Lumea este un adevăr de suferință și bucurie. Aceasta-i ideea ce mi-a venit sub duș (un lacăș sfânt în care toți regăsesc înțelepciunea uitată
). Simt că este incometă afirmația, totuși. Trecuse-mi gândul în câteva conversații și am ajuns la o următoare reformulare: lumea este un adevăr de suferință și bucurie, o cauză de speranță. Ce păreri aveți?
). Simt că este incometă afirmația, totuși. Trecuse-mi gândul în câteva conversații și am ajuns la o următoare reformulare: lumea este un adevăr de suferință și bucurie, o cauză de speranță. Ce păreri aveți? 
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Nu cred ca e un adevar... ma degraba un amestec sau o realitate de suferinta si bucurie.
Răspunde
Si noi traind subiectivi nefiind siguri de posibilitatea valida a experientei obiective, credem ca traim un adevar. O realitate cu care suntem in relatie directa imi pare ca este subiectiva, desi... Daca o supunem unor idei, atunci realitorice poate fi orice decat subiectiva (presupun). 
Posibil. Atunci lumea vede viata ca pe un adevar de suferinta si bucurie.
Cine ti-a zis ca lumea e facuta pentru tine ca sa te raportezi la ea subiectiv? Lumea, daca exista, exista si atat. Tu zici ca bucuruie si suferinta. :|
Astea-s simple considerente umane bazate pe categorisiri rudimentare. Daca te referi la experienta de a trai, bun, asta poate fi orice. Suferinta, violenta, extaz, dopamina, nebunie, tot tacamu'. Eu vreau muzica.
www.youtube.com/watch?v=AdKNlGfkyhc
Îmi place. E o idee interesantă, o nouă perspectivă. Asta în cazul în care privim lumea ca pe un adevăr absolut și nu ca pe o iluzie.
Noica spunea de o diferență anume: Adevărul este cel absolut și suprem, iar adevărurile sunt concrete. Îmi pare că ne prefacem în haiduci dacă facem referință la Adevăr, din moment ce avem o rațiune mărginită de senzații, iar gândirea nu poate concepe decât adevăruri.
Din moment ce acceptăm că avem o rațiune mărginită de SENZAȚII, cred că gândirea nu poate concepe decât adevăruri absolute gânditorului, dar (probabil) relative altor gânditori sau Adevărului cel absolut și suprem.
Lumea, suferinta, bucuria, speranta-toate-s relative, sper ca in capul tau nu e asa. de ce nu studiezi tu putin kafka?
Il voi studia. Cat despre totul relativ (nu-l contrazic), dar prefer sa ma situez intr-o anume idee, in acelasi timp fiind constient de relativitate, de schimbare. A trai intr-o lume relativa este o negasire a sinelui propriu, dupa parerea mea.
Care sine propriu? breviarul de filozofie s-ar putea numi un sine propriu? facem altfel. citeste eliade si incearca sa razi din tot sufletul.
O intrebare foarte buna, din pacate raspunsul castigator nu s-a ridicat la inaltimea intrebarii.
Pe aceasta lume nu exista adevar sau minciuna, nu au existat niciodata, exista doar fapte empirice. Insa toate fiintele care exista pe aceasta lume accepta doar acele fapte care sunt pozitive pentru ele si le accepta ca fiind "adevarul". Fac asta pentru ca nu stiu alta cale de a trai. Totusi, ironia este ca pentru fiintele neputincioase care alcatuiesc majoritatea acestei lumi, tocmai acele fapte care le sunt negative si pe care le ignora, formeaza in realitate "adevarul".
Raspunsul castigator a fost ales aleatoriu 
(exista si optiunea aceasta), din cauza lipsei mele de decizie inaintea raspunsurilor.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
