O vorba veche spune ca lumea e o scena, iar oamenii de pe ea sunt actorii. Mi-am adus aminte de asta in timp ce citeam ceva din viata primilor imparati romani. Despre Octavianus Augustus s-a spus ca, dupa felul cum si-a organizat viata, a fost un "actor". Pe patul de moarte, ne spune Suetonius, simtind ca se apropie sfarsitul, a cerut o oglinda, si-a aranjat parul, apoi a chemat prietenii si le-a recitat un vers grecesc: "Daca totul a mers bine, aplaudati piesa si bateti din palme".
Actoria nu a lipsit, de altfel, in nicio perioada istorica. Ce ziceti de Talleyrand? Ca sa dau numai un exemplu.
Uitandu-ma la televizor, vad destula actorie si la personajele care se perinda pe acolo, in zilele noastre. Si nu vorbesc doar de Romania. Uitandu-ma si mai atent, chiar si printre cei din viata reala, cu care ma intalnesc la serviciu si peste tot, mi se pare actoria oarecum generalizata. Si mi-am pus urmatoarea intrebare, pe care v-o adresez si voua: Nu cumva fiecare din noi, fara chiar sa ne dam seama, sub o forma sau alta, intr-o masura mai mica sau mai mare, suntem, cum zice si vorba de mai sus, niste actorasi care jucam pe scena?

Un proverb japonez spune că oamenii au trei fețe pe care le arată în funcție de interlocutor. O față o arată prietenilor și familiei, pe una o arată la restul oamenilor și pe ultima nu o arată.
Întrebarea este putem să recunoaștem asta? Și cum am putea să arătăm cine suntem cu adevărat în condițiile în care nici noi nu știm? Cine ești tu? Ce te face să fii tu? Tocmai asta arăți?
Suntem niște actori care nu își știu scenariul și care pretindem că suntem creatorii propriei noastre piese. Ne închipuim că noi suntem protagoniștii, dar de fapt nici măcar atât nu suntem. O altă întrebare este cine este publicul? Evident, în ciclul ăsta devenim și noi parte a publicului ce nu poate schimba povestea, dar există un public pentru toate piesele?
Putem lua niște decizii care ne influențează viața, dar nu e ca și cum doar noi o influențăm.
Fusese o scenă într-un serial la care mă tot uit în care o prezicătoare i-a prezis cuiva un viitor nedorit, a schimbat acele fapte și viitorul în altă modalitate de a se construi a rămas la fel.
Evident ca orice altă armă, se creează un abuz și atunci consecințele sunt mari. Unii profită mai mult de ea, alții nu, dar asta nu înseamnă că restul nu transmit în mod voit o anumită impresie despre ei. La fel, la unii actoria este atât de evidentă încât își pierde credibilitatea și atunci piesa este eșuată.
Întrebarea este, există vreo piesă care nu este eșuată?
Așa cum ai spus și tu există nume sonore a unor oameni care au dus această actorie la cu totul alt nivel, însă nu cred în existența unui câștig total. Nici nu știu dacă există unele totale, de altfel. Însă știu că au făcut " lucruri mărețe, teribile uneori, dar mărețe ", citind din Harry Potter, ce pot să spun o sursă foarte credibilă de inspirație