Marile tragedii ale lumii, in special cele grecesti clasice si cele ale lui Shakespeare, sunt considerate de multi ca lucrari de arta de o valoare suprema. Ganditi-va, de exemplu, la Edip rege sau la Hamlet - aceste creatii cu greu pot fi intrecute de orice altceva in literatura; sau chiar in arta in general. Lucrul acesta da nastere unui paradox. Noua ne plac atat de mult aceste creatii... dar ele sunt pline de mizerie si suferinta si au deznodamant nefericit. Ce explicatie am putea da acestui "paradox" al tragediei?
Buna observatie!
Shakespeare creeaza suspans (balanta-cred ca pot spune si asa) prin contraste. La fel cum un bucatar talentat poate crea o balanta prin gusturi total opuse cu ajutorul palate-ului de care dispune, asa si Shakespeare te duce de la bogatie la mizerie, de la dragoste la ura, de la viata la moarte prin talentul punerii in rima. Un roller-coaster emotional. Normal ca place, asta este scopul unui artist, sa transmita emotie. Interesant este ca face din personaje victime ale propriilor emotii. Este un mesaj foarte clar si dur.
Eu asta am inteles din operele lui, poate ma insel.
Răspunde"Eu asta am inteles din operele lui, poate ma insel." - Eu unul nu cred ca te inseli. Si imi place descrierea pe care ai facut-o.
Răspunde
Mersi de aprobare si compliment! Deh, trebuia sa ma descurc si eu cumva in scoala 
.
Ordonare:
După relevanţă
Tragedia implica o lupta nobila(cu destinul, cu ipocrizia, cu minciuna, cu nedreptatea) In urma careia eroul este invins patrandu-si totusi maretia.Acest final de tregedie ii ofera spectatorului o stare de purificare sufleteasca numita de greci"catharsis".
Răspunde
Nu vreau sa insult pe nimeni, insa in genere, tragedia si mizeria sunt singurele lucruri vizibile pentru un ochi superficial.
Zau? Nu e invers? http://static.fjcdn.com/......595617.jpg
Bine faci ca nu vrei sa jignesti. Jignirile chiar nu au ce cauta pe un site de socializare...
Eu vorbeam de mizerie in literatura si arta, nu in viata reala.
Atunci scuza-ma, eram pe langa subiect.
Omului ii place sa sufere.
Ii place sa creada ca suferinta te inalta sau ceva asemanator ...nu stiu cat de inaltatoare poate fi.
Daca o ai din plin,ajungi la un punct mort din existenta in care nu ti-o mai doresti,nu-ti mai doresti nimic, nici macar fericire la schimb.
--Poate ne plac operele triste pentru ca tristetea, suferinta sunt profunde si ne gandim ca dupa o intreaga piesa, un intreg film, o intreaga opera presarata cu suferintele si durerile protagonistilor, intr-un final binele va invinge si fericirea ii va inunda din nou.
Poate omul, intr-un mod subconstient, apreciaza tristetea pentru ca stie, intuieste ca ar putea fi urmata de fericire.
Poate oamenii sunt gata sa indure suferinta pentru a putea trai mai apoi macar o clipa de fericire.
In suferinta se nasc marile opere, cred eu, opere de orice natura.
Nimeni nu scrie cand e fericit si cand totul e bine in trairea lui, nu atinge profunzimea lucrurilor in modul tulburator in care o face cand e dezamagit si trist.
"si ne gandim ca... intr-un final binele va invinge si fericirea ii va inunda din nou" - Uite la Hamlet: Ofelia moare, Polonius moare si insusi Hamlet este omorat. Deci intr-un final cam asta se intampla. Nici binele nu invinge si nici fericirea nu ii inunda. Tragic final
Sigur..sunt situatii si situatii ca si in viata.
Nu am spus ca toate trebuie sa se termine cu fericire.
Am spus ca "ne gandim ca." in sensul de "speram ca".
Fiecare spera, speranta nu prea moare.
Eu unul nu cred ca e neaparat un paradox, poate unora dintre cititori pur si simplu lea placut felul in care a fost compusa opera(gandita) si felul prin care autorul transmite sentimentele...nu neaparat mizeria/nefericirea descrisa in opera
Scrieri aproape nule, fata de realitatea traita zi de zi de catre fiecare om in parte.
Nici nu cred ca ai fi in stare
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
