| 6684464 a întrebat:

Nu este posibil, oare, ca acele planete "verzi" pe care le mai descopera cei de la NASA sa fie de fapt planeta noastra care a fost o data in punctul acela al Universului?
Stim ca noi(planeta noastra) si galaxia suntem intr-o continua miscare si schimbare, de asemenea, acele "panete verzi" sunt la o distanta foarte mare(ani lumina).

Răspuns Câştigător
| AncaIoana98 a răspuns:

As putea sa te contrazic. Ipotetic vorbind, daca planeta aceea ar fi aceeasi cu a noastra, cei de la nasa ar vedea PLANETA NOASTRA ACUM MILIOANE DE ANI. Nu ar vedea oameni si cladiri. Spun asta pentru ca la fel se intampla si cu stelele indepartate. Unele sunt atat de indepartate, încât lumina necesită o lungă periodă de timp să călătorească în spaţiu ca să ajungă la ochii noştri. Acest lucru însemană că ori de câte ori ne uităm în noapte şi privim spre stele noi le vedem în aşa fel cum arătau în trecut. La fel s-ar intampla si cu planeta...sau poate ca nu s-ar vedea deloc, caci nu este la fel ca o stea, sa lumineze tongue. Daca inca nu te-am convins, intereseaza-te de telescopul Hubble, ne permite sa privim cu miliarde de ani in trecut. Poate ca acum, universul se duce dracu si noi habar nu avem de chestia asta, caci suntem prea primitivi si nu avem aparatura necesara ca sa privim in 'prezent'. Da, este un exemplu copilaros, dar asa se intelege cel mai bine laughing in schimb, sunt de acord cu afirmatia ta "Ideea e ca daca ne vedem pe noi, ar trebui sa vedem si ce e in jurul nostru (luna, tot sistemul solar ) ". Deci nu, nu ar fi posibil sa ne vedem sistemul solar pe undeva prin galaxie/ univers, caci desi suntem in continua miscare, NOI suntem centrul universului. Vizitati vsauce daca sunteti curiosi.

14 răspunsuri:
| Radu284 a răspuns:

Pe bune ca intrebi asta?
Ca sa se intample asa ceva, ar trebui ca pamantul sa se miste cu o viteza mai mare decat viteza luminii.

| 6684464 explică (pentru Radu284):

Nu prea stiu ce legatura are una cu alta(am in cap o teorie si la ce ai spus tu dar nu stiu daca e una si aceeasi cu a ta), dar Pamantul chiar se misca cu o viteza mai mare decat cea a luminii.(Pamantul si impreuna cu el, toata galaxia)

| Radu284 a răspuns (pentru 6684464):

Ah, ok, am invatat si eu ceva nou azi happy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Intrebarea asta era buna pentru T/A.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Daca loc ar fi egal cu timpul, teoretic atunci prezenta noastra si Big-bang-ul ar fi simultane.
Oricum intrebarea e destul de interesanta, daca ceea ce vedem ar fi trecutul, dar aceasta e imposibil deoarece ne despare o "bariera temporala"...

| 6684464 explică:

rolling on the floor
Ok, ok. Da adresa. oh go on

| Andreeasps a răspuns:

rolling on the floor)

| Andreeasps a răspuns:

E interesanta teoria ta. Pacat ca cei de la nasa dau afara informatii atat de putine, oricum ascund o gramada de chestii.

| SnoopDogg12345 a răspuns:

Dude, daca vrei intrebari fara rasp sa vb cu mine. Universul e in continua miscare fata de ceva => existam pe o axa. Daca planeta aia ar fi aceeasi cu a noastra, cei de la nasa ar vedea pe ea oameni si cladiri (stii tu, focus ). Ideea e ca daca ne vedem pe noi, ar trebui sa vedem si ce e in jurul nostru (luna, tot sistemul solar )
Uite alte intrebari la care sa te gandesti :

Cat de adanc putem sapa
Cat de jos e lava fata de noi
Ce e in groapa marianelor
Cum poate universul fi infinit
Daca e infinit, fiecare punct de pe cer s-ar suprapune cu stea => am vedea cerul alb noaptea

Daca dumnezeu poate creea o piatra pe care nu o poate ridica => nu e atot puternic. Daca poate creea piatra, puterea lui e limitata de acea piatra. Cum poate fii dumnezeu atot puternic?

Daca vrei mai multe din astea, cauta pe net " paradoxuri" sau uita te la top 8 pe yt

Sper ca nu te am zapacit

| 6684464 explică (pentru SnoopDogg12345):

Daca cei de la NASA ar putea da "focus" asa cum zici tu am afla foarte multe lucrurui, dar nu pot. Ei nu stiu ce se afla pe acele "planete verzi" deoarece le-au descoperit in cativa pixeli. Ce vezi tu pe net sunt reproduceri.
Pe vremea primilor dinozauri poate ca sistemul nostru solar arata altfel, de asemenea, poate ca in acei cativa pixeli nu se vede asa bine acel sistem solar(pe 360*).

Dumnezeu POATE crea acea "piatra" pe care sa nu o poata ridica; dar impreuna cu ea si o lege in care spune ca El sa nu o poata ridica ci altcineva, altfel nu ar avea rost sa faca acea "piatra".

Putem avea Universul infinit si sa nu avem cerul alb noaptea, deoarece ne miscam cu o viteza mai mare decat cea a luminii, intrecem lumina eliberata de anumite stele; de ce crezi ca unele stele le vezi doar la telescop?
Universul nu este infinit, asta daca crezi in teoria "Big Bang-ului". Nu poti crea ceva din nimic, nu-i asa? Cat a facut "Big Bang-ul" atat a ramas. Ca este intr-o continua schimbare asta este altceva.
La celelalte intrebari, in afara de "marianelor" cred ca poti sa raspunzi si singur... straight face

| 6684464 explică (pentru AncaIoana98):

Ooo, cineva care a inteles toate astea. Gj and keep it going! thumbs up
Dar, nu suntem centrul Universului, adica nici nu stiu la ce te-ai referit cand ai zis "centrul Universului", insa centrul Universului propriu zis este locul "Big Bang-ului"(exploziei).

| drutzix a răspuns (pentru 6684464):

Are dreptate cu centrul universului.
Datorita faptului ca universul este in continua expansiune orice punct din care masori toate celelalte puncte se indeparteaza de tine si automat devine 'centrul'.
Big-Bangul nu s-a intamplat intr-un singur loc ci peste tot. Si nu a fost o explozie.

| drutzix a răspuns (pentru AncaIoana98):

Plus ca toate exo-planetele descoperite de NASA sunt extrem de mari fata de pamant.
O planeta ca pamantul este prea mica pentru a fi detectata in momentul actual.

| AncaIoana98 a răspuns (pentru drutzix):

Da, ar fi trebuit sa fiu mai explicita dar iti multumesc pentru completare

| AncaIoana98 a răspuns (pentru SnoopDogg12345):