Iubirea e senzatie de atasare combinata cu obisnuinta? Sau e apogeul pe care il atinge lipsa afectiunii, gasite intr-o persoana? Exista macar?

E putin cam ilizibila formularea ta... "Iubirea este apogeul lipsei afectiunii?" Adica, in sine, iubirea e o lipsa de afectiune in esenta? Senzatie de atasare + obisnuinta? In ce sens? Prin "obisnuinta" faci referire la durata in timp? Si ce fel de "senzatie" ar fi asta? Sau ar fi o "senzatie" intr-adevar?
Ai putea sa "dezalambichezi" putin situatia , ca deh, e greu.
Daca exista sau nu... este posibila dar cu probabilitate variabila

Mi-e frica sa insir tot ce gindesc pentru ca, asa cum ai formulat postarea, am mari indoieli ca a-i intelege.De ce sintem nefericiti? Din cauza noastra pentru nu sintem in stare sa atingem un anumit stadiu al constiintei pentru ca asta este iubirea. Cele trei intrebari ale tale nu sint decit produsul nefericirii sau ale iubirii trecute prin filtrul egoului care, in ultima instanta, tot asta inseamna.Ne e frica de iubire pentru ca cea adevarata dizolva egoul si vom fi pusi in fata existentei fara inchipuita armura pentru ca "doar cei pregatiti sa devina nimeni, sint capabili sa iubeasca".

Iubirea nu are definitie.nu poate fi vorbita. poate fi traita, aratata persoanei iubite, dovedita zi de zi ceas de ceas.simtita.

Iubirea este ataşarea in "orb" de o alta persoana, baza fiind relatia văzut-placut, insa cand apare obisnuinta se stinge iubirea, se spune ca obisnuinta este demonul iubirii.

In cazul iubirii adevarate, nu cred ca putem vorbi despre apogeu. Senzatia de atasare (cand e vorba de atasare, te atasezi de persoana, nu de sufletul persoanei) si obisnuinta, ele pot aparea des fata de anumite persoane si nu mai poti spune ca-i iubire, nu? Ca doar nu poti sa iubesti o gramada de persoane. Eu tind sa cred ca exista, atunci cand iti gasesti fericirea gratie fericirii persoanei de langa tine.

Iubirea exista, altfel n-ai fi putut pune o intrebare despre ceva ce nu exista. E ca si cum am vorbi de sdlakjlcxz, asta nu exista .

Sa iubesti=Sa dăruiesti totul, să sacrifici totul (inclusiv propia persoana) fără speranţă de răsplată...

A iubi cu adevarat inseamna sa o faci pana la capat. Iata cateva dintre trasaturile iubirii:
Iubirea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; Iubirea nu invidiaza; Iubirea nu se laudă, nu se umflă de mândrie; Iubirea nu se poartă urat, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău;
Iubirea acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

Cel care are nevoie cel mai mult de iubirea ta, e cel care o merita cel mai putin.

Anonimul a zis-o perfect. doar ca e "ai intelege".