La ce zei se inchina wiccani?(scuze de intrebare da ma aburit rau googlalu' in ultimu timp)

A mai pus o fată o întrebare despre secta wicca și i-am căutat cu Google.ro.
Este făcută de un funcționar idiot ieșit la pensie din Marea Britanie.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Wicca
Wicca este o religie neopăgână ce acordă o importanţă majoră naturii.[1] Mai este denumită Vrăjitorie (Witchcraft) sau Meşteşugul (the Craft). A fost popularizată în 1954 de către Gerald Gardner, un pensionar, fost funcţionar public britanic. La vremea aceea, Gardner folosea termenii de "cult vrăjitoresc" şi "Vrăjitorie" referindu-se la această religie, iar cei ce o practicau erau denumiţi în mod colectiv "Wica",[2] de la un cuvânt englezesc ce însemna "vrăjitorime".
În prezent, cei ce urmează această religie sunt numiţi wiccani. Religia se axează pe venerarea unei Zeiţe (văzută în mod tradiţional ca fiind Zeiţa Întreită) şi a unui Zeu[3] (în mod tradiţional, Zeul Încornorat). În unele accepţiuni, cei doi apar ca şi aspecte ale unei singure Divinităţi de natură panteistă, manifestându-se sub forma mai multor zeităţi politeiste. Alte trăsături ale religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral şi cele opt sărbători din cursul anului, care reflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiţii. Credinţele şi ritualurile fiecărei tradiţii variază în diferite măsuri.
Teologie
În linii mari, se poate spune că marea majoritatea a wiccanilor venerează o Zeiţă şi un Zeu. Există mai multe interpretări teologice ale naturii acestora, prin prisma panteismului (adică cei doi sunt aspecte duale ale unei singure divinităţi), a dualismului (cei doi reprezintă forţe total opuse) sau a politeismului (cei doi se manifestă sub forma mai multor zeităţi mai mici). În unele accepţiuni panteiste şi dualiste, zeităţi din diverse culturi sunt considerate aspecte ale Zeiţei şi Zeului.[4] Pe de altă parte, există şi puncte de vedere monoteiste în cadrul wicca, conform cărora există o singură divinitate. Conform unor tradiţii, această divinitate este Zeiţa, pe când în alte tradiţii se consideră că de fapt divinitatea este lipsită de gen. Există şi wiccani atei sau agnostici, care nu cred în divinităţi propriu-zise ci consideră că zeii sunt arhetipuri construite de mintea umană şi cu care se poate interacţiona.
Conform wiccanilor Janet şi Stewart Farrar, care abordau teologia dintr-un punct de vedere panteist, dualist şi animist, "pentru wiccani, întreg universul este viu, de la cel mai înalt nivel şi până la cele mai mici componente", dar "o astfel de abordare organică a cosmosului nu poate fi pe deplin exprimată şi trăită fără conceptul de Zeu şi Zeiţă. Orice fenomen este însoţit de polarizare. Aşadar la cel mai înalt nivel creator, cel al Divinităţii, polarizarea trebuie să fie exprimată cel mai clar şi cel mai puternic, de unde se răsfrânge şi la nivelurile microcosmice mai joase."[5]
Zeul şi Zeiţa
Majoritatea wiccanilor consideră wicca o religie dualistă care venerează atât un Zeu, cât şi o Zeiţă. Cei doi sunt consideraţi forţe opuse, complementare (asemănător cu ideea taoistă de Yin şi Yang) şi "întrupări ale forţei vitale a naturii".[6] Unii wiccani consideră această polarizare pur simbolică, pe când alţii consideră că Zeul şi Zeiţa sunt entităţi cu adevărat separate. Zeiţa este deseori asociată cu Pământul (Marea Mamă) sau cu Luna, iar Zeul este asociat cu Soarele.
Zeul celtic Cernunnos, reprezentat pe vasul Gundestrup (sec. I î.Hr.)
Zeul este văzut în mod tradiţional ca un Zeu Încornorat, şi este asociat cu natura, sălbăticia, sexualitatea, vânătoarea şi ciclul vieţii.[7] Este cunoscut sub diferite nume în wicca, în funcţie de tradiţie: Cernunnos, Pan, Atho, Karnayna ş.a. Cu toate că Zeul nu este considerat a fi Satana, o entitate asociată cu răul în cadrul religiei creştine, un număr mic de wiccani foloseşte denumiri atribuite Satanei, de exemplu Lucifer (termen latin care înseamnă "purtător de lumină"[8]), aducând astfel aminte de acuzaţiile din vremurile când vrăjitoarele erau persecutate. Alteori Zeul este văzut ca Omul Verde,[9] o figură foarte răspândită în arta şi arhitectura europeană. În această ipostază este deseori asociat cu natura. Este văzut şi ca Zeul Soare[10], mai ales cu ocazia sărbătorii solstiţiului de vară. Într-o altă accepţiune, Zeul apare ca Regele Stejar, care e domnul primăverii şi al verii, iar apoi ca Regele Laur, domnul toamnei şi al iernii.[9]
Zeiţa apare de obicei sub forma Zeiţei Întreite, luând succesiv forma Fecioarei, a Mamei şi a Bătrânei, fiind asociată cu puritatea, fertilitatea, respectiv înţelepciunea. Deseori, cele trei forme sunt puse în corespondenţă cu fazele Lunii, iar Zeiţa este văzută astfel ca o divinitate a Lunii.[11] În această ipostază este cunoscută şi ca Diana, după numele zeiţei romane. Unii wiccani consideră că Zeiţa este cea mai importantă, deoarece ea cuprinde totul şi naşte totul. Zeul este sămânţa vieţii şi a inspiraţiei aflată în ea şi îi este în acelaşi timp amant şi copil.[12] Această concepţie stă la baza organizării tradiţionale a comunităţilor de wiccani (în limba engleză, coven).[13] Unele tradiţii wiccane, mai ales în cele feministe, consideră Zeiţa perfectă şi întreagă în sine însuşi şi nu acordă deloc atenţie Zeului. Totuşi, această practică a fost criticată de membrii celorlalte tradiţii wiccane, mai egalitare. Şi Zeul este văzut uneori sub formă întreită ca Fiu, Tată şi Bătrân, viziune care are probabil la bază natura complementară a Zeului şi a Zeiţei.
Aspecte politeiste
Percepţia dualistă a Zeiţei şi a Zeului este deseori extinsă în aşa fel încât devine un fel de panteism dualist. În cuvintele ocultisului Dion Fortune, "toţi zeii sunt un singur zeu, toate zeiţele sunt o singură zeiţă".[14] Pe scurt, zeii şi zeiţele din toate religiile sunt de fapt manifestări ale unui singur Zeu şi, respectiv, ale unei singure Zeiţe. De exemplu, un wiccan poate considera că zeiţa germanică Eostre, cea hindusă Kali şi Fecioara Maria sunt forme ale aceleiaşi Zeiţe supreme. Prin analogie, zeul celtic Cernunnos, cel grec Dionisos şi Dumnezeul iudeo-creştin pot fi priviţi ca aspecte ale unui singur Zeu.
Alte abordări înclină mai mult spre politeism şi consideră că zeii şi zeiţele sunt entităţi separate. Abordările panteiste văd zeităţile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca forme de energie.[15]
Deşi aceste concepte asupra divinităţii par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud reciproc. Unii wiccani consideră că e mai benefic să adopte una sau alta în funcţie de circumstanţă.
Aspecte animiste
Wicca este la bază o religie care crede în imanenţa esenţei divine, iar pentru unii wiccani acest lucru implică şi elemente de animism. O credinţă foarte importantă în unele tradiţii wiccane este că Zeiţa şi Zeul (sau zeiţele şi zeii) se pot întrupa, cel mai adesea prin intermediul Preoteselor sau a Preoţilor în cadrul unor ritualuri specifice.
Viaţa de apoi
Părerile despre viaţa de apoi sunt diversificate. [16] Totuşi, o accepţiune larg răspândită este cea a reîncarnării. Raymond Buckland susţine că sufletul se reîncarnează în membri ai aceleaişi specii de mai multe ori, scopul fiind de a învăţa şi de a avansa sufleteşte,[17] dar aceasta nu este o credinţă universală printre wiccani. O zicală wiccană spune că "dacă ai fost o dată vrăjitor, eşti pe vecie vrăjitor" (în original în engleză "once a witch, always a witch"), care sugerează faptul că wiccanii ar fi reîncarnările altor wiccani.
De obicei, wiccanii care cred în reîncarnare cred că, înainte de a reveni în lume, sufletul se odihneşte puţin în Cealaltă Lume sau Lumea Verii, pe care Gardner o denumeşte "extazul Zeiţei". [18] Mulţi wiccani cred că pot vorbi cu spiritele morţilor din Cealaltă Lume prin intermediul mediumurilor sau a tablelor ouija, mai ales de sărbătoarea Samhain. Unii însă condamnă aceste practici; de exemplu, Marele Preot Alex Sanders a spus "Morţii sunt morţi, lăsaţi-i în pace".[19] Această credinţă este inspirată probabil din spiritualism, care era în vogă în vremea lui Gardner şi cu care acesta a avut de-a face.[18]
Cu toate că există anumite credinţe legate de viaţa de apoi, wicca nu insistă prea mult cu aceasta, ci se concentrează pe viaţa prezentă. Istoricul Ronald Hutton a observat că "atitudinea adoptată instinctiv de majoritatea vrăjitorilor păgâni pare a fi că dacă te bucuri cât mai mult de viaţa prezentă, acest lucru se va reflecta mai mult sau mai puţin şi în viaţa de apoi, aşa că merită mai mult să te concentrezi asupra prezentului".[18]
Magia
Wiccanii cred în existenţa magiei şi că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Uneori cuvântul apare scris în engleză magick (spre deosebire de grafia obişnuită magic), un termen inventat de ocultistul Aleister Crowley şi care face însă trimitere mai mult la relgia Thelema decât la wicca. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unui ritual, într-un cerc sacru. Scopul este de a determina producerea unor efecte reale. Printre cele mai obişnuite vrăji wiccane se numără cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate şi de înlăturare a influenţelor negative. [20]
Natura ceremonială, ritualică a magiei este acceptată de mulţi wiccani. [21] De pildă, Aleister Crowley a afirmat că magia este "ştiinţa şi arta de a produce schimbări după voinţa [practicantului]", iar MacGregor Mathers a spus că magia este "ştiinţa controlării forţelor secrete ale naturii". [21] Magia este considerată o lege a naturii ce încă nu a fost înţeleasă de ştiinţa modernă.[21] Ca atare, nu este considerată un fenomen supranatural, ci ca o manifestare a "marilor puteri imanente naturalului", după cum spune Leo Martello.[22] Unii wiccani consideră că magia înseamnă folosirea la maxim a tuturor celor cinci simţuri, cu rezultate suprinzătoare,[22] pe când alţi wiccani nu pretind că ştiu cum funcţionează magia, ci doar cred în ea deoarece i-au resimţit efectele. [18]
Mulţi wiccani din perioada timpurie, cum ar fi Alex Sanders şi Doreen Valiente, şi-au numit practicile "magie albă", spre a fi în opoziţie cu "magia neagră" asociată în opinia lor răului şi satanismului. Sanders a folosit şi termenii "calea mâinii stângi" pentru magia răuvoitoare, respectiv "calea mâinii drepte" pentru magia binevoitoare.[18] Unii wiccani contemporani descurajează însă aceste dihotomii; un exemplu de argument adus este că negrul ca şi culoare nu ar trebui să fie asociat cu răul.[23]
Cercetătorii Rodney Stark şi William Bainbridge au susţinut în 1985 că wicca "a răspuns secularizării cu o întoarcere hotărâtă înspre magie" şi că este o religie reacţionară ce va dispărea în curând. Istoricul Ronald Hutton a criticat această opinie în 1999 spunând că dovezile arată contrariul şi că "un mare număr [de wiccani] lucrează în domenii foarte avansate [ale culturii ştiinţifice], de exemplu în domeniul calculatoarelor".[18]
Codul moral
Nu există un cod moral sau etic împărtăşit de toate tradiţiile wiccane. Totuşi, majoritatea wiccanilor urmează Sfatul Wiccan: "de pe nimeni nu răneşte, fă cum inima-ţi pofteşte" (în engleză în original The Wiccan Rede: an harm it none, do what ye will). Interpretarea cea mai răspândită vede în această propoziţe o declaraţie a libertăţii de acţiune corelată cu nevoia de a-şi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni şi nevoia de a reduce la minim răul făcut altora şi sieşi.[24] Un alt element important al codului moral wiccan este Legea triplei reîntoarceri, conform căreia orice faptă bună sau rea se va întoarce persoanei care a facut-o cu o putere de trei ori mai mare,[25] asemănători ideii de karma. Sfatul şi Legea au fost ideile lui Gerald Gardner şi au fost adoptate ulterior şi de alte tradiţii.
De asemenea, mulţi wiccani încearcă să urmeze calea virtuţilor menţionate de Doreen Valiente în Charge of the Goddess.[26] Acestea sunt veselia, respectul, onoarea, modestia, puterea, frumuseţea şi compasiunea. Valiente ordonează aceste virtuţi în perechi complementare, reflectând astfel dualismul frecvent întâlnit în filozofia wiccană. Unii wiccani aparţinând unor tradiţii mai vechi respectă şi un set de 161 Legi wiccane, denumite şi Legile meşteşugului (în engleză în original Craft Laws) sau Ardanes. Valiente, una dintre primele mari preotese din tradiţia gardneriană, a comentat că aceste legi au fost cel mai probabil inventate de Gerald Gardner însuşi în limbaj arhaic ca urmare a conflictelor interne în coven-ul său din Bricket Wood.[27][28]
Iniţial Gerald Gardner a dat dovadă de animozitate faţă de homosexualitate, susţinând că atrage "blestemul Zeiţei",[29] însă în prezent aceasta se bucură de acceptare în rândul tuturor tradiţiilor wiccane.


Etc citește și singur , credința sectei wicca este o prostie, un haos făcut din credințe celtice, anglo-saxone, daoism și mitologie greacă de tip Pan și ceva mai multă vrăjitorie.
Pentagrama Wicca este inspirată de steaguri cu stele iar semnul zeiței este de inspirație musulmană, este copiat după steagul uni principat musulman de pe o insulă din estul Asiei.
Fondatorul Wicca a avut în familia lui, cu secole în urmă , persoane arse pe rug pentru vrăjitorie !

Ei au mereu doua zeitati, femeie si barbat. niciodata nu se inchina doar la unul. zeita si zeul formeaza un echilibru si nu poate exista unul fara celalalt. cam acelasi principiu yin si yang

Http://ro.wikipedia.org/wiki/Wicca

Depinde de panteon si wiccan