Pentru ca pamantul este alcatuit in asa fel incat sa aiba un echilibru. Cand s-a format si-a luat fix ce a avut nevoie sa-i fie bine. Toate planetele au un echilibru, doar ca fiecare are propriile legi, de aia e dezordine in Univers si nu putem noi sa aflam tot. Legile nu sunt universale, fiecare corp sau aproape fiecare fiind unic, iar toate la un loc creeaza un haos chiar daca ele sunt organizate.
Eu unul mereu am fost sceptic legat de noroc(vorbesc la general). Depinde ce punct de referință îți iei atunci când zici haos. Din punctul meu de vedere de făptură care poate gândi cât să îți răspundă la întrebare, echilibrul e mai mult decât satisfăcător iar probabilitățile deocamdată sunt în avantajul nostru. Însă universul e imens, în condițiile actuale era și normal ca undeva să existe și probabilități mai mari. Însă și aici depinde de un punct de raportare. Toate astea se întâmplă într-o limită, într-un interval și acel interval a dat de asemenea posibilitatea ca să existe în funcție de dimensiunile universului o altă posibilitate favorabilă nouă. Nu cred că putem spune într-adevăr dacă e complet normal că lucrurile stau așa sau că suntem rezultatul unui șir de coincidențe pentru că nu putem să ne raportăm la altceva decât la ce s-a întâmplat în universul nostru care pentru noi e unic și reprezintă realitatea absolută.
Pamantu nu este o nava spatiala unde tu ai face ca totu sa fie pus la pct ca sa poti supravietui.Deci in cazul asta nava este facuta dupa aparitia vietii,pe cand in cazul de care tu intrebi aparu Pamantu si conditiile intai,apoi in aceste conditii aparu viata, deci nu-i vorba de noroc, de echilibru, is niste conditii unde se poate dezvolta ceva sau nu.E ca si o reactie chimica, daca is elemente care reactioneaza si conditii ce intrunesc asta are loc reactia, daca nu nu se intampla nimic.Chestia asta cu echilibru cu vai va dati seama tote is exact cum trebuia si unde trebuiau sa fie zic aia care vor so dea in alte alea.
Pai ba frate conditiile astea erau dinate de aparitia vietii,deci ce echilibru despre ce vorbim aici.
Restu cu protejarea de comete si alte povesti, asta poti spune si despre Luna sau despre marte, pai ce pe Venus pe Marte cad comete? Viata nu aparu in timpul formarii sistemului solar, aparu f tarziu dupa ce totu sa linistit, dupa ce toate au luat un drum, ca urmare nu se mai pot intampla accidente des. Poate daca steaua respectiva explodeaza atunci da apare un accident.In rest totu linistit, contitiile erau alea care erau, elementele au trecut la treaba pentru ca acele conditii le permitea.
Pamantul e lovit zilnic de meteoriti. Numai ca majoritatea sunt de mici dimensiuni si se dezintegreaza in atmosfera. Cei de dimensiuni cu adevarat mari si care ar putea avea un impact major sunt relativ rari, cel putin in regiunea asta a Universului. Cu toate astea, a mai fost lovit si de din astia. Cometele sunt si mai rare. Totul tine de probabilitate. Pana la urma se va intampla cu siguranta.
De ce va disparea? De ce este produs acest "echilibru"?
Lasand la o parte posibilitatea coliziunii cu asteroid, cometa, etc, pana la urma Soarele se va raci si pe langa faptul ca "se stinge lumine", vor fi si minus 100 grade pe Terra. Sau ma rog, pe acolo.
Esti constient ca ai semaforizat prostia cu "raspunsul final" la intrebarea ta?
Am inteles, vrei numarul fetei, acces in bikinii ei si ce iti mai trece prin minte, totusi, esti constient ca ai facut sa sara in ochii cititorilor...o tampenie?
Ca fapt divers, JUPITER protejeaza Terra de "comete, asteroizi si meteoriti". Mai exact, campul lui gravitational.
Intrebarea e: "Mai faci?"
Mai "ajuti" cititorii si maine, facand portocalie o tampenie, numai pentru ca uneori...gandesti cu chilotul lui Vanish sau al alteia?
E bine de aflat, ca sa nu-ti mai raspundem degeaba...
"fiecare intelege diferit"...din 1+1=2?
Ma rog... Problema voastra.
Pentru ca raspunsul la:..."ceva anume protejeaza pamantul si il mentine protejat de comete, asteroizi, meteoriți sau e doar noroc?"... E JUPITER.
Este exact ca "1+1=2".
De ce se mai numeste Jupiter si "Aspiratorul de comete"?
Pentru ca 1+1=2
Daca si asta ai inteles-o diferit...e jale!
Macar cu Vanish sa ai mai mult noroc...
Eu din ce am citit, Pamantul are un camp magnetic foarte puternic care il tine in siguranta de radiatiile solare. Nu este protejat de nicio stafie evreiasca daca asta credeai sau daca asta voiai sa auzi.
Si nu cred ca in Univers exista echilibru. Gauri negre inghit totul in calea lor, exista supernove puternice cat sa distruga probabil sisteme solare intregi, hipernove de mii de ori mai puternice decat supernovele etc.
Cumva Pamantul se afla intr-un loc linistit, desi nu este cel mai linistit din Calea Lactee.
Imi place sa ma documentez despre stiinta este sigur lui Fibonacci sirul 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34
Primul numar adunat cu al doilea, da al 2lea si dupa al 2lea cu al 3lea al 4lea si tot asa...
Este Golden ratio, daca vrei explicatii mult mai complexe vezi sacred geometry asta sta la baza universului si energiilor
Nu stiu razvy
Recent au inceput sa imi spuna destul de multe persoane apropiate asa, scris la fel...asta e vreo coincidenta nebuna?
Nu stiu razvy, hai sa fumam ceva niste iarba ca poate suntem drogati amandoi
Rayy e baiat rau..nah, suntem okay.
Imi plac discutiile de genul si sa aud diferite opinii.
Eu cred ca exista o ordine, ea fiind menținută de atmosferă. După cum știi tot ce intra in contact cu atmosfera pământului ori explodează, ori ceva se întâmplă, dar nu ajunge pe pământ în forma în care a pornit din cosmos. Deci, consider că atmosfera e cea care ne protejează de tot ce e pe lângă noi.
Corect asa e, are natura un scop sau e doar haotica?
Pai știm deja ca natura are niște legi care nu pot fi contestate in niciun fel, deci clar nu e haotică!
Acele legii cum au aparut? natura e constienta de existenta ei?
natura are conștiință?
Https://ro.wikipedia.org/wiki/Con%C8%99tiin%C8%9B%C4%83
nu stiu roxy
Daca ai citit ce scrie pe wiki, ti-ai dat seama ca nu are.
Atunci de ce exista legii ale fizici? de ce e totul in echilibru?
Roxy imi placi, esti si o fata rationala
Și mie mi-ar plăcea dacă nu m-ai mai compara...
Nu te compar cu nimeni
Si....nu sunt eu aia careia ii pasa de funde si d'astea dar.)))) cred ca si un copil de 6 ani iti da un raspuns mai coerent, mai logic si mai bine informat decat persoana careia i-ai dat funda.
Explica-mi si mie cum vine asta:
"Legile nu sunt universale, fiecare corp sau aproape fiecare fiind unic" ))) Adica legea gravitatiei functioneaza la o masina dar la o casa nu, fiind corpuri diferite? Eu merg si tu plutesti in aer? Pa bune? )))))))
Pentru ca pamantul este alcatuit in asa fel incat sa aiba un echilibru. Cand s-a format si-a luat fix ce a avut nevoie sa-i fie bine. Toate planetele au un echilibru, doar ca fiecare are propriile legi, de aia e dezordine in Univers si nu putem noi sa aflam tot. Legile nu sunt universale, fiecare corp sau aproape fiecare fiind unic, iar toate la un loc creeaza un haos chiar daca ele sunt organizate.
Nu prea cred că suntem protejați de comete, asteroizi, meteoriți sau orice de genul ăsta. Ba e chiar din contră. Istoria ne demonstrează asta cel mai bine.
Interesant ca nu da niciun argument in ceea ce spune.
Cine razvy? argumentele sunt ca iarba uda nu arde
De ce nu dormi rayyy? E tarziu
Urasc dimineata de asta dorm tarziu
Sa spunem ca este forta interplanetare sau gravitationala, este exact ca si sub apa, de exemplu cand un corp ajunge la o anumita adancime, el ramane acolo, din cauza presiunii foarte mari exercitate asupra sa de catre mediul in care el se afla, si deoarece acest corp deblocheaza o parte din masa respectiva si atunci va fi exercitata o presiune asupra sa din exterior, exemplu: Vasul Titanic
anonim_4396 întreabă: