Eu cred ca se refera la principiile dupa care se formeaza un anumit fenomen, la modul prin care acesta functioneaza iar daca nu cunoastem aceste baze, cu siguranta ca nu vom putea intelege niciodata pe deplin un anumit fenomen.
Principiile, functionamentul sunt baze ale modelelor mecanice si cu siguranta ca atunci cind a facut aceasta afirmatie se referea si la anumit tip de fenomene.
Raţiunea şi conştiinţa nu reprezintă structuri mecanice pentru că ele nu sunt constante, se schimbă, se adaptează în funcţie de mediul în care trăim.O structură mecanică funcţionează după acelaşi principiu mereu, indiferent de "accidentele" care apar.
Mintea omenească se structurează şi se formează în funcţie de fenomenele care apar.Ea are nevoie de o reprezentare a acestui fenomen pentru a-l analiza în detaliu. Uite, hai să-ţi spun altfel.Nu-i aşa că atunci când ţi se explică un anumit concept, fenomen îl înţelegi mai bine dacă ai şi o reprezentare, o iconografie a acestuia? Iar dacă îl construieşti chiar tu, vei înţelege mult mai bine. Gândeşte-te la cei mici, ei înţeleg mult mai bine un anumit concept dacă li se arată un desen reprezentativ.La fel şi ceilalţi, au nevoie de o reprezentare pentru a da un sens noţiunilor studiate.
Categoric rațiunea nu este un „sistem mecanic". Dar un model mecanic este mai ușor de înțeles. Ceea ce nu exclude înțelegerea unor fenomene care nu se pot reprezenta prin modele mecanice (de pildă fenomenele electrice, deși uneori și aici se pot aplica modele mecanice).