Motto: Normalul meu se termină acolo unde începe normalul tău și atâta timp cât "normalurile" noastre nu se întrepătrund, ambele noramluri pot exista în același timp.

Am văzut și pe TPU dar și în viața de zi cu zi oameni care insistă să-și dea cu părerea neîntrebați despre ce e normal și ce nu ca alții, indivizi total necunoscuți lor, să facă cu viața lor. Normal și atât. Fără raportări. E o diferență între a afirma că "cenzura nu este normală pentru că încalcă libertatea de exprimară" și a afirma că "libertatea de exprimare nu e normală pentru că îi deranjează pe unii".
Dacă scormonești după cuvântul "normal" prin TPU o să găsești useri care se dau "respectabili" care pledează pentru "normalitate". Astfel, în numele normalității LOR (fără nicio legătură cu ceilalți indivizi), astfel de oameni îți spun prin "normalitatea" lor cum să dormi, cu cine să dormi, cum să faci sex, când să faci sex, cu cine să faci sex, de ce să nu faci sex, de ce să te căsătorești, când să te tunzi, unde să te razi și tot felul de astfel de aspecte intime fără să facă vreun apel la rațiune de vreun fel ci răspunzând pur și simplu "așa e normal".

Întrebări:
1. De ce unii oameni nu pot accepta că normalul lor nu este universal valabil?
2. Cine și de ce este în măsură, altcineva decât individul însuși, să stabilească ce e normal atâta vreme cât nu afectează la modul real pe ceilalți?
3. Cum vă explicați (că eu nu mi-o pot explica) dorința arzătoare a multor oameni (dorință exploatată mai nou și de guvernele doritoare de intervenționism) de a se băga până în cele mai mici detalii ale vieții intime ale oamenilor numai pentru a-și impune propria judecată/"normalitate"?
4. Cum vedeți apetitul din ce în ce mai crescând al unora dintre guverne (inclusiv cel românesc) de a reglementa strict în funcție de unele opinii aspecte care țin de libertatea individuală?

P. S.: Orice exemple sunt binevenite. Rog administratorii să nu șteargă niciun răspuns căci le cam e obiceiul în ultima vreme.
P.S.2: Mențiune: La întrebarea 2 vă rog să evitați apelul la religie. În cazul celorlalte, dacă simțiți nevoia, folosiți-l. Rugămintea vine pentru a evita monopolizarea discuției în spectrul teist.

Fiintele constiente simt durerea si placerea, au dorinte, aversiuni si alte nevoi, au stari emotionale mai mult sau mai putin intense. Unele dintre lucrurile pe care le realizeaza sunt determinate de acesti factori.
De astfel, faptuiesc cu un scop. Ele nu numai ca au un obiectiv in minte, dar si vor sa faca ceea ce fac. Daca nu vor fi frustrate sau nemultumite daca sunt impiedicate sa infaptuiasca ceea ce si-au propus.
De pilda, obiectele materiale, chiar si computerele sofisticate, par sa nu simta placerea sau durerea, dorinta sau aversiunea. Desi computerele pot indeplini sarcini foarte complexe, fac aceasta in mod automat si nu pentru ca asa vor. Si, ele, par de asemenea, sa nu simta placerea sau durerea si sa nu fie frustrate daca sunt impiedicate sa faptuiasca ceva.
Persoanele adulte normale au standarde in functie de care judeca situatii si actiuni. Ele au propriile valori. Un individ poate judeca propria sa actiune sau pe a altuia ca fiind curajoasa, imorala, nedreapta, frumoasa din punct de vedere artistic si in multe feluri. Valorile calauzesc persoana si felul in care ii evalueaza pe ceilalti oameni. Obiectele materiale, par sa fie lipsite si sa nu aiba aceste valori; asa cum nu au dorinte , care sa le impinga sa faca anumite lucruri, ele nu au nici valori care sa le calauzeasca in ceea ce fac. Ele nu actioneaza in asa fel incat sa se poata spune ca au actionat moral sau curajos sau conform vreunei alte valori.
De obicei, un ins, cand i se cere sa spuna cine este, el prezinta o lista a functiilor lui sociale. Ca e student sau ca este muncitor, cantaret si asa mai departe.
Functiile acestea sociale includ modalitati clare de comportament si de interactiune cu ceilalti oameni. Si aici dau un exemplu, si anume: exista modalitati normale - standardizate - de comportament potrivite statului de student, diferite de modalitati normale de comportament ale unui soldat, etc...
Oamenii se poarta asa cum se presupune ca trebuie sa se poarte in aceste functii (prin analogie cu rolurile dintr-o piesa de teatru).
Conform acestei conceptii, 'sinele' este organizarea tuturor functiilor sociale ale unui individ. Unele dintre aceste functii ne definesc mai mult decat pe altii.
Functiile unei persoane tind sa interactioneze intre ele, iar sinele este unitatea acestor functii. Perceperea sinelui este perceperea importantei diferitelor noastre functii si a felului in care se modifica reciproc.
Cand cineva trece printr-o ''criza de indentitate'', isi pierde, cel putin partial, aceasta percepere a organizarii functiilor, care ar trebui sa-i calauzeasca comportamentul.
Unii oameni considera ca organizarea functiilor sociale nu tine seama, cu adevarat, de sinele lor. Ei cred ca ''esenta sinelui'' este ceva diferit de functiile lor. Putem indeplini noi functii si le putem abandona pe cele vechi tocmai datorita acestei esente a sinelui. De-a lungul acestor schimbari ramanem aceeasi persoana, din cauza ca aceasta esenta a sinelui este ceea ce suntem cu adevarat.
Deci, unele caracteristici ale individului se pot schimba, dar el continua sa fie acelasi ins.
Dinstinctiile referitoare la comportamentul uman poate afecta responsabilitatea. De regula, o persoana, se considera responsabila moral si legal numai pentru actiunile voluntare. Adica e vorba de cele sub controlul nostru.
Daca nu intelegem circumstantele in care actionam sau rezultatele cauzale corespunzatoare miscarilor noastre imediate, probabil ca nu stim ce facem. Si atunci, ignoranta isi face aparitia. Se poate sa aiba habar de ce a facut acele gesturi dar nu va stie ce face dintr-un alt punct de vedere mai larg. Pentru ca se poate insela asupra a ceea ce credea sau adica sa aiba opinii false cu privire la acestea.
De exemplu, ar putea sa creada ca scarpinatul in zone intime poate fi un semn de gratitudine - sa spun asa, in mediul respectiv. In acest caz, exista o diferenta intre ceea ce credea ca face si ceea ce facea de fapt.
De asemenea, exista si constrangerea atunci cand persoana este fortata sa faca ceva. Insa amenintarile si circumstantele neobisnuite in care putem fi pusi sau suntem fortati sa facem ceva ce in alte conditii n-am face nu sunt cazuri clare de constrangere. Aceasta pentru ca sta in puterea noastra sa rezistam amenintarilor sau sa ignoram circumstantele. Totusi, dar in alte cazuri de constrangere, se considera ca factorii externi, reduc gradul de voluntariat al unei actiuni.
Suntem expusi reactiilor celorlalti in functie de actiunea pentru care suntem responsabili. Ceilalti, bineinteles, ne fac responsabili pentru actiunea respectiva.
Majoritatea problemelor legate de responsabilitate se refera la responsabilitatea pentru anumite actiuni pe care sa le savarsim sau pentru nereusita lor. Vrem sa stim daca este corect ca cineva sa fie rasplatit sau pedepsit, laudat sau blamat (facut responsabil) pentru o actiune pe care a respins-o.
De pilda, din perspectiva sistemului juridic si a moralitatii, oamenii sunt responsabili numai pentru actiunile voluntare si rezultatele acestora (ceea ce o persoana normala considera a fi rezultatele unei actiuni voluntare). Ceilalti oameni si autoritatile legale ne pot face in mod legitim responsabili numai daca comportamentul se afla sub control nostru. Daca putem dovedi ca actiunea noastra nu era voluntara, ne putem apara in fata pedepsei si a blamului. Daca am fost fortati sa comitem un act criminal, sa zicem, de pilda, ca cineva ne forteaza sa lovim o alta persoana, sau daca, fara ca sa avem vreo vina, nu ne dam seama ca ceea ce facem este impotriva legii. In mod similar, nu suntem responsabili pentru incalcarea legii morale daca actionam din constrangere sau din ignoranta.
Constrangerea si ignoranta anuleaza responsabilitatea morala si juridica pentru o anumita actiune daca aceste conditii se afla sub controlul nostru. Responsabilitatea morala si juridica nu sunt anulate daca persoana este responsabila de faptul ca se afla in conditia de constrangere sau de ignoranta care face ca acea actiune sa fie involuntara. Persoana poate sa fie vinovata pentru ca nu-si da seama ca incalca o lege morala sau juridica.
Cand se afla sub influenta alcoolului sau a altor narcotice, individul poate sa nu-si dea seama de ceea ce face, dar este responsabil pentru conditia in care se afla.
Un individ poate sa nu fie suficient de atent, astfel incat sa ''cauzeze un accident'' (cand cineva nu este suficient de atent spunem de regula ca este ''neglijent''). De exemplu, daca cineva transporta o otrava sau un acid puternic intr-o ceasca de cafea intr-un autobuz aglomerat, el poarta toata raspunderea daca cineva ii loveste bratul si il sileste sa se verse acidul pe o persoana nevinovata.
Iar in unele sisteme religioase, morale si juridice, oamenii, iti spun drept, sunt facuti responsabili pentru ceea ce fac, indiferent daca actiunile respective sunt sau nu voluntare. Aceasta se numeste ''responsabilitate absoluta''. In cadrul unui sistem de responsabilitate absoluta persoana este responsabila pentru comportamentul sau, indiferent daca acesta se afla sau nu sub controlul ei. O persoana poate fi trasa la raspundere de catre zei, preoti sau credinciosi pentru incalcarea poruncii de a nu vizita o insula sacra, chiar daca barca sa a fost aruncata pe insula de o furtuna sau daca nu cunostea porunca. Exista si in sistemul nostru juridic cateva cazuri in care regulamentele si legile civile cer oamenilor si companiilor o responsabilitate absoluta pentru comportamentul lor. Persoana sau compania este blamata sau pedepsita in mod legitim pentru o anumita incalcare, indiferent daca ctiunea de incalcare era sau nu voluntara.
Daca responsabilitatea pentru o anumita actiune cere ca persoana sa aiba posibilitatea de a alege si sa nu faca acea actiune, iar constrangerea interioara inseamna ca persoana respectiva nu poate alege sa nu faca acea actiune, constrangerea interioara anuleaza responsabilitatea.
Pentru ca daca o forta interioara poate intr-adevar depasi vointa unei persoane si o poate face sa actioneze, persoana n-ar trebui sa fie facuta responsabila, decat daca ea este vinovata pentru faptul de a se afla sub controlul acelei forte interioare.
Unii oameni, si probabil toate animalele, nu au capacitatea de a alege pe care o au fiintele umane normale. Ei se pot afla sub controlul unei constrangeri interioare sau le pot lipsi unele aptitudini mintale necesare capacitatii de a alege.
De regula, consideram ca toti copiii mici, oamenii cu deficiente mintale si unele persoane bolnave nu sunt responsabili pentru unele din actiunile lor.
Ei nu sunt asa de responsabili pentru ca nu sunt capabili sa aleaga aceste actiuni. Le lipseste libertatea vointei. Un copil foarte mic le are inainte de a actiona. El nu alege intre mai multe posibilitati la care mediteaza dinainte. Dimpotriva, el actioneaza in conformitate cu ''ceea ce ii vine in minte''. Copiii mici si alte persoane cu deficiente mintale permanente nu au capacitatea de a reflecta la consecintele comportamentului lor.
Spre exemplu (oh, da vin cu multe exemple, asta ai cerut), daca toti am sti in orice situatie care curs al unei actiuni este cel moral, n-ar mai fi nevoie de o teorie morala.

De vreme ce actiunile morale sunt universale, inseamna ca ele se bazeaza pe ceea ce toti avem in comun. Toate acestea trebuie sa se bazeze pe natura rationala. In fine...

Se spune sa actionezi astfel incat sa tratezi intotdeauna umanitatea, atat in persoana ta cat si in a celorlalti.

Astfel ca norma normala spune ca, inainte de a actiona, trebuie sa ne gandim daca am putea dori in mod consecvent ca altcineva sa faca ceea ce noi suntem pe cale sa facem.
Exemplu, iarasi: daca gasim de cuviinta sa fim lenesi si sa nu ne exersam aptitudinile, trebuie sa ne intrebam nu numai daca ar putea exista o societate in care nimeni sa nu-si dezvolte talentele, ci si daca este rational sa dorim ca aceasta societate sa existe.
De asemenea trebuie sa ne gandim care actiune, din mai multe actiuni posibile pe care le-am putea savarsi, poate aduce cea mai mare cantitate de fericire. S.a.m.d.

Insa de recunoscut ca nu toti oamenii si nu toate societatile au aceleasi standarde morale.

Noi nu traim izolati unii de altii. Interactiunile noastre complexe cu ceilalti oameni sunt reglementate in multe feluri. Nu putem fura de la ceilalti, nu-i putem aservi sau agresa fizic.
La fel si-n cadrul muncii, nu poti fura sau sa-ti agresezi fizic colegii.
Viata cotidiana depinde de aceste reguli. Fiecare individ are temeiuri sa creada ca ceilalti oameni vor actiona coform legilor si regulilor, astfel incat fiecare poate sa-si vada de treaba. Exemplu si aici: putem merge pe jos pana la facultate sau serviciu - in siguranta, pentru ca exista restrictii impuse comportamentului indivizilor si organizatiilor.

O guvernare trebuie sa fie legitima intr-un fel oarecare. Filozofii, politicienii si teoriticienii politici nu au stabilit un acord unanim referitor la ce inseamna a avea autoritate sau legitimitate, dar ei sunt de acord ca autoritatea si legitimitatea sunt necesare. O organizatie care face legi pe care nu le respecta nimeni nu este o guvernare. O guvernare trebuie sa fie mai mult decat o ''armata de ocupatie'' care reprima constant revoltele. Ea trebuie sa aiba autoritatea de a face legi si de a stabili constrangeri pentru respectarea acestor legi.
Guvernarea nu este singura organizatie care o are autoritate asupra oamenilor. In societatea noastra, oamenii au de-a face cu multe organizatii care au un anumit tip de putere oficiala asupra lor. Companiile, sindicatele, bisericile, scolile, organizatiile de voluntariat, diferitele grupari si cluburi au, toate, domeniile lor specifice de autoritate, organismele lor proprii de luare a deciziilor si propriile lor ''canale de comanda''.
Ceea ce distinge guvernarea statului de ''guvernarile'' acestor organizatii este intinderea autoritatii sale. Autoritatea guvernarii statului, automat, se intinde asupra mai multor zone ale vietii cotidiene si, in anumite privinte, chiar si asupra acestor organizatii.
Uff, asa intrebare, asa raspuns.
Numai bine.