La început, Cineva a făcut "cerurile și pământul" - ne spune V.T. La început, a fost Cuvântul - ne spune N.T. La început, nu a fost nimic - spunem noi, cei mai cu capul pe umeri. Nu a fost nici spațiu, nici timp, nici lumină, nici materie...Nu a fost nimeni și nimic. Când nu era nici "viață", nici "voință" ca manifestare a unui gând, "când nu s-ascundea nimic deși tot era ascuns", apare un punct "al nu știu cui". Dimensiunile lui sunt mai mici decât cele ale unui vârf de ac - ne spun astrofizicienii. Era mai mic decât "boaba spumei" - ne spune poetul, inspirat de Imnul Cosmogonic. Dacă punctul era "în mișcare" sau stătea pe loc ne interesează mai puțin. Cert este că el devine "stăpânul fără margini peste marginile lumii". De unde apare acest punct? Putem noi afla? Când însă "umbra celor nefăcute nu-ncepuse a se desface", când peste negrele genuni domnea tăcerea ne-ntreruptă, începe un proces care avea să ducă în final la apariția omului. Și la apariția conștiinței. Un proces mai mult decât interesant.
Am scris rândurile de mai sus mai mult pentru a scoate în evidență geniul și gândirea profundă a celui care ne-a lăsat nouă neprețuita perlă intitulată Scrisoarea I-a. Și, ca să pun totuși întrebări: Credeți că Eminescu avea răspunsuri la unele probleme existențiale, care ne mai frământă încă pe noi astăzi? Avea răspunsuri dar pentru că a murit de tânăr nu a mai apucat să le facă cunoscute lumii? Avea el o capacitate de gândire superioară celei a contemporanilor săi? Vi se par și vouă geniale poeziile lui filosofice?
Scriem de atâția ani pe acest site și cred că ar fi nedrept să nu apară pe categoria aceasta, care include filosofia, numele marelui nostru poet național, cunoscut fiind că în multe din poeziile lui găsim idei filosofice de o mare profunzime.

Poate că Eminescu a avut o gândire profundă, și poeziile lui îl fac eminent; dar el a fost ateu convins.

Într-adevăr, poeziile filozofice ale lui Eminescu au o profunzime care rar se întâlnește, a fost un poet unic pentru cultura română. Nu cred că el a dorit să răspundă la aceste întrebări existențiale ci, mai degrabă, a prezentat propria perspectivă asupra acestor concepte. Încă nu se poate dovedi nimic, nici una dintre perspective nu poate fi adeverită, ce putem face este să cunoaștem cât mai mult și să așteptăm momentul în care vom fi capabili să formăm o opinie clară, bazată pe ipoteze și concluzii pertinente, despre începuturile universului. Cred că suntem din ce în ce mai aproape de a soluționa acest mister, știința avansează cu pași de uriaș și filozofia nu se lasă mai prejos.

Daca mai adaugai trei randuri: se termina curentul din reteaua nationala, plus mai si inchidea la non-stop. Filozofia "e grele" pentru cine vrea sa-si exprime propriile convingeri sub forma de intrebari "destepte".

Nu e nevoie de inteligenta ca sa vezi intunericul. De ce nu a aparut intunericul mai intai in timp ce lumina era dintotdeauna?

"... părea un fulger neântrerupt"
"Si căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe"
"La o deplasare apropiată vitezei luminii... timpul se dilată" era o teorie cunoscuta cu mult înaintea lui Einstein.
Eminescu are o foarte mare profunzime a limbajului, nemaintâlnita la alți scriitori.
"Iar vremea încercă in zadar din goluri a se naște"
(No mass no gravity
No gravity no time)

Dacă nu mai e nimic de spus aici, închei eu tot cu ceva din Scrisoarea I-a.
"Poți zidi o lume întreagă, poți s-o sfarmi... orice ai spune
Peste toate o lopată de țărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru sccânduri."