strop de liniște sau sens, chiar dacă doar pentru o clipă? Uneori, fericirea vine pe neașteptate atunci când încetăm să o căutăm cu "disperare."
Ce este FERICIREA?
Fericirea este o stare de bine interioară, un echilibru între bucurii, satisfacții și sensul pe care îl găsim în viață. Nu e permanentă și variază de la persoană la persoană, dar poate fi găsită în momentele simple sau în trăirea conform valorilor proprii.
DAR ESTE FOARTE IMPORTANT...EA, (FERICIREA) NU ARE TIMP SI SPAȚIU.
. ESTE IMPORTANT SA ÎNȚELEGEM ACEST LUCRU... DACA INTELGEM ASTA, ATUNCI NU MAI AVEM PRETENȚIA (AȘTEPTĂRI) DE LA. CEVA SAU CINEVA...
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Suntem animale (biologic vorbind). Animalele nu au un scop in viata. Traiesc bazate pe instincte, placeri, etc. Noi oamenii avem placeri ceva mai sofisticate precum cititul si muzica, dar tot animale suntem.
Sartre si Camus au dezvoltat un sistem filosofic numit absurdism: viata nu are un sens obiectiv.
Vezi https://www.youtube.com/watch?v=MBRqu0YOH14
Răspunde
Fix de acest ateism pur aveam nevoie în acest moment, în care am mai și avut dispute colosale cu întreagă familia pe fix acest motiv. Că nu mai vreau să aud de D-Zeu, că nu mai cred în El, că nu mai vreau să știu nimic de un D-Zeu care în concepția mea nu e corect și și chiar dacă să zicem ar fi corect, nu-L văd măcar și nu e concret prin Biblia lui și toate contradicțiile sau neînțelegerile din lumea asta. Știu, acum o să spuneți toți acești de pe TPU, că ați avut dreptate. Și cât m-al luptat eu pe aici să vă demonstrez că există. Ei bine, azi, nu mai mă simt bine cu acest D-Zeu, nu mai cred că chiar există sau nu musai că nu ar exista, tot cred că ceva acolo Există, dar am dubii cu ortodoxia și cu toate formele astea până la urmă de religie, dar și cu multe contradicții pe care le văd în viața de zi cu zi.
Însă încerc sau mă lupt măcar să nu pierd definitiv încrederea sau să ajung chiar la deznădejdea care oricum mă cuprinsese înainte. Deci fix de ateism aveam nevoie în acest moment. Am mai și pus întrebarea la religie, cred. Sau nu e la religie?!
Nu caut astfel de răspunsuri, domnule Doctorandus. Dar în fine. Oricum nimeni nu cred că a găsit sensul vieții, scopul, mersul concret al vieții. De aceea și întreb, poate fiecare măcar pentru el, a reușit să găsească un sens, un scop. Eu una nu-l găsesc și orice fac, nu pot trăi așa, știind că am fost dată în viața asta fără să fiu întrebată, dar și fără să găsesc în scop mai mare. Iar faza e că, eu nici nu sunt să trăiesc, ca să trăiesc pur și simplu ca alți oameni care au atâtea activități cu care să-și umple viața și apoi să dea sfatul "trăiește-ți-o!" Nu pot. Pur și simplu nu pot. Sunt prea multe de digerat, de analizat, și și după multe analize, tot nu ajung la ceva satisfăcător mie sau să simt că providența mi-ar fi răspuns concret la toate aceste întrebări.
Răspunde Nu sunt ateu, cred in Dumnezeu.
Dv?! Dv credeți în DZeu, cel care vă certați cu mine pe vechiul meu cont pentru El?!
Mă amuzați, domnule Doctorandus. Dar în fine, azi și dacă e să credeți, nu mai cred eu. Am cam murit la credință. De sărbători de obicei mă apucă panica și pierderea credinței. Aștept să încep munca și să scap de tot acest "spirit al sărbătorilor" până și elevii mei mi-au spus că nu există Moș Crăciun și că deci nu există Crăciun. Deci poate că până la urmă nu există nici Iisus și nici nici o naștere nu a existat. Nu știu, zic și eu. Mi-am cam pierdut credința. Apoi și dacă există, mă confundă niște treburi. Care e de fapt adevărata credință și religie? Căci recent am fost cu elevă de a mea la biserica ei Penticostală și când am ajuns acasă mama mi-a zis răspicat că nuuu, nu aia e credința adevărata ci a noastră, ortodoxia. Și am întrebat-o că dar de unde știe ea?! Că concret de unde știe ea dacă e chiar aia?! Am încercat să-i spun că până la urmă toate religiile creștine care-l venerează pe Dumnezeu, pe Iisus și îndeamnă până la urmă la pace, liniște și iubire, și acolo tot Dumnezeu e. Acum de sărbători la fel ne-am certat și i-am spus că eu nu cred de fapt în nimic, că eu nu mai simt spiritul Crăciunului și că de fapt nu mă simt bine de această sărbătoare, că deși se spune că e o sărbătoare a liniștii și a familiei și că de fapt nu masa și casa și ornamentele contează ci iubirea, i-am spus că tocmai eu nu simt acea iubire, că din partea ei pur și simplu nu simt iubire și împlinire. Și de aceea nu vreau să sărbătoresc. Apoi ne-am certat monstru și am ajuns chiar să fac păcate și mai mari înjurând pe acest stimabil senior invizibil din mintea ei ce zace pe un norișor Pufos. Acum că mă gândesc, dacă totuși Dumnezeu există și ar fi auzit toate astea, cred că deja iadul mă paște.
Dar nu mai pot, nu mai pot să fac față la atâtea contradicții. Simt că înebunesc între atâtea contradicții ale vieții chiar, dar și chiar ale religiilor ăstora și chiar a Bibliei în sine. Ba chiar contradicții ale propriului eu. Caut un răspuns clarificator și doar ajung într-un impas și mai mare, la un mister și mai larg și la doar contradicții și mai multe și și mai multe întrebări.
Raspunsurile date la anumite intrebari nu constituie cunoastere. De aceea eu nu stiu daca exista Dumnezeu, ci doar cred asta.
De asemenea, eu cred in Dumnezeu, nu in religie, Biblie, Coran, intermediari, profeti, guru, sfinti, ingeri, energii subtile, meridiane energetice, etc.
Ortodoxia nu este religie in adevaratul sens la cuvantului. O caracteristica fundamentala din toate religiile este legalismul, pe care ortodoxia il respinge datorita Intruparii respingerii dialecticii. Totusi ceea ce o incadreaza in domeniul religiilor este faptul ca strange la un loc comunitatea si oamenii, ceea ce filosofia occidentala nu poate sa faca din cauza rationalismului, modernitatii si individualismului promovate acolo, care pastreaza comunitatea "laolalta" in urma bunastarii materiale.
Hahn, Scott; Wiker, Benjamin (2021). The Decline and Fall of Sacred Scripture: How the Bible Became a Secular Book. Emmaus Road Publishing. p. unpaginated. ISBN 978-1-64585-101-1. Accesat în 1 ianuarie 2025. "The simple answer is that our peculiar situation today—in which priests, preachers, and people in the pews study the Bible as the inspired Word of God and academic Scripture scholars in universities study the Bible as an ancient book of mythology—is the result of the history of Scripture scholarship. We are searching for the reasons for this Great Divide, and that means searching for its ultimate origins.
It is a far greater divide than most lay people may realize. It's no exaggeration to say that (setting aside a few outlier colleges and universities like Franciscan University of Steubenville) the last place one should go to study the Bible as the inspired Word of God is a Biblical Studies department at a university. Indeed, that's the first place to go to have one's Christian faith destroyed, for nearly the entire curriculum is defined by the assumption that the Bible is an entirely human artifact cobbled together in a "prescientific age."
Răspunsul simplu este că situația noastră aparte de astăzi – în care preoții, predicatorii și oamenii din strană studiază Biblia drept Cuvânt inspirat al lui Dumnezeu iar cărturarii Scripturii din universități studiază Biblia ca o carte de mitologie antică – este rezultatul istoriei erudiției Scripturii. Căutăm motivele acestei Mari Diviziuni, iar asta înseamnă să căutăm originile sale finale.
Este o crevasă mult mai mare decât își pot da seama majoritatea laicilor. Nu este o exagerare să spunem că (lăsând deoparte câteva colegii și universități ieșite din comun, cum ar fi Universitatea Franciscană din Steubenville) ultimul loc în care ar trebui să mergi pentru a studia Biblia, drept Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu este un departament de studii biblice la o universitate. Într-adevăr, acesta este primul loc în care trebuie să mergeți pentru a avea credința creștină distrusă, pentru că aproape întregul curriculum este definit de presupunerea că Biblia este un artefact în întregime uman, împletit într-o „epocă preștiințifică"."
I-auzi la gaminator: s-a intrupat respingerea logicii. Crestinii astia dau cu mucii-n fasole.
Pentru că unii studiaza Biblia la nivel de masterat in teologie, in timp ce alții emit parturi mentale.
Nu e nimic complex la întrebările astea, oricine a citit puțin, a cercetat științific și a înțeles niște teorii fundamentale, știe că viața din punct de vedere obiectiv nu are absolut niciun scop si/sau sens.
Faci apel la universalii pentru o judecata subiectiva. Dpdv obiectiv, toate lucrurile servesc unor scopuri in relatiile dintre ele si la un singur scop toate la un loc.
Eu am spus că întrebările mele ar fi ceva complex?! Asta poate întreba și elevii mei de clasa a IV - a, stai liniștit, eu am întrebat altceva. Că cine are mințile astea complexe și gânditoare și chiar e fan aceste întrebări, care la prima vedere chiar da, par banale sau fără sens să răspundă. Asta întrebam de fapt.
Iar obiectivitatea nu mă prea interesează sincer. Dacă ar fi după obiectivitate cruntă, nici Dumnezeu nu există, iar deja la răspunsul ăsta, ai cam dat toate motivele pentru care un sinucigaș să aleagă calea sinuciderii.
Eu una ador misterul și enigmele, așa încât nu caut pur obiectiv sau nu acel obiectiv pe care încearcă știința să-l promoveze. Dacă ar fi totul științific așa cum susține știința asta, conform noilor teorii, toți care consumăm fast-food ar trebui să murim. Și uite că nu murim, eu sunt exemplu viu la asta și chiar am așteptat de ani de zile ca mâncarea să mă ucidă și uite că nu a făcut.o iar eu poți epune că sunt încă un caz ok, de mediu, dar doar uită-te la toate cazurile de obezitate din America cu oamenii care au ajuns la aproape 500 de kg și fizic încă trăiesc. De ce?! De ce dacă tot culturiștii ăștia și nutriționiștii ăștia mai și susțin că vai "mâncarea te ucide". Și exemple sunt și chiar cu alte vicii, dar nu vreau să legalizez acum viciile sau ceva ci doar am spus. La fel și cu sinuciderile, au fost cazuri n când oamenii au făcut-o unii chiar studiind tocmai ca nu cumva să se mai întoarcă și la dracu de au murit. Sau dacă nu sinucigași, doar ascultă cazurile alea cu fata aia din Australia care s-a târât cu gâtul lăsat pe spate, tăiat și cu mațele ținute în palmă și s-a târât de pe plajă la autostradă și azi a scris cărți și încă face înconjurul pământului.
Deci deși am spus clar că nici eu nu mai cred într-un scop, hai să fim serioși, scopul există, c3va mai presus de noi există, doar că eu nu mai găsesc acel ceva mai presus de mine, de conștiința și existența mea asta banală.
E foarte stupid să spui că mâncarea fast-food nu dăunează sănătății. Nu a spus nimeni că mori pe loc, nici că mori vreodată consumând fast-food, este doar interpretarea ta si cultura ta( ai auzit/văzut pe socialmedia samd).
Am reușit să-ți înțeleg mentalitatea din acest paragraf, nu înțelegi știința și performanțele tehnologice pe care ni le-a adus, cu atât mai puțin sensul de obiectivitate în context științific.
2 la mâna, te contrazici singură când spui că nu mai crezi într-un scop, apoi spui că acel scop sigur există, asta denotă din start o credință, cu care inițial nu ai fost de acord.
Deci care e faza cu tine?
Nici nu te lupta să mă înțelegi. Eu am ajuns la concluzia că toată viața mea e paradoxală și plină de contradicții. Drept dovadă, ideea că fug de viață, intrigă și tot ce înseamnă mișcare, dar apoi tot eu sufăr că viața mea e boring și că trăiesc ca într-un Matrix. La fel și cu jobul, îmi spun că nu vreau la job că trebuie să vorbesc, dar apoi, uite cum e acum de sunt ținută 2 săptămâni în casă căci am vacanță simt că innebunesc și abia aștept să incep școala să vorbesc cu elevii mei și să le fac fișe și să mă simt utilă și importantă cu scop, asta așa că tot ai amintit de scop.
De viața mea interpersonală ce să mai spun, acolo e apocalipsă direct.
Să-ți mai spun și de faptul că fug de oamenii de pe străzi iar când în sfârșit mă vad și eu singură pe o stradă plâng că dar de ce e strada prea singură?!
Explică tu, te rog aceste ciudățenii, dacă tu poți, eu una nu am reușit și fac terapie de ceva ani buni, nici psihologul și nici psihiatra mea nu au reușit să mă repare sau să mi găsească sursa tuturor avestor contradicții.
Dacă tu reușești ce nu am reușit eu cu mine și profesioniștii în probleme psihice și existențiale, lasă-mi contul și ți pun 1 000 de lei din salariu, salariul viitor acum. Căci pe ăsta l-am cheltuit. Adică vreau să spun că așa aș fi dispusă să fac pentru cineva care ar găsi rezolvarea la ceva ce pe mine mă macină crunt și tot aceste contradicții m-au și îmbolnăvit psihic și chiar mă și fac instabilă psihic, emoțional și chiar cotidian. Fix tot aceste contradicții, care nu mă lasă să fiu nici liniștită, nici împăcată și nici să simt că viața ar fi mai ușoară de fericită ce să mai spun, că oricum fericirea nici nu există.
Deci pe bune, dacă cineva ar știi un răspuns, eu una chiar îl caut. Nu la sensul vieții, nu la alte prostii ci fix la contradicțiile din viața și sufletul meu.
Contradicțiile astea duc spre bipolarism, probabil ceva de genul s-ar putea să ai. Oricum, schimbă medicii ăia că nu te-au ajutat, doar îți iau banii.
Caută alți medici și începe să afli un diagnostic mai precis.
Nu exista niciun scop. Te angajezi, iti gasesti un hobby si un grup de prieteni sau o relatie si n-o sa mai ai timp sa te gandesti non-stop la asa ceva. Imi place viata mea tocmai pentru ca am depasit faza in care incerc sa gasesc sensuri ascunse. Timpul trece oricum.
O să iau pe rand întrebările tale și o să-ți spun punctul meu de vedere!?
Probabil că ești un om matur eu aș putea spune că incă nu am doar 15 ani dar să știi că alți nici la 30 nu au mintea noastră a unor copii de doar 15 ani, lăsând asta la o parte eu momentan înțeleg că am venit pe pământ cu un scop și voi pleca de aici cu un scop, noi oameni nu facem chesti fară un scop un beneficiu sau din dorință proprie..eu fac sport așa mă eliberez mai exact baschetul mă simt bine ai uit de tot e ceva chiar primitiv
Nu toți avem un scop dar Dumnezeu sigur are și dacă nu am avea un scop avem dorințe asta ne diferențează de animale cred ele vanează doar pentru a nu muri de foame astăzi dar noi vânăm pentru a nu muri niciodată de "foame" un ex bun e goana după bani?
Iar chestia cu traieșteți viața ar trebui să fie un slogan pentru toți, o singură viața avem și o gaură în fund? trebuie sa ne trăim viața dar cu măsură, merg mă distrez dar cu limită. Limită însemnând un punct în care ajungi și ar trebui sa realizezi că nu ar trebui sa continui
nu stiu dacă te-am ajutat dar mna eram și eu pe aici și am zis să mă bag in seamă
Crăciun fericit!?♥️
Păi exact ce am spus domnului Doctorandus cu sloganul ăla. Eu nu pot trăi pentru că nu am ce trăi, iar când trăiesc oricum am prea multe întrebări și chiar contradicții pentru a mai trăi sau nu-mi mai place ce trăiesc și nici înțeleg și aș vrea să se oprească.
Și Nu știu de voi, oameni de pe TPU, dar eu una nu mai înțeleg viața.
Dar mulțumesc pentru că ai citit întrebarea mea și chiar ai răspuns cu mai mult de un "nu știu", "mda", "mnu". Apreciez!
Chiar dacă viziunea mea e pesimistă, că de aceia și am pus întrebarea, o să citesc tot ce scrieți și o să fie și voturi și o fundă.
Evident asta dacă mai mă găsiți întreagă la minte și reușind să mai citesc sau dacă la ospiciu mă mai lasă ăia pe telefon. Căci nu știu de voi, dar eu una simt că-mi pierd mințile.
Singurul scop in viata sti chiar TU, pentru ca exiști.
Noi suntem cu un scop aici pe pământ. Lăsăm religile deoparte, pentru ca ele sunt invenția omului la întrebările lui.
Care este scopul nostru? ..alegerea noastră.
Ea (alegerea) determina modul cum sa trăim cu cine si unde.
Clarificator, foarte clarificator. La mine nu e așa, asta cu liberul arbitru chiar nu funcționează, orice aleg, tot la un punct ajung, în punctul în care realizez că orice fac trăiesc degeaba. Sincer.
Ca gen, uite când nu aveam job. Eram frustrată că nu am job și sincer măcar atunci aveam pentru ce să trăiesc, cu scopul de a face cumva să am job. Azi am job și lumea ar zice, a, uite, acum are job, are și timp ok și salariu ok deci își poate face o familie. Însă adevărul e că nici nu prea vreau familie și nici nu consider că am suficient material pentru a întemeia una deși din exterior așa pare. Iar acum că am job, dar nu am familie simt că degeaba am job, că nu mă încălzește cu nimic. Iar vacanțele din învățământ, mai ales ca cele din perioada asta de sărbători îmi activează doar mai mult anxietatea și toate celelalte dureri. Iar dacă mi fac alt scop, ceea ce și am, să studiez mai departe ca să mi schimb jobul și să fac altceva cu viața mea, realizez că doar am schimbat jobul nu că și mi -am găsit un scop. Plus că dacă îmi caut alt job mai bănos, clar înseamnă că voi avea un venit mai mare, dar nu și că voi mai avea timp de a-mi întemeia o familie și chiar a ține o casă.
Deci care ar fi scopul meu pe acest pământ?!
Am zis că ar fi filantropia la un momentdat, căci pasiunea mea cea mai mare și care mă împlinește cel mai mult este datul. Însă nu am veniturile necesare pentru a-mi deschide ONG uri sau pur și simplu a da așa în stânga și în dreapta, iar ideea e că, o dată ce fac un ONG din pasiunea dat, va deveni doar o presiune de a da și o corvoadă și toată pasiunea mea se va transforma de fapt în ceva urât.
Nu știu de voi, dar eu una, nu găsesc nici fericire în nimic, nici liniște și cu atât mai mult scop. Orice aleg să fac, simt că pierd altceva sau se întâmplă altceva negativ. E dacă vrei ca și cu viciul, viciul, substanța x sau lucrul y mă face fericită, dar o dată ce e prea mult sau dezechilibrat devine nociv sau chiar mi-e lehamite de el. La aceeași concluzie am ajuns și cu visele astea și cu alegerile. Aleg ceva, un drum, o cale, și apoi simt că ceea ce am ales nu mă mai bucură, fericește, împlinește și parcă simt iar că nu mi-am găsit scopul.
Explicați voi acest fenomen, că eu una nu știu. Dar am obosit să alerg după cai verzi pe pereți, dar nici să trăiesc ca Iona nu suport. Pentru cine a citit Iona sau a citit comentariile operei Iona a înțeles ce reprezenta Iona ca entitate și ce teme filosofice propusese de fapt Marin Sorescu în opera lui, Iona. Cam așa mă simt eu de fapt și cam la aceste concluzii am ajuns și eu tot fugind după "nade" frumoase.
Poftim? ești la ospiciu...
De ce te-ai dus acolo sau te-au dus! de acolo nu pleci sănătoasă Doamne
Pleacă de acolo nu e pentru oameni locul ăla și știi cum ți-ai putea trăi viața? gaseșteți un prieten eu am găsit chiar mai mulți și după toate vor urma, nu știu să explic cuiva cum să-și trăiască viața dar trăind-o însemna a te distra a face ce vrei tu
De unde ești? desigur mi-e mi-ar placea sa am prieten online deci
God! Humans, wakes up, prietenia nu există. Eu una la concluzia asta am ajuns. Și da, unicii mei amici chiar, care sunt sunt tot făcuți pe acest forum și îmi sunt dragi, sper ca dacă citesc ce spun pe aici, să nu se supere, dar așa sunt eu, eu una nu cred în prietenie. Doar așa o socializare și atât. Nu cred însă în prietenia aia idealistă pe care o caut eu. Dar oricum per total nu cred în prietenie. Eu deși pot spune că actual am doar 5 amici, 3 amici rămași de pe acest forum, o colegă de facultate toți ăștia 4 fiind din cu totul alte orașe și auzindu-ne la telefon din când în când și o unică amică ce e la mine în oraș, dar și cu fata aia mâ văd foarte rar, nu văd să am amici. Chiar nu văd. Și nu cred că pe mine cineva mă place, sincer și la concluzia asta am ajuns.
Cât de ospiciu, slavă lui God, încă nu am ajuns, dar tu ce crezi?! Dacă voi mai face multe crize de genul, acolo voi ajunge. Și da, deja cam marea mea frică din prezent este să nu înebunesc complet sau chiar mai grav, să nu-mi pierd și jobul din cauza nebuniei mele, căci lucrez în învățământ și și așa acolo ne vor capul pentru orice.
Trist, dar asta este viața. Foarte grea și chiar foarte nedreaptă, la concluzia asta am ajuns. Și poate și de aia am înebunit, căci era chiar o teorie în care se spune că oamenii care se gândesc mereu la dreptate și la justiție sau mai grav la nedreptățile ce se întâmplă în Univers, ajung să dezvolte boli psihice. Nu am ce să fac, dar așa sunt pur și simplu, eu sufăr mult când văd nedreptate în jur sau și chiar când fac eu nedreptăți și trebuie să plătesc, dar și când vad că alții fac nedreptăți și ei nu mai sunt trași la răspundere. Mă înfurie chestia asta.
Înțeleg ce spui și cred că e greu să simți că orice drum ai alege, totul duce în același punct. Poate că problema nu este în alegeri, ci în așteptările pe care le avem de la ele. Uneori, sensul nu vine dintr-un scop mare sau final, ci din modul în care trăim prezentul, din micile momente care ne bucură sau din ceea ce dăruim, chiar fără a avea mult. Poate că răspunsul nu e în a găsi un scop fix, ci în a învăța să trăiești, pur și simplu, cu ceea ce ai acum. Tu ce crezi?
Îți înțeleg frământările și sentimentul de gol care rămâne, indiferent de alegerile făcute. Cred că mulți dintre noi ne regăsim, măcar uneori, în acest punct al vieții. Căutăm scopuri, împlinire, iar când ajungem să le atingem, ele parcă nu mai au strălucirea pe care ne-o imaginam.
Poate că răspunsul nu este în a găsi un scop mare și definitiv, ci în a descoperi bucuria în pașii mici și în momentele simple. Uneori, ceea ce numim scop poate fi doar un cadru temporar, iar viața are frumusețea ei chiar și fără o destinație clară. Nu trebuie să fii „perfectă" sau să ai „totul" pentru a simți că viața ta are sens.
Mi se pare profund faptul că găsești bucurie în a dărui. Poate că scopul nu e să creezi un ONG sau să schimbi lumea dintr-o dată, ci să te bucuri de micile momente în care poți aduce o rază de lumină în viața cuiva. Și poate că, în timp, vei descoperi că asta chiar este suficient.
Știu că e greu să accepți imperfecțiunea și să îmbrățișezi nesiguranța, dar poate că acolo, în mijlocul acestor stări, stă cheia liniștii. Tu cum vezi ideea de a găsi sens în lucrurile mărunte, fără presiunea unui „mare scop"?"
Îmi pare rău de tine...desigur sper că nu te superi dar nu te înțeleg perfect, bine acum am și eu 15 ani poți spune că nu sunt capabilă să-ți dau sfaturi dar desigur prietenia există și da e greu de găsit, ai zis că lucru în învățământ ce ce este minunat și de respectat...eu sunt de părere că ar trebui să-ți găsești acel prieten bun în școală alt gând nu am, nu am înțeles niciodată care este treaba cu depresia sau bolile psihice și de ce le dezvoltă oameni.
Încearcă să practici un sport sau să mergi la activitați de voluntariat crede-mă că merge!
Se pare că ești într-un moment al vieții în care orice ai încerca, fericirea pare să te ocolească. Poate că asta se întâmplă pentru că fericirea, așa cum o înțelegem adesea – ca o stare continuă de satisfacție și împlinire – este mai degrabă o iluzie. Viața are și momente de gol, de nesiguranță, în care parcă nimic nu contează.
Ceea ce contează în astfel de momente nu este să cauți fericirea perfectă, ci să găsești mici momente de pace. Uneori, ele vin din lucruri aparent nesemnificative: o conversație, o plimbare, un act de bunătate sau chiar simplul fapt că ai curajul să recunoști că nu ești bine.
Ce ar fi dacă, în loc să te întrebi ce te face fericită, te-ai concentra pe ceea ce îți oferă măcar un strop de liniște sau sens, chiar dacă doar pentru o clipă? Uneori, fericirea vine pe neașteptate atunci când încetăm să o căutăm cu "disperare."
Ce este FERICIREA?
Fericirea este o stare de bine interioară, un echilibru între bucurii, satisfacții și sensul pe care îl găsim în viață. Nu e permanentă și variază de la persoană la persoană, dar poate fi găsită în momentele simple sau în trăirea conform valorilor proprii.
DAR ESTE FOARTE IMPORTANT...EA, (FERICIREA) NU ARE TIMP SI SPAȚIU.
. ESTE IMPORTANT SA ÎNȚELEGEM ACEST LUCRU... DACA INTELGEM ASTA, ATUNCI NU MAI AVEM PRETENȚIA (AȘTEPTĂRI) DE LA. CEVA SAU CINEVA...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
