La întrebarea 'Care este sensul vieţii?' sau, spusă altfel, 'Ce rost are viaţa?' s-au încercat tot felul de răspunsuri, dar parcă niciunul pe deplin satisfăcător. M-am gândit să caut părerea unor oameni celebri cu privire la acest subiect şi l-am găsit pe Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru literatură; ăsta trebuie să ne lămurească, mi-am zis.
Camus are un scurt eseu intitulat "Mitul lui Sisif". Aici el examinează eroul absurd, condamnat la o muncă istovitoare, interminabilă şi totodată fără sens. Sisif urcă o stâncă spre vârful unui munte şi după ce stânca o ia la vale, munca se repetă la nesfârşit. Povestea este dezolantă, dar devine cu atât mai dezolantă cu cât realizăm că Sisif este un simbol pentru întreaga umanitate. Asta ne lasă Camus să înţelegem. El cosideră că orice efort omenesc este tot atât de lipsit de sens precum erau acele munci ale lui Sisif (se poate vedea pe net povestea originală a eroului grec). De fapt, Camus afirma undeva: "I don't know a meaning that transcends life. I do not know that meaning and it is impossible for me to know it". De asta el consideră lumea ca fiind absurdă. Şi spune că această lume absurdă nu poate garanta un viitor.
Evident, nu ne poate satisface nici acest punct de vedere. Şi dacă un laureat al Premiului Nobel nu ne poate da o explicaţie satisfăcătoare cu privire la sensul vieţii, pe cine altcineva credeţi că am mai putea consulta? Pe Cioran? Pe Andrei Pleşu? Pe Patriarhul Daniel? Sau pe cine?

Care este sensul vieții? Fară prea multă filozofie. Sensul vieții este să trăiești, să te înmulțești și să te adaptezi.

Un alt mare personaj al literaturii romane spunea:
"Asa sunt zilele mele, una buna, zece rele"

Asadar, in opinia mea, si in mod logic...

Scopul vietii noastre e ca toate aceste 11 zile sa le facem sa fie bune.

Altfel spus, scopul nostru e sa luptam pentru o lume mai buna, sa aducem o mica contributie pentru a crea o lume mai buna, asa, poate, peste mii de ani, urmasii nostri, vor trai intr-o lume ideala, asa cum ne-am fi dorit si noi sa traim.

Si cine stie, poate ne vor reinvia sa ne bucuram si noi de aceea lume.
Poate...

Acest poate nu prea mă încălzeşte, eu vreau să fiu sigur

Imi pare rau, dar moartea e singurul lucru sigur pe lumea aceasta
Restul e minciuna

Nu e prea simplu spus? Aceleaşi cuvinte se pot spune şi cu referire la animalele din pădure.

Sunt universale. Trăiești, astfel dacă ai murii, n-ar exista acea viață (puterea lui Dumnezeu) ca să mergi, respiri, mănânci sau să faci ceva.
Te înmulțești pentru a duce mai departe generații. te adaptezi aici fie prin muncă, sau alte actiuni pentru a te descurca și a te integra în procesul de dezvoltare in lume. Toate adunate au sens.

O sa incerc sa-ti dau un raspuns cat mai satisfacator, aia de mai sus nu pot zice adevarul chiar daca l-ar cunoaste (ca nu ar dori sa incurajeze pe unii la suiciduri si sa nu cumva sa nu mai aiba smecherii pe cine sa slugareasca), nu are nici o importanta ca are premiul nobel, asta nu inseamna ca stie corect sau ca vrea sa spuna corect:

Viata in sine nu are nici un sens, natura a vrut sa existam si atat aiurea, am aparut, am evoluat lent in functie de mediu, ne perpetuam fara sens pana la urma. Ne nastem, invatam, muncim, ne luptam ca sa murim ca prostii apoi, sa facem jocul naturii fara nici un beneficiu de fapt.
Si daca n-am mai fi, nu ar fi nici o problema, pamantul poate sta si fara noi ca miliarde de planete, deci chiar nu e necesara prezenta noastra aici, ca sa zici ca are un sens pentru ceva.

Lasa-l tu pe patriarh care va abera cu religia care e o minciuna facuta de bogati ca sa prosteasca prostii. Eu iti zic realitatea.

Dar daca tot traim, eu zic ca sensul este macar sa ne bucuram de fiecare zi pe care o avem, si sa traim clipa fara prea mari target-uri si chestii prea marete neaparat.

Nu le spune şi tu chiar aşa pe şleau ia-o mai pe ocolite, îmbracă-le cu puţină poleială.

Mă surprinde faptul că îţi place filosofia lui Cioran.

Pai de ce sa nu le zicem pe sleau, adevarul asa trebuie spus, ca de aia nu te-a lamurit nimeni, ca nu zice ca lumea si nu sti ce si cum, eu am si explicat de ce! Ori nu stie, ori nu vrea sa zica.

Religiosii abereaza cu psihoza lor, ceilalti stiu dar nu zic, altii habar nu au pur si simplu, dar nu-s nici religiosi.
Aia care apar public nu pot zice adevarul, si am zis si de ce, doar nu poate demoraliza oamenii, ca dupa mai marii lumii sensul oamenilor este sa traga pentru ei si sa-i imbogateasca cat mai mult, si asa ca le baga tot felul de sensuri ale vietii pe gat.

De aia suicidul e interzis de relgie peste tot, de unde a plecat? Tot de acolo, ca aveai trei solutii, fie munceai pentru ei din greu pentru nimic, fie pe strazi, fie adios si scapai.
Au vrut sa-ti ia a treia optiune.
Deci totul e politica, si tot politica e deci, sa nu te lamureasca nimeni!

Oamenii care cocheteaza cu moartea si suferinta des, chiar si cu nebunia cateodata, apreciaza mult mai profund viata decat cei care accepta absurditatile vietii orbeste, fara sa isi puna vreo intrebare.

Dar şi aşa să-ţi tot pui la întrebări fără să ajungi şi la ceva răspunsuri, parcă e...nu ştiu cum.

Exasperant,e agonie.De aia trebuie sa dam dovada de curaj si sa induram toate ratacirile vietii.
Unde duce drumul vietii, nu stim.Viata poate ca nu are rost, dar ce frumos e sa-i dai un sens.

Nu fac pe toata lumea "idiot", ci doar pe cei care sunt rautaciosi si spun prostii enorme.

E invers, cand cochetezi cu moartea si suferinta, nu mai apreciezi viata, ca e urata si vrei poate sa scapi de ea, ceilalti apreciaza pentru ca se simt bine si se bucura de ea!
Accepta absurditatile vietii pentru ca le e bine asa, de aia, si daca le e bine, de ce sa-si mai puna intrebari din astea?

Eu zic,dupa ce iesi din prapastie si vezi cat de jos ai fost,spui Doamne ce bine ca sunt in viata si am iesit din situatia aia urata,oricare ar fi ea. Apreciezi in momentul ala toata splendoarea vietii,o floare,un catel,un zambet,lucruri simple dar importante pe care inainte nu le vedeai,poate orbit de iluzii sau vise.
Un om care nu trece prin suferinta, nu da ochii cu moartea, ajunge chiar sa uite de moarte, sa o ignore, crezand ca timpul e nesfarsit.
Toti avem o singura resura reala si e vorba de timp.Pentru toti e limitat,nu ai cum sa nu te intrebi daca l-ai folosit cum trebuie sau nu la sfarsit,stii cum e, putem sa discutam mult si bine si sa filozofam despre moarte la nesfarsit, dar cand vine momentul sa plecam, toti ne schimbam.
Cat de greu este oare, sa stai in fata mortii neinfricat si s-o iei in brate ca pe o iubire pierduta?

Într-adevăr, Camus nu se pune doar cu călcâiele înainte. Lasă o fereastră puţin întredeschisă, să poată intra şi o rază de soare. Uite ce am mai găsit scris de el: "It is only in this unintelligible and limited universe that man's fate assumes its meaning". Chiar dacă această lume absurdă nu poate garanta un viitor, "it can free the existential human being to becom what he or she wishes"; ajungând la concluzia oarecum mângâietoare cum că: Viaţa unei persoane poate avea un sens chiar dacă lumea, ca întreg, nu are. Interesant.

Nu e nevoie sa consulti pe nimeni. Aici, acum. Atit. Restul e praf si pulbere... sau un viitor despre care nu stim nimic. Bine, asta nu inseamna sa nu iti faci planuri de viitor sau sa nu inveti cate ceva din greselile trecutului, ci ca pur si simplu nu are sens sa te consumi prea mult cu end game-ul. There's no goddamn end game. Bucura-te de ce ai acum, ca la un moment dat se face totul negru si gata. Se rupe filmul, hasta la vista baby, adieu mon dieu.

Până la urmă asta facem, că n-avem încotro, dar cred că merită să avem şi câte o discuţie de felul ăsta, cel puţin de dragul de a mai incerca câte un exerciţiu intelectual

Cine nu vede lucrurile simple si importante, e cam prost, scuze ca zic. Nu e nevoie sa cad in cap ca sa vad chestii evidente!
Si cine crede ca timpul e nesfarsit, iar e prost.
Eu stiu mereu ca viata e frumoasa, si ca trebuie sa apreciem fiecare clipa si lucru marunt chiar daca n-am cochetat cu moartea. Si multi sunt asa, pe aia fraierii nu-i pune.

Iar in ce priveste moartea, mor si gata, ce e mare lucru? Nu are de ce sa-mi fie frica, o vad ca ceva firesc chiar daca vine acum sau m ai tarziu, se rupe firu si adios, nu vad unde e problema, insa pana mor, vreau sa imi traiesc clipa tocmai ca apreciez viata, tocmai, ca nu se stie cand ma intalnesc cu moartea.
Suntem muritori si nu se stie cand, asta mi s-a zis de mic tocmai ca sa ma invat cu asta, si acu nu mai vad moartea ca pe ceva vaaai de mine, planeta poate sta si fara mine lejer zic eu.
Nu se invarte lumea in jurul meu.

Nu trebuia sa-mi dai funda, pentru ca nu ti-am raspuns la intrebari
Cred ca nimeni nu poate raspunde corect. Probabil ca sensul vietii se poate experimenta, dar nu se poate explica in cuvinte.
Se spune ca la un moment dat Pilat din Pont l-a intrebat pe Iisus ceva asemanator, "Ce este adevarul?". Iar Iisus a pastrat tacerea.
Noi suntem ca Pilat, vrem sa intelegem totul pe cale rationala. La nivelul asta rational nu se poate cobori ceva asa de inalt, ca sensul vietii.

Dacă nimeni nu are un răspuns satisfăcător, înseamna ca funda să nu poată fi dată la nimeni. Evident, nici răspunsul tău nu a fost satisfăcător. Dar mi-a plăcut formula "un sisif premiat de alţi sisifi"

Eu zic doar ca la un om care a suferit mult, redescoperirea frumusetii vietii este foarte foarte intensa, e un sentiment greu de exprimat.

Sensul e acela de a inventa povești și filosofii care să ne dea un sens satisfăcător pentru a trăi liniștiți și satisfăcuți. Orice animal vrea asta. Însă pentru noi propria minte e dușmanul nostru. Dacă nu am gândi atât, nu ne-ar trebui un sens, ci doar mâncare, reproducere și un adăpost cald și liniștit. Cu sens sau fără sens, instinctul nostru animalic nu ne ferește de inevitabil. Ne luptăm cu morile de vânt.

"ci doar mâncare, reproducere și un adăpost cald și liniștit." - plus nişte probleme sofisticate de matematică, aş mai adăuga eu.

Si eu am suferit uneori mult in viata, dar nu s-a schimbat perceptia, din contra, am apreciat mai putin viata cand vad ca, contine si rahaturi din astea lungi si unele interminabile. O apreciam mai mult inainte tocmai gandind ca e mai bine asa la general.

Viata poate fi trista, urata, palida; la fel cum poate fi vesela, frumoasa si plina de energie. Dar, intr-adevar, nimic nu conteaza cu adevarat. Sunt o persoana pe care lucrul asta o inveseleste, nu sunt genul careia ii trebuie un meaning. Poate ca sunt self- sufficient, poate ca nu gandesc la fel de profund ca altii... Mi se rupe, sunt happy asa cum sunt, iubesc vremurile pe care le traiesc si nu as vrea deloc sa probez trecutul ala dupa care sunt toti nostalgici, era de cacao dupa parerea mea deci...as putea spune ca sunt implinit. Stiu ca nu asta ai intrebat, dar cred ca raspunsul sta in fiecare dintre noi, nu prin scrierile marilor filozofi si intelepti.
P.S. Nu este adevarat ca suntem cu totii niste Sisifi. Muncile pot fi schimbate periodic si chiar ar fi recomandata treaba asta atat pentru dezvoltarea personala cat si pentru cea profesionala.