Legea lui Franko are o explicație care poate include o parte metafizică. Viața este un compus de experiențe și trăiri pe care omul le asimilează și de asemenea este asimilat de către acestea deci vorbind de o interdependență cauzală a activităților atât psihologice cât și fiziologice ale omului, a gândirii și a dorinței sale care uneori poate fi atât justă cât și nesăbuită. Mereu omul a tins ca o bestie fără vreun motiv precis, amăgindu-se de nenumărate ori, la fericire și la plăcere iar în momentul în care a găsit ceea ce considera că i-o oferă nu a putut să se rezume doar la atât ci a alergat mai departe ca într-un tunel al disperării în capătul căruia se vedea adevărata lumină existențialistă dar care rămânea la aceeași distanță indiferent de efortul depus pentru a ajunge acolo. Deci oare acel capăt exista cu adevărat pentru condiția individului uman care putea fi doar observat dar neatins? Franko fiind un adept mai practic a preferat să staționeze și să doboare zidurile de care era înconjurat realizând că este o cale mai simplă de a ajunge unde și-a propus după prima fisură făcută în zid. Dar oare a spart zidul? Nu știm însă viața este singurul prilej relevant pe care îl avem ca să aflăm lucrul acesta.
E o lege stupida in viata trebuie sasi gasesti darul si sa faci ceea ce isi place, cei mai mari savanti tiau dat viata in numele stiinteti, uni au fost arsi de viu de catre biserica uni au murit in urma unor experimente
OFetitsaRoz întreabă:
anonim_4396 întreabă: