Noi înţelegem lucrurile din natură observând cauzele şi efectele acestor cauze: chibritul aprinde focul; apa potoleşte setea cuiva ş.a.m.d. Într-o lume în care toate au un rost există o ordine a acestor cauze care determină efecte. Şi, cum niciun om nu poate fi propriul lui tată, la fel niciun efect nu poate fi propria lui cauză. Observând acest şir al cauzelor, Toma de Aquino şi-a pus întrebarea: Dacă mergem în urmă pe firul acestui şir, ajungem la un capăt? Sau şirul tot regresează până se pierde undeva în neant? Voi cum aţi răspunde la această întrebare? (1)
Continuând observaţiile, Aquino a judecat în felul următor: Să presupunem că examinăm şirul începând de la un punct oarecare de pe „traseu". Ce avem? O cauză în stânga, nişte cauze intermediare la mijloc şi cauza din dreapta/ultima, cea care se desfăşoară sub ochii noştri. Cauza din stânga le cauzează pe cele intermediare, iar acestea la rândul lor o cauzează pe ultima. Considerând acum şirul de cauze în ansamblu, Aquino spune că dacă n-ar fi existat o primă cauză, nu ar fi existat nici cele intermediare şi în acest caz ceea ce vedem că se desfăşoară sub ochii noştri nu ar avea nicio explicaţie. Deci trebuie să fi existat o primă cauză, conchide el. E corect (până aici) acest raţionament? (2)
Așa cum ți-am scris și în răspunsul anterior, într-o buclă spatiu-timp efectul poate fi teoretic propria sa cauza.
Deci nu e musai că orice efect să aibă o cauză distinctă.
Raționamentul lui Aquino se bazează pe presupunerea că orice efect are o cauza, iar concluzia pe care acesta o trage in final este că poate exista o cauza prima care nu are nevoie de altă cauza. Concluzia contrazice temeinică premizelor.
Plec de la premisa că toate merele sunt verzi și ajung la concluzia că toate merele sunt de culoare roșie.
Unde mai pui că nu avem nicio certitudine că vorbim de un număr finit de cauze pentru a putea discuta de o cauză "prima".
Poate exista o cauza prima într-un Univers cu un nr infinit de cauze?
Într-o realitate atemporală căutarea unei cauze prime este lipsită de sens. Știm că în Universul nostru exista timp, dar nu știm dacă timpul este necesar realității.
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Orice lucru are o cauza, ceea ce scrii acolo se numeste paradoxul cauza si efect, nu stiu daca a putut exista cv fara o cauza, noi observam ca totul a avut i cauza, asteptam sa descoperim ce s-a intamplat inainte de big bang, dar si asa tot vom descoperi noi cauze la infinit
Răspunde
Apropo nu a explodat nimic a fost o expansiune in timp si spatiu, intrebarea de ce acum 13 mld de ani nu are sens
De ce a 'explodat' rebelul fara cauza in urma cu 13, 7 miliarde de ani, si nu in urma cu 48 de miliarde de ani? :-\
Niciodată nu ştii când poate exploda un rebel fără cauză. Cine s-ar fi aşteptat la ‚explozia’ din 30 sept. 1955, de exemplu? 
Nu pot sa iti votez raspunsul, scrie: 'Raspunsul nu poate fi gasit'. 
Da. Da! 
Eram nervoasa pe Ray si pe prostiile lui si nu stiu de ce ii vad pe astia pe care ii ignor.
La ce este bun un ignor, daca nu este ignor? Asta filosofie!
Ce vrei de la mine Ray?
De ce te tii dupa mine si aici si la religie?
Cand iti vei cere scuze pentru 'Viorica', voi trimite cererea, altfel te rog sa nu mai incerci 'dialoguri' de genul acesta!
Și acea primă cauza de unde vine? Cum s-a "propagat"? Ca doar nu din neant. Însuși Dumnezeu, de unde purcede? Din nimic, din neant? Creștinii spun ca Dumnezeu este infinit. Într-adevăr, Natura este infinita, adică Dumnezeul imanent in Natura este infinit. Are logica când corelezi natura cu divinitatea impersonala. Doar ca acel Dumnezeu creștin este o Entitate patriarhală, interpretat in sens strict literal(o putem considera chiar o Persoana Suprema--deci, pe Dumnezeu cine l-a creat? ) Și dacă e interpretat în acest fel, înțelegem ca el exista în afara planului material(căci doar l-am cautat în Cer și nu l-am găsit). Nu exista o "Prima cauză". Este doar un curent de gândire teologic, răspândit în aceasta lume prin intermediul sabiei, cu forța, care apoi s-a difuzat în rândul intelectualitatii europene, ajungând sa faureasca Civilizația Occidentala prin ideea de progres(căci o concepție liniara asupra universului implica, automat, progres continuu pana la un punct de maxima intensitate când totul se va sfârși pentru totdeauna, implica gândul spre viitor --apocalipsa a obsedat intreaga creștinătate incepand, probabil, cu lucrarea Sfântului Augustin, "Cetatea lui Dumnezeu", dupa ce gotii au jefuit Roma în 410. Ideea de progres a alimentat revoluția industriala, curentele filozofice influente precum iluminismul, știința moderna, era high tech si TOATA Mentalitatea lumii moderne. Toata societatea actuala este în directa legătură cu gândirea evreiască.(caci totul a început cu iudaismul)
Aduc asta în discuție pentru a înțelege esența acestei învățături pe care o expui aici.Toma de Aquino a lansat aceste raționamente pentru a sprijini teologia creștină, el fiind un doctor al Bisericii.
Însuși acest sir duce cu gândul la infinit. Nu exista început, nu exista sfârșit. Exista "creație", menținere, distrugere.Natura se creează pe sine, se menține și se distruge, urmând apoi sa renască. Ciclu infinit.
Trebuie să recunoaştem totuşi că Thomas Aquinas a fost o personalitate intelectuală de prim rang în vremea în care a trăit – sec. 13. El a sintetizat filosofia aristotelică şi doctrinele Bisericii Catolice cu un aşa succes, încât şi astăzi stilul de argumentaţie adoptat de Vatican reflectă influenţa lui.
O fi fost, pe mine nu ma impresionează gânditorii creștini, si cu atât mai puțin influenta lui Aquinas asupra Vaticanului.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
