Mulţi oameni sunt nefericiţi. Dar haideţi să observăm puţin care sunt unele din piedicile care le stau în cale. Mulţi cred că fericirea stă în bogăţii, glorie, sănătate sau în iubirea cuiva. Dar obţinerea acestor bunuri nu depinde numai de noi. Eu vreau să mă iubească cineva, dar mai trebuie ca şi acel cineva să vrea să mă iubească pe mine. Vreau să fiu mereu sănătos, şi fac tot ce trebuie pentru asta, dar poate oricând să apară o boală sau un accident neprevăzut; şamd. Să caut fericirea în obţinerea acestor bunuri înseamnă să o plasez undeva în afara sferei mele de voinţă şi să mă condamn să fiu mereu nefericit. Cu totul alta e situaţia dacă mă îndrept spre interior, în zona acelor lucruri care depind numai de voinţa mea. De fapt, singurul lucru care îmi aparţine cu adevărat este ideea/părerea/reprezentarea pe care mi-o fac despre lucruri. Aici nimeni nu mă poate forţa, şi nici măcar împiedica. Aici fac ce vreau, decid cum vreau. Moartea, de exemplu, poate părea cuiva îngrozitoare; pentru mine - doar o urmare a ordinii generale din natură. Un eşec într-o anumită acţiune poate reprezinta pentru cineva o nenorocire; pentru mine - doar o lecţie de viaţă. Şi aşa este cu orice altceva. Lucrurile în sine nu sunt bune sau rele. Ideea sau reprezentarea noastră le poate face bune sau rele, râvnite sau detestabile. Pentru asta, bineînţeles e nevoie de un efort continuu pentru a ne aduce ideile în acord cu raţiunea.
Ce părere aveţi voi? Este bine să ne îndreptăm căutările spre interior, mai degrabă decât spre exterior? Adică spre acea zonă unde se află ideea, singurul lucru care ne aparţine cu adevărat? Avem în felul ăsta mai multe şanse să ne apropiem de fericire? Ar fi bine să nu luaţi în derâdere, ci să trataţi cu seriozitate chestiunea. Prin comentariile pe care le facem poate vom fi de ajutor pentru mulţi de aici de pe TPU care se plâng de frustrări, dezamăgiri sau nefericire.
Suntem obligati sa traim o viata subiectiva deoarece influente sunt la tot pasul... Cum sa nu fii dezamagit cand cineva te refuza, nu te place. Ai gandit bine dar la unii asa e natura, sa gaseasca fericirea in ceva. Spre deosebire de altii imi place ca te-ai apropiat de intelepciune prin afirmarea despre fericire. Stii cum e, exteriorul influenteaza interiorul si invers! Parerea mea.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Mi-am pierdut rabdarea cu intrebarile lungi...
Fericirea, precum si restul sentimentelor, nu este produsa de factori exteriori atat de mult precum credem noi, ci de anumiti neurotransmitatori ce iriga creierul in diferite cantitati. Chimie.
De asta exista oameni de succes care au tot ce isi doresc si se sinucid pentru ca ar fi nefericiti. De asta exista oameni care nu au nimic si cu toate astea sunt fericiti.
Si cu toate astea ma indoiesc ca ar avea sens sa traim doar ca un simplu creier in borcan hranit cu alimentele potrivit pentru a fi fericit.
Fericirea trebuie cautata atat in interior cat si in exterior.
RăspundeCel bogat nu are tot ce isi doreste. Da, are bani, dar ceva ii lipseste, poate liniste, are vreo trauma, e singur, asa cum cel care nu are nimic are ceva pretios de fapt, poate sa fie si o informatie. Iar sentimentele sunt toate din exterior. Chiar daca stai in casa toata ziua, adica nu ai interactionat cu ceva din exterior, tot ce ai in minte e din exterior. Fara "in" nu exista "out". Nu te poti gandi la ceva ce n-ai primit.
Răspunde
Bun, şi care e sfatul pe care îl daţi voi celui descurajat? Mă refer la Inferno şi Mădă. Eu le-am dat ceva, poate nu complet, dar care poate fi luat ca un punct de plecare. Să se abţină de la a căuta fericirea alergând după nişte bunuri care nu depind numai de ei, ci să se îndrepte mai mult spre lumea lui interioară, să acţioneze asupra modului în care îşi reprezintă lucrurile. Pentru că de aceste reprezentări depinde foarte mult dacă persoana respectivă va avea o viaţă calmă şi echilibrată, sau dimpotrivă una agitată şi nefericită (vezi exemplele, destul de sugestive, pe care le-am dat cu moartea şi cu cel care înregistrează un eşec într-o acţiune pe care o întreprinde). Sfaturi concrete. Cum îl poate, însă, ajuta/încuraja pe omul respectiv să ştie că fericirea lui depinde de nişte "neurotransmiţători care irigă creierul"; sau că dacă va ajunge să înţeleagă că binele şi răul sunt percepţii subiective se va elibera de suferinţă, dar cu preţul de a deveni "absent, neviu, inuman"?
Apreciez, Mădă, că ai revenit şi ai reformulat chestiunea cu reproducerea. Sună altfel cum ai spus acum că nu e un scop, ci "un mecanism al naturii, o lege".
Mie mi se pare simplu, desi uneori ma simt inumana, nevie, cum ziceam, si culmea, simt ca sunt ca dumnezeu, "gandesc" ca el (d mic, adica nu e nume, nu e cel din cartile oamenilor). Pentru ca bine si rau nu exista, el nu tine partea cuiva. Ma gandesc ca totul e natura naturans, nature doing what nature does, acele legi de care ziceam, si pe care nu le cunoastem in totalitate, deci nu le putem intelege in totalitate. Revin la povestioara cu cainele. Daca il ajut pe el, provoc suferinta altcuiva. Daca ajut gaina din care s-ar fi facut hrana cainelui, provoc suferinta plantelor pe care ea le consuma, dar hei, planta e doar natura naturans, e ca Soarele care ia hidrogen din apropiere si-l transforma in altceva, lucru pe care il face involuntar, inconstient... la fel in cazul gainii sau al cainelui. Nu trebuie sa tin partea cuiva. Am caini si am grija de ei, doi, as vrea ca toti sa fie ingrijiti cel putin asa, si n-ar fi corect, ma consolez cu asta.
Apoi oamenii. Daca cineva e "rau", daca intelegi ca e asa ca asa a invatat sa fie, adica astea sunt trairile lui, nu i-a spus cineva "fa asa si nu asa", iar natura naturans, simti mila si/sau acceptare, nu ura, iar daca mai analizezi, e fascinant cum functioneaza natura. Daca reusesti sa te aperi cat de cat si ai idee cat de cat cum functioneaza lumea, gasesti satisfactie in tot ce e in jur. Iar exemplu, imi plac exemplele. Citeam pe un borcan, pe capac de fapt "a nu se consuma daca centrul capacului e ridicat". Ce ridica acel capac? Gazul produs de microorganismele din el. La oameni asta se numeste flatulenta, asa ca radeam singura ca e pârţul borcanului. :P Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma. Am inceput sa vad lumea in atomi si molecule (poate o sa explic vreodata asta).
How rare and beautiful it is to even exist
https://www.youtube.com/watch?v=dzNvk80XY9s&t=3m5s
+ https://www.tpu.ro/......bun-emi-e/
+ viata e suferinta (sunt antinatalism), dar suferinta e perceptie.
Si daca nu cauti fericirea? eu personal nu caut fericirea caut doar o stare normala in care sa nu simt durere,suferinta,tristete avand ca scop evitarea lor,desigur ca ma bucur cand imi cumpar ceva ce imi doresc sau mereu sa am un scop indiferent cat de mic e sau de mare,dar dezamgiri,complexe, frustrari avem cu toti sau frici interioare, a nega aceste complexe nu te fac fericit dar poti sa isi imbunatatesti viata desi a te plange mereu iar nu e bine cum nu e nici a nu te place a nu te accepta, viata e relativa man si e fragila, eu nu cred in dumnezeu, viata de apoi dar sperante am si eu
Fericirea e o iluzie. De cand nu mai tine treaba cu Dumnezeu, oamenii cauta fericirea.
Altă încurajare! Şi ce are una cu alta? Orice om, fie religios, fie nereligios, doreşte să aibă succes şi să se simtă mai bine în viaţă; să iasă din starea de frustrare şi stres continuu. Nu găseşti că e bine să-şi dorească aşa ceva? Atunci daţi-i nişte sfaturi concrete, nu aruncaţi doar nişte vorbe la plesneală. Şi tu poţi să dai sfaturi bune, că te ştiu om inteligent.
Nefericirea este o gogoriță mic-burgheză, oamenii își fac sânge rău taman pentru că ei caută ahtiați fericirea. Oamenii se simt ok sau nu se simt ok. Fericirea este o incantație magică în speranța de a te simți ok.
Pentru ce faci toate astea? Pentru o viata linistita. Viata si liniste. Viata o ai pentru a te reproduce, iar linistea o primesti cand te apropii de scop. E tare smechera natura. Liniste si siguranta nu se gaseste nicaieri si nicicand, dar cand iubesti, hopa, apar, esti astfel motivat sa iubesti, si recompensat (sistemul de recompensa al creierului). "Cand iubesti, traiesti, in rest doar existi". Iti poti construi in minte cate povesti vrei, iti poti pacali creierul, dar nu-i chiar asa prost, si inceteaza sa mai produca substantele dorite cand vede ce faci, lucru care te duce fix in depresie.
Am vazut un catel pe un camp. Era iarna, zapada, frig. Eram in autobuz, deci n-am putut cobori. Ma gandeam ca daca as putea, as lua multi caini acasa. "Dar cu ce sa-i hranesc? Granule (care contin carne de pui sau vita) si tacamuri. Dar pe animalele alea cine le protejeaza? De ce sa nu le protejez pe ele? Si de ce sa nu protejez plantele pe care le consuma ele?". Si m-a lovit depresia. Cred ca singura cale spre nesuferinta e nejudecata, numa' ca noi avem creierul format asa. El creaza realitatea subiectiva judecand; aia-i buna, aia-i rea, aia-i urata, aia-i frumoasa.
https://www.youtube.com/watch?v=u1ZoHfJZACA&t=1m24s
Eşti o adevărată filosoafă 
Parcă te văd predând la o catredă filosofia pentru studenţi. N-ai mai fost de ceva vreme pe aici; probabil ocupată cu scopul vieţii Sper să accepţi un pic de glumă, pentru destindere. Răspunsul tău este unul inteligent, recunosc. Ce bine era însă dacă era şi folositor! Păi, era specificat încă din titlu: comentariile pe care le facem să fie de ajutor pentru cei dezamăgiţi, deprimaţi. Or, comentariul tău e mai degrabă descurajator. Scopul vieţii e reproducerea? Nicidecum. Reproducerea este doar un ingredient. La ciorbă se pune şi o ceapă tăiată mărunt, dar pentru asta nu poţi pune semnul egal între ciorbă şi ceapă. Tesla a trăit 86 de ani şi nu a lăsat niciun urmaş. Poţi spune că viaţa lui nu a avut un scop? Viaţa lui Stephan Hawking nu are scop? Think about! Ai spus "cred că singura cale spre nesuferinţă e nejudecata". Într-o oarecare măsură sunt de acord, în sensul în care spuneau şi scepticii ăia ai lui Pyrrhon, dacă ai citit întrebarea mea anterioară. Ei practicau un fel de suspendare a judecăţii, dar numai cu referire la probleme privind natura lucrurilor. În rest, judecata e foarte importantă în viaţa de zi cu zi. Ce ne-am face fără ea!
În textul din topic eu am încercat să dau câteva jaloane orientative. Să spun un fel de "aşa da", "aşa nu". Nu cred că poate cineva să dea o reţetă completă a înţelepciunii sau a fericirii. Şi chiar dacă ar avea o astfel de reţetă, nu ar putea să o redea în câteva fraze.
De fapt lucrez muncitor necalificat la o fabrica de incaltaminte, pentru ca life is pointless and nothing matters. Mie nu imi place sa dau raspunsuri doar la obiect, mai ales unde se poate, majoritatea face asa si nu inveti nimic nou. La ce imi folosesc 100 de raspunsuri la fel? Mi-ar placea ca altii sa imi raspunda cum raspund eu. M-au intrebat unii unde e bulevardul, aveam un nervisor, ma grabeam, si le-am zis doar unde e, altfel le ziceam "unde se vad acele blocuri, sunt cele despartite de Ceausescu in 87", ramaneau cu ceva folositor. Raspunsul e folositor, dar nu vrei sa recunosti. Vorbeai de fericire, de gasit un bun in orice rau cautand in interior. Da, gasesti un bun in orice rau daca te opresti la primul gand, la urmatorul deja gasesti rau, doar cand intelegi ca binele si raul sunt perceptii subiective te poti elibera de suferinta, dar asta o sa te faca absent, neviu, inuman, "No need to run and hide, it's-a wonderful, wonderful life. No need to laugh and cry, it's-a wonderful, wonderful life". Poate e ca eu gandesc mai departe decat tine, adica nu ma opresc la "sa fiu eu fericit", ci "daca fericirea mea provoaca suferinta cuiva?", raspuns cautat in interior.
Daca parintii lui nu ar fi avut copii, Tesla nu ar fi existat. Daca parintii celor cititi de Tesla nu ar fi avut copii, el era un anonim azi. Reproducerea nu e tocmai un scop, daca e sa trecem de primul gand. E un mecanism al naturii, o lege. O stea creste "mancand" hidrogenul din apropiere, pe care il transforma in alte elemente chimice pe care apoi le elibereaza prin moartea ei si din care "se nasc" copiii ei: stele, planete si alte corpuri ceresti. Exact ca omul, doar ca omul a numit astea instinct de supravietuire si instinct de reproducere. E o lege a naturii, cine se impotriveste, se impotriveste naturii si are de suferit, nu ca pedeapsa, ci ca neintregire. Organismul produce anumite substante doar cand indeplinesti anumite sarcini. Nu le indeplinesti? Nu primesti. E ca si cum astepti sa ai vapori de apa la o temperatura cu minus. N-o sa ai. https://www.youtube.com/watch?v=ao8L-0nSYzg Gandeste-te de ce vor unii bogatii, glorie, chiar sanatate.
"Ce părere aveţi voi? Este bine să ne îndreptăm căutările spre interior, mai degrabă decât spre exterior? Adică spre acea zonă unde se află ideea, singurul lucru care ne aparţine cu adevărat? Avem în felul ăsta mai multe şanse să ne apropiem de fericire?" Oricum traim in interior, realitatea noastra e una subiectiva, dar ce ai in interior e informatie primita din exterior. Cam ce faci tu fac religiosii, si nu e bai, doar ca e pacat sa existi fara sa incerci sa intelegi ce esti si de ce existi. Persoana pe care vrei s-o iubesti te iubeste sau nu, vrea sau nu vrea, nu poate alege, dar "cautarile spre interior"-ul creat cu imagini din exterior o fac sa se teama de sentiment, de apropiere.
Fericirea se obtine greu pentru ca am facut un scop din ea, in loc sa traim pur si simplu sa ne bucuram de prezent, mereu cautam ceva nou, care sa ne distraga, de aici nefericirea. Ideea chiar si asa nu e sa ne izolam, ci sa nu depindem de cineva sau ceva care ne ofera fericirea, religios vorbind asta se cheama apatia, care desi inseamna nepasare, in cotextul de fata are sensul de despridere. Fericirea sta in ceea ce pretuim, dar existenta noastra nu trebuie sa depinda de asta.
Imi cer scuze ca nu-ti pot da un raspuns ci pun mai multe intrebari. De ce crezi ca ideile sau parerile nu sunt influentate de vreun factor extern? Vointa de care spui iti permite sa alegi dintre raspunsuri(venite din afara), nu sa le dai/faci.
Nu contest faptul că societatea în general şi, mai ales, cei dn anturajul propriu exercită influenţe. Dar tocmai aici intervine voinţa noastră, să selectăm, să discernem. Eu sunt ultimul care decide. Să zicem că un anumit roman le pare multora plictisitor; pentru mine însă e chiar captivant. Cine ce are cu părerea mea? De fapt nici nu sunt obligat să le-o spun. Unuia i se pare că e ok să aibă doi-trei câini în casă şi să doarmă cu ei în pat. Eu pot avea o altă părere. Sau exemplul pe care l-am dat cu moartea. Mulţi o văd intr-un fel, eu pot să o văd altfel. Selecţii de acest gen le pot face indiferent de influenţele celor din jur. Eu nu sunt pur şi simplu o frunză care se leagănă după cum bate vântul. Sunt un om matur şi am raţiune. Sper că şi tu eşti la fel.
" Sau exemplul pe care l-am dat cu moartea. Mulţi o văd intr-un fel, eu pot să o văd altfel". Multi altii pot avea aceeasi parere ca si tine. Nu esti singurul/singura. Ideea nu-ti apartine. Iti apartine doar modul in care ai justificat-o, fie empiric, fie inoculat(cultura, obiceiuri, apartenenta religioasa, etc).
individualitatea autentica merge mai adanc decat cu o concluzie a chestiunilor comune intregii umanitati.
Probabil ca am, dar nu stiu daca o folosesc cum trebuie sa ajung la un raspuns care sa rezoneze cu altii si/sau care sa ma faca fericita pentru ca e o parere proprie.
Depinde ce inseamna fericire pentru ca difera de la om la om.Degeaba are x bani si case daca nu-l iubeste persoana pe care o vrea, unu e fericit doar daca ii dai doza de drog...da si asta e un fel de ''fericire'', unu poate fi fericit doar daca are bani si altii pur si simplu nu pot fi fericiti
Fericirea o putem avea mai greu daca nu avem încredere în noi și ne e frica de necunoscut..Cum se întâmplă de cele mai multe ori când vei să vorbești cu cineva pe care o/îl placi.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
