Problema morţii agită cel mai intim miez al minţii umane. Începuturile şi sfârşiturile se află programate în creierul nostru.Dar teama pătrunzătoare nu este că viaţa e prea scurtă, ci aceea că moartea este mult prea lungă.Ne sufocă regretele pentru veşnicia absenţei noastre. Încercăm să ne convingem că viaţa este un dar veşnic, iar moartea li se întâmplă celorlalţi.În ciuda creierului nostru logic, ne ascundem în negare.Totuşi, refuzul de a cădea la înţelegere cu moartea scade din intensitatea vieţii.Să ne gândim la cei care mor subit.Moartea instantanee nu pare să prezinte probleme pentru cei în cauză. Probabil că acest "tip de moarte" este dorit de mulţi, dar nu este cea mai bună cale. Moartea este mult prea integrată vieţii pentru a fi lipsită de consideraţie.Moartea subită nu îi pregăteşte pe cei rămaşi pentru totalitatea pierderii.Nu cadavrul fără simţire este actorul principal al dramei morţii, ci supravieţuitorii, cei care rămân, răniţi de experienţa morţii, să continue drumul vieţii. Într-adevăr, moartea este preţul plătit pentru aproape toate bunurile pe care le preţuim în viaţă. Fiinţele umane sunt extraordinar de adaptabile psihologic, dar adaptarea este deformată atunci când moartea este instantanee şi neaşteptată. Adaptarea are nevoie de balsamul timpului.Moartea subită înlătură spaţiul emoţional necesar înţelegerii pierderii.Totuşi,omul nu are nevoie de iluzia deşartă că ultimile câteva zile pot să repare miraculos stricăciunile şi rănile profunde acumulate într-o viaţă. Moartea nu are o astfel de putere magică. Oamenii vor din ce în ce mai mult să aibă control asupra deciziilor lor de la sfârşitul vieţii şi să moară cu demnitate.Această demnitate trebuie căutată în demnitatea cu care ne-am trăit viaţa.Nu există o artă de a muri, ci o artă de a trăi.O moarte bună este oglinda unei vieţi bine trăite.Cu alte cuvinte, moartea este un fel de elixir care ne curăţă ochii cei vii.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Ha.mi-ai amintit de un vers: "Desavarsirea-nseamna pura moarte" Cred ca se potriveste perfect aici 
Un cuvant, greu, plin, valoros, semnificativ.
Un cuvant care semnifica infinitate, perioada terminala, viata impalpabila.
Un cuvant care exprima atat de multe sentimente.
Plin de regrete? Poate, daca regretele astea reprezinta pentru fiecare altceva.
Gol? Da, poate, atunci cand ne simtim nuli, cand aflam de moartea unui apropiat.
Un cuvant gol pentru cel care moare, unul plin de regrete pentru unii dintre cei care raman.
Natura ne ofera un ciclu de experiente care include nasterea, cresterea si reproducerea. Moartea este modul in care natura inchide acest ciclu. Pe multi ii ingrozeste ideea mortii, in timp ce altii o privesc cu calm. Intr-un sens, noi ne familiarizam cu moartea inca din timpul vietii. Vedem sau auzim mereu despre altii care mor. Noi insine suntem la un pas de moarte uneori. Sau, cand ne ducem seara la culcare, admitem faptul ca nu este suta la suta sigur ca ne vom scula a doua zi. Un renumit jurnalist american a scris inainte de a muri: "He who dies a thousand deaths meets the final hour with the calmness of one who approaches a well- remembered door".
Exista doua conceptii despre moarte: 1. Trecere, 2. Nonexistenta.
1. Moartea luata in sens de trecere apartine mai mult religiilor si este reprezentata de eshatologiile respective. Eu personal cred in eshatologia crestina.
2. Moartea ca nonexistenta. Pe aceasta o putem privii din 3 unghiuri: ca ceva negativ pentru ca ne ameninta insasi existenta, ca ceva caruia nu i se poata acorda calitate (cand nu existi nu iti poate face nimeni rau) si in final ca ceva pozitiv deoarece scapi din gluma asta pe care noi o numim viata, scapi din cusca intrebarilor si a minciunilor si ajungi la adevar, adica la nimic.
Eliberare.La nick-ul pe care-l ai, cred ca o sa fie o bagatela sa intelegi de ce o consider asa.Si nu, nu sunt tragsit, nu am tendinte suicidale si consider ca viata e oportunitatea totala, care trebuie fructificata din plin.Totusi,la rata de speranta a vietii, in crestere, majoritatea oamenilor din tarile dezvoltate traiesc ~75 de ani.Nu zic ca e prea mult, sau prea putin, desi englezii au o vorba pentru o perioada asa de lunga de timp petrecuta facand un singur lucru, cand tu te amagesti ca esti multi-tasking.It's wearing you out.Mai meritam si o pauza.Iar pauza asta este moartea.Nu,nu-mi plac nici Cioran, nici Bacovia.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
