La întrebarea 'Care este sensul vieţii?' sau, spusă altfel, 'Ce rost are viaţa?' s-au încercat tot felul de răspunsuri, dar parcă niciunul pe deplin satisfăcător. M-am gândit să caut părerea unor oameni celebri cu privire la acest subiect şi l-am găsit pe Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru literatură; ăsta trebuie să ne lămurească, mi-am zis.
Camus are un scurt eseu intitulat "Mitul lui Sisif". Aici el examinează eroul absurd, condamnat la o muncă istovitoare, interminabilă şi totodată fără sens. Sisif urcă o stâncă spre vârful unui munte şi după ce stânca o ia la vale, munca se repetă la nesfârşit. Povestea este dezolantă, dar devine cu atât mai dezolantă cu cât realizăm că Sisif este un simbol pentru întreaga umanitate. Asta ne lasă Camus să înţelegem. El cosideră că orice efort omenesc este tot atât de lipsit de sens precum erau acele munci ale lui Sisif (se poate vedea pe net povestea originală a eroului grec). De fapt, Camus afirma undeva: "I don't know a meaning that transcends life. I do not know that meaning and it is impossible for me to know it". De asta el consideră lumea ca fiind absurdă. Şi spune că această lume absurdă nu poate garanta un viitor.
Evident, nu ne poate satisface nici acest punct de vedere. Şi dacă un laureat al Premiului Nobel nu ne poate da o explicaţie satisfăcătoare cu privire la sensul vieţii, pe cine altcineva credeţi că am mai putea consulta? Pe Cioran? Pe Andrei Pleşu? Pe Patriarhul Daniel? Sau pe cine? 
Albert Camus ilustreaza destul de fidel umanitatea zilelor noastre. El ne numeste Sisifi; inca de demult budistii spuneau ca suntem prinsi in roata Samsarei. Insa el nu a gasit o iesire din mitul lui Sisif, spre deosebire de mistici, care au o didactica pentru asta. Asa ca din pacate opera lui nu este de un real folos. A primit premiul Nobel pentru asta, dar cat crezi ca a contat pentru el si cat ar trebui sa conteze pentru noi? A fost un Sisif, premiat de alti Sisifi.
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Ce rost are ca o bula de ulei sa se ridice la suprafata apei? De ce nu ramane la fund? Care e scopul bulei de ulei?
RăspundeDe la bula de ulei la nişte Albert - Camus, Einstein - e distanţă cam lungă.
Ce ai fi vrut sa spun?
Raspunsul pe care ma pregateam sa il scriu: "Viata nu are un scop obiectiv." a fost deja dat.
Din pacate nu cred ca este cel mai bun raspuns pentru cozeria filosofica pe care o propui.
https://www.youtube.com/......tps?/watch
Nu exista un sens al vietii universal si obiectiv. Iar sensurile personale ale vietii sunt un spanac in comparatie cu lipsa acestui scop obiectiv. Credinciosii se adapa cu iluzia ca Dumnezeu da sens vietii lor. Ei bine, si eu cred in Dumnezeu, dar consider ca Dumnezeu nu este impartitor de sens al vietii. Viata nu are sens, acest lucru nu este o tragedie, ci un motiv de a abandona iluziile despre viata vandute de religii. Niciun alt animal nu-si face probleme legate de sensul vietii, aceasta este o perversiune specifica omului. Oamenii s-au omorat cu sarg unii pe altii pentru a-si implini ce credeau ei ca este sensul vietii. Marile povesti care promit un sens al vietii au avut astfel de efecte.
O sa incerc sa-ti dau un raspuns cat mai satisfacator, aia de mai sus nu pot zice adevarul chiar daca l-ar cunoaste (ca nu ar dori sa incurajeze pe unii la suiciduri si sa nu cumva sa nu mai aiba smecherii pe cine sa slugareasca), nu are nici o importanta ca are premiul nobel, asta nu inseamna ca stie corect sau ca vrea sa spuna corect:
Viata in sine nu are nici un sens, natura a vrut sa existam si atat aiurea, am aparut, am evoluat lent in functie de mediu, ne perpetuam fara sens pana la urma. Ne nastem, invatam, muncim, ne luptam ca sa murim ca prostii apoi, sa facem jocul naturii fara nici un beneficiu de fapt.
Si daca n-am mai fi, nu ar fi nici o problema, pamantul poate sta si fara noi ca miliarde de planete, deci chiar nu e necesara prezenta noastra aici, ca sa zici ca are un sens pentru ceva.
Lasa-l tu pe patriarh care va abera cu religia care e o minciuna facuta de bogati ca sa prosteasca prostii. Eu iti zic realitatea.
Dar daca tot traim, eu zic ca sensul este macar sa ne bucuram de fiecare zi pe care o avem, si sa traim clipa fara prea mari target-uri si chestii prea marete neaparat.
Nu le spune şi tu chiar aşa pe şleau 
ia-o mai pe ocolite, îmbracă-le cu puţină poleială.
Pai de ce sa nu le zicem pe sleau, adevarul asa trebuie spus, ca de aia nu te-a lamurit nimeni, ca nu zice ca lumea si nu sti ce si cum, eu am si explicat de ce! Ori nu stie, ori nu vrea sa zica.
Religiosii abereaza cu psihoza lor, ceilalti stiu dar nu zic, altii habar nu au pur si simplu, dar nu-s nici religiosi.
Aia care apar public nu pot zice adevarul, si am zis si de ce, doar nu poate demoraliza oamenii, ca dupa mai marii lumii sensul oamenilor este sa traga pentru ei si sa-i imbogateasca cat mai mult, si asa ca le baga tot felul de sensuri ale vietii pe gat.
De aia suicidul e interzis de relgie peste tot, de unde a plecat? Tot de acolo, ca aveai trei solutii, fie munceai pentru ei din greu pentru nimic, fie pe strazi, fie adios si scapai.
Au vrut sa-ti ia a treia optiune.
Deci totul e politica, si tot politica e deci, sa nu te lamureasca nimeni!
Sensul e acela de a inventa povești și filosofii care să ne dea un sens satisfăcător pentru a trăi liniștiți și satisfăcuți. Orice animal vrea asta. Însă pentru noi propria minte e dușmanul nostru. Dacă nu am gândi atât, nu ne-ar trebui un sens, ci doar mâncare, reproducere și un adăpost cald și liniștit. Cu sens sau fără sens, instinctul nostru animalic nu ne ferește de inevitabil. Ne luptăm cu morile de vânt.
Nu e nevoie sa consulti pe nimeni. Aici, acum. Atit. Restul e praf si pulbere... sau un viitor despre care nu stim nimic. Bine, asta nu inseamna sa nu iti faci planuri de viitor sau sa nu inveti cate ceva din greselile trecutului, ci ca pur si simplu nu are sens sa te consumi prea mult cu end game-ul. There's no goddamn end game. Bucura-te de ce ai acum, ca la un moment dat se face totul negru si gata. Se rupe filmul, hasta la vista baby, adieu mon dieu.
Până la urmă asta facem, că n-avem încotro, dar cred că merită să avem şi câte o discuţie de felul ăsta, cel puţin de dragul de a mai incerca câte un exerciţiu intelectual
Un alt mare personaj al literaturii romane spunea:
"Asa sunt zilele mele, una buna, zece rele"
Asadar, in opinia mea, si in mod logic...
Scopul vietii noastre e ca toate aceste 11 zile sa le facem sa fie bune.
Altfel spus, scopul nostru e sa luptam pentru o lume mai buna, sa aducem o mica contributie pentru a crea o lume mai buna, asa, poate, peste mii de ani, urmasii nostri, vor trai intr-o lume ideala, asa cum ne-am fi dorit si noi sa traim.
Si cine stie, poate ne vor reinvia sa ne bucuram si noi de aceea lume.
Poate...
Ne propune un sens al vietii, si Camus. Dar nu trebuie sa ne propuna neaparat in Mitul lui Sisif; Ciuma si Strainul sunt piesele de rezistenta ale operei lui Camus; din cate inteleg eu, sensul vietii poate fi gasit in a te opune dezumanizarii adusa de totalitarism si de ideologiile fanatizante (care la randul lor dau sentimentul unui sens al vietii multora, care ucid in numele lor; vezi raspunsul lui doctorandus).
"...a te opune dezumanizarii adusa de totalitarism si de ideologiile fanatizante"
Dacă, ipotetic vorbind, nu ar fi existat fenomenele astea - totalitarism, ideologii fanatizante - ce s-ar fi întâmplat cu sensul?
Ai pus punctul pe ''i''! Daca nu ar exista, am mai cobora stacheta si ne -am opune dezumanizarii (de gravitate mai mica) adusa de lasitatea in fata autoritatii, sau fortei, de urmarirea unui avantaj personal iluzoriu, dar care aduce pierderi mari altora, de indiferenta si meschinarie; dar nu prea ar merge, caci am cadea in capcana ideologica descrisa de doctorandus. Oricum, ultima data cand am verificat, totalitarismul si ideologiile extreme erau in plina forma.
Cu doctorandus trebuie să fii atent cum vorbeşti, că una-două te face idiot. Tu eşti băiat civilizat, răspunzi cuviincios chiar şi când interlocutorul dă un răspuns mai slab.
Dar ce sunt eu, arbiter elegantiarum, sa penalizez raspunsurile pe care le consider eu slabe? Mie imi pare un tip foarte cult, inteligent, tocmai potrivit sa dezbata subiecte ca asta de acum.
Nu contest că e cult, dar mai contează şi cum te exprimi. Este un off topic ce vorbim acum, dar ăsta e ultimul; cu asta închei paranteza. Aş putea să număr de câte ori apar cuvinte ca prost şi idiot în răspunsurile lui. Chiar acum nu demult a zis ceva de genul: dacă cineva crede că Zelea Codreanu a avut...nu ştiu ce ideologie (nu-mi mai amintesc exact care), e idiot. E poftim! Păi aşa uşor îl faci idiot? Poate că omul nu s-a documentat îndeajuns, dar asta nu înseamnă că e idiot. Gata! Am încheiat off topicul. Trecem la ale noastre. Avem cestiuni arzătoare la ordinea zilei 
Nu fac pe toata lumea "idiot", ci doar pe cei care sunt rautaciosi si spun prostii enorme.
Într-adevăr, Camus nu se pune doar cu călcâiele înainte. Lasă o fereastră puţin întredeschisă, să poată intra şi o rază de soare. Uite ce am mai găsit scris de el: "It is only in this unintelligible and limited universe that man's fate assumes its meaning". Chiar dacă această lume absurdă nu poate garanta un viitor, "it can free the existential human being to becom what he or she wishes"; ajungând la concluzia oarecum mângâietoare cum că: Viaţa unei persoane poate avea un sens chiar dacă lumea, ca întreg, nu are. Interesant.
Prima greșeală pe care o face e faptul că asumi că viața are un sens intrisec. Nu are, singurul sens intrisec al vieții e supraviețuirea individului și perpetuarea speciei. Cum, sau dacă se întâmplă asta sunt doar detalii de decor.
Când realizezi asta, nu îți mai bați capul, pentru viața are atâta sens cât îi dai tu.
"Prima greșeală pe care o face e faptul că asumi că viața are un sens intrisec."
Sunt două moduri de a înţelege ce ai scris aici:
1. Prima greşeală pe care o faci e faptul că asumi...
2. Prima greşeală pe care o face e faptul că asumă...
În primul caz ar veni că te referi la mine, în al doilea ar veni că te referi la el, la Camus. dar aşa, în combinaţia asta "face & asumi" nu merge.
Sensul vietii iti este dat de paradigma pe care o adopti. Daca esti crestin sensul vietii e mantuirea. Daca esti budist e nirvana. Si asa mai departe.
Asa cum atunci cand construiesti o casa incepi cu fundatia si nu cu acoperisul si cand iti cauti sensul in viata trebuie sa incepi cu o fundatie, cu o paradigma si sa construiesti pe ea tot restul si sensul vieti iti rezulta asa cum rezulta un raspuns la o problema de matematica.
Paradigme sunt multe. Înseamnă că tot atâtea sensuri sunt câte paradigme? Şi toate sunt bune? Dacă numai unu e bun iar celelalte o iau pe...arătură, ce-i de făcut? Logic ar fi să luăm măsuri urgente să-l găsim pe ăla bun. Şi asta s-ar putea face printr-o dezbatere onestă, în care să vină toţi cu întrebările sau cu argumentele. Altfel spus, să cercetăm totul şi să luăm ce este bun. Cum ţi se pare, simplu sau complicat?
Desigur, fiecare paradigma isi da propriul sens. Normal ca nu toate sensurile sunt bune asa cum nu toate paradigmele sunt bune.
Multe paradigme sunt gresite, au probleme etc.
Secretul e sa ai tenacitatea si onestitatea sa te uiti prin toate paradigmele astea si sa alegi cea care rezista cel mai bine.
Cand ai gasit acea paradigma ti-ai gasit si sensul vietii!
Sunt absolut de acord cu tot ce ai zis. Urmatorul pas e o lunga dezbatere, dar aceasta dezbatere e necesara pentru orice om onest cu el insusi.
Normal ca e complicat, asa e viata. Dar nu imposibil.
Stii cele 9 fericiri rostite de Hristos pe muntele fericirilor?
Daca ar fi sa adaug propria mea "fericire" as spune:
Fericit cel onest cu el insusi ca el va gasi adevarul.
Ca sa fii onest cu tine insuti iti trebuie multa smerenie. Mandria te face sa te minti singur.
Deci consider ca lungul drum spre sensul vietii porneste cu onestitatea fata de tine insuti. Abilitatea de a nu te minti singur. Extrem de putini oameni au aceasta abilitate din pacate...
Eu ştiam că oamenii sunt înclinaţi să-i mimtă pe alţii, nu pe ei înşişi. Dar s-ar putea să fie şi aşa cum zici. O să mai reflectez la asta.
"acum 19 ore | sabin89 a întrebat:
La întrebarea 'Care este sensul vieţii?' sau, spusă altfel, 'Ce rost are viaţa?' s-au încercat tot felul de răspunsuri"
si uite cum iti raspunzi singur, cuvantul cheie e "sa INCERCAT", dar NU s-a reusit...
Eu personal, cred ca singurul sens al vietii si singurul motiv sa traiesti este apropierea de Dumnezeu.Fiecare atat cat poate,nu cred ca trebuie sa vina din obligatie, setea de a-L cunoaste pe Dumnezeu vine cu timpul fara sa-ti impuna nimeni sa crezi.
Eu zic ca ar fi bine sa-i intrebam pe toti, ca de la toti avem ceva de invatat, desi pe Cioran si pe Petre Tutea as tine mortis sa-i intreb, noroc ca exista inregistrari cu ei pe Youtube si pot sa ii aduc pentru scurt timp la viata, sau cel putin sa aflu ce au avut ei de zis.
Raman in pozitia umila de a-mi accepta conditia umana, ratiunea e prea limitata sa inteleaga spiritul, deci de ce m-as obosi sa desfinesc ceva ce nu se poate exprima in cuvinte?
Mă surprinde faptul că îţi place filosofia lui Cioran.
Oamenii care cocheteaza cu moartea si suferinta des, chiar si cu nebunia cateodata, apreciaza mult mai profund viata decat cei care accepta absurditatile vietii orbeste, fara sa isi puna vreo intrebare.
Dar şi aşa să-ţi tot pui la întrebări fără să ajungi şi la ceva răspunsuri, parcă e...nu ştiu cum.
Exasperant,e agonie.De aia trebuie sa dam dovada de curaj si sa induram toate ratacirile vietii.
Unde duce drumul vietii, nu stim.Viata poate ca nu are rost, dar ce frumos e sa-i dai un sens.
E invers, cand cochetezi cu moartea si suferinta, nu mai apreciezi viata, ca e urata si vrei poate sa scapi de ea, ceilalti apreciaza pentru ca se simt bine si se bucura de ea!
Accepta absurditatile vietii pentru ca le e bine asa, de aia, si daca le e bine, de ce sa-si mai puna intrebari din astea?
Eu zic,dupa ce iesi din prapastie si vezi cat de jos ai fost,spui Doamne ce bine ca sunt in viata si am iesit din situatia aia urata,oricare ar fi ea. Apreciezi in momentul ala toata splendoarea vietii,o floare,un catel,un zambet,lucruri simple dar importante pe care inainte nu le vedeai,poate orbit de iluzii sau vise.
Un om care nu trece prin suferinta, nu da ochii cu moartea, ajunge chiar sa uite de moarte, sa o ignore, crezand ca timpul e nesfarsit.
Toti avem o singura resura reala si e vorba de timp.Pentru toti e limitat,nu ai cum sa nu te intrebi daca l-ai folosit cum trebuie sau nu la sfarsit,stii cum e, putem sa discutam mult si bine si sa filozofam despre moarte la nesfarsit, dar cand vine momentul sa plecam, toti ne schimbam.
Cat de greu este oare, sa stai in fata mortii neinfricat si s-o iei in brate ca pe o iubire pierduta?
Cine nu vede lucrurile simple si importante, e cam prost, scuze ca zic. Nu e nevoie sa cad in cap ca sa vad chestii evidente!
Si cine crede ca timpul e nesfarsit, iar e prost.
Eu stiu mereu ca viata e frumoasa, si ca trebuie sa apreciem fiecare clipa si lucru marunt chiar daca n-am cochetat cu moartea. Si multi sunt asa, pe aia fraierii nu-i pune.
Iar in ce priveste moartea, mor si gata, ce e mare lucru? Nu are de ce sa-mi fie frica, o vad ca ceva firesc chiar daca vine acum sau m ai tarziu, se rupe firu si adios, nu vad unde e problema, insa pana mor, vreau sa imi traiesc clipa tocmai ca apreciez viata, tocmai, ca nu se stie cand ma intalnesc cu moartea.
Suntem muritori si nu se stie cand, asta mi s-a zis de mic tocmai ca sa ma invat cu asta, si acu nu mai vad moartea ca pe ceva vaaai de mine, planeta poate sta si fara mine lejer zic eu.
Nu se invarte lumea in jurul meu.
Eu zic doar ca la un om care a suferit mult, redescoperirea frumusetii vietii este foarte foarte intensa, e un sentiment greu de exprimat.
Si eu am suferit uneori mult in viata, dar nu s-a schimbat perceptia, din contra, am apreciat mai putin viata cand vad ca, contine si rahaturi din astea lungi si unele interminabile. O apreciam mai mult inainte tocmai gandind ca e mai bine asa la general.
Dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra lumii și dacă privim totul obiectiv, cu detașare clinică, atunci trebuie să-i dau dreptate lui Camus. Viața este însă despre noi, este o călătorie pe care o parcurgem în esență singuri, un drum pavat cu bune și cu rele însă este a noastră, noi suntem actorii principali din propria viață și consider firesc ca fiecare să-și găsească un sens vieții. Unii luptă să salveze oameni prin spitale, alții luptă pentru păstrarea legii, Unii râvnesc la bogății și fac orice le stă în putință pentru a le avea în timp ce alții trăiesc de pe o zi pe alta. Și totuși, de multe ori observăm un om sărac ca fiind mai fericit decât cel bogat. Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii săraci iubesc viața așa cum e.
Dacă toată lumea ar gândi ca Albert Camus atunci probabil că nu am mai rămâne prea mulți pe pământ. Opera lui Camus are un fatalism greu de ignorat, când l-am citit prin facultate îmi venea să bag capul în nisip și să aștept moartea.
Sensul vieții este doar cel pe care i-l dăm noi pentru că, așa cum ești în esență singur pe drumul vieții, așa cum ești singurul care cunoaște toate suișurile și coborâșurile pe care le-ai întâmpinat de-a lungul timpului, așa trebuie să iei și decizia de a crede și de a-i da un sens vieții sau de a trăi în deznădejde și disperare.
Înseamnă că nu am nimerit şi eu pe cine trebuia Asta nici nu e singura operă a lui Camus în care el vede lucrurile prin perspectiva asta. Şi "Străinul" e tot cam aşa. Tu ce opere ai citit de el? Camus pare să reprezinte poziţia existenţialistului agnostic cu privire la sensul vieţii.
Este într-adevăr o temă recurentă în operele sale. Pe lângă cele menționate de tine am mai studiat și ciuma, care este cam cel mai faimos roman al său și căderea.
De asemenea, mai are un eseu filosofic care se încadrează în temă și care e destul de cunoscut, omul revoltat, apărut în 1951 parcă. Ți-l recomand dacă dorești să-l aprofundezi pe Camus.
Care este sensul vieții? Fară prea multă filozofie. Sensul vieții este să trăiești, să te înmulțești și să te adaptezi.
Nu e prea simplu spus? Aceleaşi cuvinte se pot spune şi cu referire la animalele din pădure.
Sunt universale. Trăiești, astfel dacă ai murii, n-ar exista acea viață (puterea lui Dumnezeu) ca să mergi, respiri, mănânci sau să faci ceva.
Te înmulțești pentru a duce mai departe generații. te adaptezi aici fie prin muncă, sau alte actiuni pentru a te descurca și a te integra în procesul de dezvoltare in lume. Toate adunate au sens.
Nimeni nu poate sa defineasca sensul vietii, oricat de inteligent ai fi si oricate studii ai detine, totul tine de perspectiva fiecarei persoane, depinde care crezi tu ca este sensul vietii ca individ, nu esti multumit de raspunsuri deoarece sunt doar niste raspunsuri subiective, este pur si simplu parerea acelor oameni de a incerca sa raspunda la aceasta intrebare.
Viata poate fi trista, urata, palida; la fel cum poate fi vesela, frumoasa si plina de energie. Dar, intr-adevar, nimic nu conteaza cu adevarat. Sunt o persoana pe care lucrul asta o inveseleste, nu sunt genul careia ii trebuie un meaning. Poate ca sunt self- sufficient, poate ca nu gandesc la fel de profund ca altii... Mi se rupe, sunt happy asa cum sunt, iubesc vremurile pe care le traiesc si nu as vrea deloc sa probez trecutul ala dupa care sunt toti nostalgici, era de cacao dupa parerea mea deci...as putea spune ca sunt implinit. Stiu ca nu asta ai intrebat, dar cred ca raspunsul sta in fiecare dintre noi, nu prin scrierile marilor filozofi si intelepti.
P.S. Nu este adevarat ca suntem cu totii niste Sisifi. Muncile pot fi schimbate periodic si chiar ar fi recomandata treaba asta atat pentru dezvoltarea personala cat si pentru cea profesionala.
Ar trebui sa ne traim viata in loc sa ne itrebam ce e. Pana intru-un punct e ok sa intrebam insa apoi musai sa o traim!
Am încetat sama mai întreb când am întâlnit-o pe ia știam ce vreau de la viața cu Adevărată știu ce vrea de la viața cu Adevărată din toată inima și tot sufletul
Suflet inima memorie
Nu se intelege ce ai scris, reformuleaza.
Docotore Nu exista tratament pentru suflet și inima n-am ce să-ți formulez nu o mai pot defini
Suflet inima memorie
Nu trebuia sa-mi dai funda, pentru ca nu ti-am raspuns la intrebari
Cred ca nimeni nu poate raspunde corect. Probabil ca sensul vietii se poate experimenta, dar nu se poate explica in cuvinte.
Se spune ca la un moment dat Pilat din Pont l-a intrebat pe Iisus ceva asemanator, "Ce este adevarul?". Iar Iisus a pastrat tacerea.
Noi suntem ca Pilat, vrem sa intelegem totul pe cale rationala. La nivelul asta rational nu se poate cobori ceva asa de inalt, ca sensul vietii.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
