Mai exista minuni?

Eram suparata foc pentru ca mama nu imi dadea bani sa merg in excursie la manastiri. Am luat-o frumusel de acasa cu un rucsac cu haine, periuta de dinti si un sapun si m-am indreptat pe jos spre casa colegei si prietenei mele Gilda. Incepusem sa plang pe strada, de fapt imi plangeam soarta si exageram, asa cum o fac toate adolescentele. Din spatele meu am auzit pasi...cineva ma urmareste, mi-am zis eu. Am incetinit pasul si barbatul respectiv m-a depasit, s-a uitat o data in spate si s-a oprit la o ghereta. Eu am mers repejor, inima imi batea cu putere. Ma gandeam ca asta mai imi lipseste, sa ma si violeze careva sa fie meniul complet. Cand am crezut ca am scapat de belea, iar pasi in spatele meu... vaiii, nu va imaginati ce sudori m-au trecut! In schimb, barbatul acela mi-a intins un trandafir... am ramas socata. Aratam groaznic! plansa toata, un par de tot praful si el imi intindea o floare. Nu mi-a zis nimic, am luat-o si el a plecat fara sa imi ceara nimic in schimb. Am vrut sa alerg la el sa ii spun multumesc dar... se pierduse prin multime.
Pentru mine a fost o minune, un inger de la Dzeu coborat pe pamant, care sa imi spuna ca sunt iubita de EL... nu mai are rost sa va spun cat de fericita am fost si ca am zambit toata ziua, nu?