Perfecţiunea în perspectiva mea (cea pozitivă) este flexibilă, dinamică, imprevizibilă, complexă, nebună şi pentru toţi ceilalţi imperfectă.
Cea clasică (subiectivă şi ea) e al naibii de plictisitoare ca să o consider perfectă.
Nu. E foarte perfida, aparent e dulce, dar in fond e foarte amara, e venin.
Sunt perfect... de aia stiu!
E foarte foarte plictisitoare, limiteaza la maxim, nu mai este ce modifica...
Sunt perfecționistă, dar nu mă aștept de la ceilalți să fie perfeți, ci de la mine.
Baftă!
Fiecare vrea sa fie perfect, toti cauta perfectiunea insa tocmai asta ne face imperfecti: sa nu acceptam faptul ca nu se poate vorbi de perfectiune.
Nu există perfecțiunea. Toți avem defecte. Unii (eu) au mai multe, alții mai puține. E normal ca toți să vrem să fim perfecți, dar nu putem fi.
Nu-mi place din simplu motiv ca ma distruge. De fapt il distruge pe oricare o vrea. Pentru ca se formeaza asa si incepe sa vada doar defectele celor din jur sau defectele vietii. Si incearca ca el sa fie altfel si sa-si construiasca propria lume. In final ramane singur pentru ca nu poate sa stea cu nimeni care are imperfectiuni, inclusiv viata, se izoleaza si de ea. In concluzie perfectiunea e naspa, dar cateodata nu noi o alegem ci ea ne alege.
Nimic/nimeni nu este perfect.
Nici eu nu sunt, dar nici altii nu sunt.Cu totii incercam s-o atingem, chiar daca este plictisitoare.
Perfectiunea nu ma atrage, mi se pare artificiala.Imperfectiunea o vad ca pe ceva ce te face sa te simti natural, sa fii original, ea iti defineste personalitatea.Nu ma consider perfecta si nici nu as vrea, prefer sa fiu eu insami, o persoana si cu calitati si cu defecte.
Perfecti suntem, asa am fost creeati, ne nastem perfecti pe toate planurile, insa, in timp, din cauza societatii in care traim, regulile ei, sentimente si ganduri care nu ar trebui sa existe si propriile fapte negandite duc la "patarea" acestei perfectiuni.
Nu exista, dar nu cred ca mi-ar placea si daca ar exista. Ar fi tot timpul cel mai bun pretext pentru discriminare.
Buna. Daca toti am fi perfecti, nu ne-am mai deosebii cu nimic unii fata de altii. Defectele ne fac unici. Oricine incearca sa fie perfect, dar uneori, in incercarea lor, unii mai mult aduna defecte decat sa scape de ele.
Cu toate ca am vrea sa fim perfecti...nu putem fi.Fiecare om are defectele lui
Nu există perfecţiune şi e foarte bine că e aşa.
Ştiu că poate sună paradoxal, dar eu cred că imperfecţiunea în sine e perfectă. E ca un tărâm al tuturor posibilităţilor, plin de surprize şi mistere, dintre care multe atât de frumoase şi profunde încât te curpinde un fior puternic de care ai vrea să nu mai scapi
Nu cred ca exista perfectiune, nimeni nu este perfect oricat de tare ar incerca sa demonstreze contrariul. Eu una nu as vrea sa fiu perfecta pentru ca pe langa faptul ca nu cred ca exista mai e si plictisitoare. Tu iti dai seama cum ar fi sa nu faci nimic stupid si sa nu te faci de ras niciodata?
Esti perfect in momentul in care te vezi perfect. Adica atunci cand te uiti in oglinda si esti multumit de cum arati. Cred ca asta e perfectiunea fizica.
Perfectiunea nu lasa loc de mai mult, de noutati, imbunatatiri. deci nu. Oamenii sunt facuti sa aspire la mai mult, indiferent despre ce e vorba.
Perfectiunea e ceva ce eu cred ca poate fi atins doar de forte superioare noua.Totusi,putem ajunge foarte aproape de aceasta si aici nu ma refer la perfectiunea fizica.